La New Delhi, in India, compania OnePlus a lansat oficial noul sau telefon premium, OnePlus 6T. Ieri, la New York, OnePlus isi prezentase flagship-ul de asemenea intr-un eveniment spectaculos, mai ales ca terminalul ajunge si la un operator din Statele Unite (T-Mobile). O demonstratie de forta din partea unui producator din ce in ce mai atent la detalii si cu o cota de popularitate, din ce in ce mai mare.
Drept dovada, OnePlus a tinut sa-si prezinte noul varf de gama si in Statele Unite, o zona aproape interzisa pentru producatorii din China, dar o zona in care OnePlus naste agiatie atunci cand face cate o lansare.
Noul OnePlus 6T are un raport ecran corp de 86% si beneficiaza de protectie Corning Gorilla Glass 6, cea mai noua sticla de la Corning. Este propulsat spre performanta de cel mai puternic (inca) procesor pentru telefoanele Android si vine cu o versiune minima pentru stocarea datelor de 128GB.
Prin urmare, putem conchide din start ca OnePlus 6T nu va avea o versiune de 64GB pentru memoria nativa, semn ca OnePlus nu mai considera necesar pentru viitor un telefon cu o memorie atat de mica.
The #OnePlus6T offers an unboxing experience like no other. https://t.co/alS5oOjgZc pic.twitter.com/pjJpIlj1Ad
— OnePlus (@oneplus) October 30, 2018
Noul telefon de top al OnePlus mentine optiunea slider alert a predecesorului sau, dar nu este echipat cu mufa de 3.5 milimetri pentru casti, asa cum anuntam si noi in trecut pe blogul nostru. Cei interesati, se vor baza pe adaptorul UBS-Type C – 3.5mm. Terminalul va rula din fabrica Android 9.0 Oreo si va beneficia de tehnologia de incarcare rapida, Dash Charge (5V,4A) cu care OnePlus a facut senzatie in ultimii ani. Continuam cu informatii si detalii importante despre OnePlus 6T, in cele ce urmeaza.
Pret OnePlus 6T in Romania
Noul telefon al producatorului chinez va avea preturi diferite pentru Europa si implicit pentru Romania. In paralel, la pretul oficial al telefonului puteti plati optional 19.95 euro pentru castile OnePlus Type C Bullets pe care producatorul le-a introdus de asemenea oficial la evenimentul de la New York.
Cea mai accesibila versiune a lui OnePlus 6T va costa 549 de euro si va aduce 6GB dedicati memoriei RAM si 128 GB pentru stocarea de date. Asadar, cel mai ieftin OnePlus 6T costa undeva la 2500-2600 de lei.
Avem o versiune de OnePlus 6T intermediara, cu 8GB RAM si 128 GB stocare de date, versiune care va costa 579 de euro, adica undeva la 2700 de lei.
Cea mai scumpa versiune a lui OnePlus 6T ascunde 8GB dedicati memoriei RAM si 256 GB stocare nativa de date si costa 629 de euro, adica aproximativ 3.000 de lei.
