Reviews

REVIEW Samsung Galaxy A71 pret, disponibilitate si pareri in Romania

Home  »  Reviews

Robert Radu

acum 1 lună

Samsung Galaxy A71 este unul dintre cele mai interesante smartphone-uri ale momentului, produs de gigantul sud-coreean.

Telefonul a fost lansat in luna decembrie a anului trecut si a ajuns imediat si pe piata din Romania. Este un smartphone modern, din zona mid-range, care cantareste doar 179 de grame si are o grosime de 7.7 milimetri. Daca esti interesat de acest device, avem pentru tine cateva opinii, dar si o oferta excelenta. Am cautat cea mai buna varianta de achizitie a modelului Samsung Galaxy A71 si am gasit-o pe site-ul eMag.ro.

Pe eMag gasesti telefon mobil Samsung Galaxy A71, Dual SIM, 128GB, 6GB RAM, 4G, Black la numai 1.879 de lei. Beneficiezi de o reducere de 14% accesand link-ul anterior si ai retur gratuit in 30 de zile de la data comenzii. De asemenea, poti beneficia de optiunea deschiderii coletului la livrare. Mai mult, daca vrei sa achizitionezi acest telefon, chiar si mai ieftin, ai posibilitatea sa o faci prin intermediul aceluiasi site. Pachetul care te costa 1539 de lei iti aduce un Galaxy A71 resigilat. Recomandarea mea este sa incerci totusi sa cumperi device-ul nou, sigilat, in pachetul sau original, chiar daca pretul este cu putin mai mare.

Pareri despre Samsung Galaxy A71. Ce specificatii are telefonul si care sunt punctele sale forte

Peste 50% dintre vizitatorii site-ul gsmarena s-au aratat interesati de Samsung Galaxy A71. Device-ul este unul dintre cele mai bune telefoane mid-range de pe piata, si poate fi achizitionat acum si in Romania. Are un design modern si un aspect extrem de placut, dar ceea ce atrage cel mai mult la acest model, este configuratia sa interna, una foarte buna pentru pretul de achizitie cu care se vinde Samsung Galaxy A71 in