Specificatii complete OnePlus 6T
Ecran de 6.41-inch (2340 × 1080 pixels) Full HD Plus 19.5:9, Optic AMOLED cu 100.63% sRGB color gamut, DCI-P3 color gamut, over 600 nits brightness si protectie Corning Gorilla Glass 6
Procesor de 2.8GHz Octa-Core Qualcomm Snapdragon 845 pe 10nm
Placa video Adreno 630 GPU
Memorie: 6GB LPDDR4X RAM cu 128GB (UFS 2.1) stocare, 8GB LPDDR4X RAM cu 128GB / 256GB (UFS 2.1) stocare
Sistem de operare: Android 9.0 (Pie) customizat cu interfata OxygenOS 9.0
Dual SIM (nano + nano)
Camera principala duala cu: un senzor de 16MP (dual LED Flash, f/1.7 apertura, 1/2.6″ Sony IMX519, 1.22μm dimensiunea pixelului, OIS, EIS) si un al doilea senzor de 20MP (Sony IMX376K, f/1.7 apertura, 1.0μm dimensiunea pixelului), 480 fps slo-mo in format 720p, 240 fps in format 1080p, 4k la 60 fps)
Camera frontala cu senzor de 16MP (Sony IMX 371, f/2.0 apertura, 1.0μm dimensiunea pixelului)
Senzor de amprente integrat in ecran, deblocare faciala
Daily Water-resistance
USB Type-C audio, , Dirac HD Sound
Dimensiuni: 157.7×74.8×8.2mm;
Greutate: 185g
4G VoLTE, WiFi 802.11 ac (2.4GHz + 5GHz), Bluetooth 5, GPS + GLONASS, USB Type-C
3700mAh battery with Dash Charge (5V – 4A)
Diferente OnePlus 6 vs OnePlus 6T
Nu pare ceva nou si nici nu cred ca trebuia sa ne asteptam la altceva. OnePlus 6T nu aduce imbunatatiri radicale la nivel de configuratie, un detaliu pe care il anticipam si noi pe #blog, inainte de lansarea oficiala a noului varf de gama. Pe noul model avem in schimb un breton mai mic si parca ceva mai atractiv.
Este acel decupaj de tip „picatura” (la care ne asteptam de asemenea) pe care Vivo l-a propus in premiera in acest an. Prin prezenta noului decupaj, OnePlus a marit usor dimensiunea generala a ecranului, care are acum o ratie mai buna in raport cu corpul.
This is the #OnePlus6T. https://t.co/alS5oO1FAC pic.twitter.com/PSZLhYEccx
— OnePlus (@oneplus) October 29, 2018
OnePlus 6T renunta la mufa de 3.5 milimetri pentru casti, iar noul device are senzorul de amprente integrat in ecran. Sigur, e o noutate, dar nu imi dau seama inca si cat e de avantajoasa. Pe OnePlus 5T, producatorul avea un senzor de amprente extraordinar, care chiar debloca instantaneu telefonul. Ok, inteleg trendul, dar sper ca OnePlus sa fi pastrat si viteza cu care poti debloca acum device-ul, pentru ca ar fi pacat sa te legi la cap, daca nu te doare capul.
„The in-display fingerprint reader really feels like the future.” Screen Unlock impresses in @ArsTechnica‘s review of the #OnePlus6T.
— OnePlus (@oneplus) October 30, 2018
Bateria noului OnePlus 6T este putin mai mare si ne anunta compania ca 30 de minute sunt suficiente pentru o zi de autonomie, ceea ce normal, suna foarte bine. Procesorul este acelasi ca pe OnePlus 6, in schimb producatorul aduce ceva imbunatariri in comparimentul foto. HDR-ul este acum actualizat, iar OnePlus 6T va face poze mai bune decat OnePlus 6 cu intensitatea scazuta a luminii.
Ecranul are acum un plus, diagonala lui OnePlus 6T fiind mai mare (6.4-inch vs 6.28-inch). Aspectul este unul in format 19.5:9 (OnePlus 6 are format 19:9), iar protectia e de cea mai noua generatie (Gorilla Glass 6 vs Gorilla Glass 5). Din pacate, nu avem wireless charging nici de aceasta data pe noul model, precum nici certificare de tip IP, cu toate ca terminalul pare sa fie unul foarte rezistent.
La nivel general, OnePlus 6T este mai inalti (157.5 mm fata de 155.7 milimetri) si putin mai gros (8.2 mm fata de 7.75 mm). De asemenea greutatea este mai mare (8 grame in plus) dar e firesc, tinand cont ca noul varf de gama are un acumulator mai mare.
Pareri OnePlus 6T
E clar ca s-a vorbit atat de mult si s-au scurs atat de multe informatii despre OnePlus 6T, incat aproape tot ceea ce tine de acest telefon a fost deja discutat pe larg peste tot. Nu avem surprize prea mari pe noul model fata de ceea ce se specula in perioada de pre-lansare.
Ecranul telefonului este un OLED cu rezolutie full hd plus si diagonala de 6.4-inch cu format modern 19.5:9. Este bun si ofera un nivel de performanta excelent raportat la suma pe care o cere producatorul pentru noul sau varf de gama. In plus, mie mi se pare mai spectaculos cu acest nou decupah de tip waterdrop. Crestatura lui OnePlus 6T permite mai mult spatiu pe ecran si o abordare ceva mai classy fata de modelul anterior.
Este elegant, aspectuos si…rezistent. Au aparut deja primele teste online cu OnePlus 6T a carui rezistenta este categoric un plus. Protectia Corning Gorilla Glass 6 isi face excelent treaba.
E si indicat sa o faca pentru ca acum, pe OnePlus 6T, senzorul clasic de amprente de pe spate a fost ascuns in interiorul ecranului, pe fata. Ai crede ca o mica zgarietura iti da batai de cap in acest sens, dar se pare ca, cel putin la primele teste, telefonul rezista foarte foarte bine, iar constructia sa nu e afectata precum nu e nici senzorul integrat in display.
E totusi pacat ca acest telefon vine tot cu Snapdragon 845. Desigur, vorbim despre un super procesor, dar parca ne-am fi dorit altceva. SD 845 are patru nuclee Kryo Gold de 2.8 Ghz si alte patru nuclee Kryo Silver 385 de 1.7Ghz. Functioneaza aproape de ideal cu placa video Adreno 630 GPU si cu spectaculoasele optiuni de memorie RAM de 6GB si 8GB. Dar da, recunosc, mi-as fi dorit un upgrade aici. Probabil din principiu, pentru ca nu ai ce reprosa acestui telefon la nivel de performanta. Ma rog, aproape nu ai ce reprosa, pentru ca OnePlus a crescut putin preturile, iar Xiaomi Pocophone F1 cred ca-i poate pune probleme.
Avem Android 9.0 Oreo cu mici modificari aduse interfatei Oxygen OS a companiei OnePlus. Deblocarea faciala functioneaza in limitele normalului din ceea ce scriu baietii de la The Verge, in timp ce bateria primeste un plus la nivel de capacitate si autonomie. E bine totul aici, la aceste capitole.
In continuare, OnePlus nu ma convinge din punct de vedere foto. Noul senzor Sony IMX519 cu apertura f/1.7 si rezolutie de 16 megapixeli este vestea buna la acest capitol. Avem apoi senzor ceva mai vechi pe fata si in dreptul celui de-al doilea component al modulului dual de pe spate. S
elfie-uri se fac cu un senzor de 20 de megapixeli Sony IMX371, care poate si filma la rezolutie full hd cu 30 cadre pe secunda. Al doilea senzor de pe camera principala are tot 20 de megapixeli si este un model Sony IMX376K. E drept, OnePlus se lauda ca 6T filmeaza 4K cu 30 sau 60 cadre pe secunda dar si slow-motion cu 480 cadre pe secunda.
Revenind la constructie, mi se pare optima greutatea noului OnePlus 6T (185 de grame), iar grosimea este de asemenea atractiva (8.2 milimetri). Din pacate, cred ca producatorul greseste putin prin faptul ca mareste preturile, cu toate ca OnePlus a anuntat deja de ceva timp ca nu mai produce telefoane „flagship killer”. Si, asa este. Telefonele OnePlus nu mai pot fi considerate flaghsip killer ci flagship-uri cu norma intreaga. Prin urmare, inteleg preturile ceva mai mari.
Dar ce te faci ca vine Xiaomi si aduce acest Poco F1 in Europa, la aproape acelasi nivel de performanta, cu un pret mai mic. Putem concluziona ca Pocophone F1 este noul flagship killer la nivel global, iar OnePlus produce in mod evident, telefoane de top. Acum, ramane de vazut daca vanzarile vor fi la acelasi nivel ca pana acum. Premisele sunt bune, asta e clar.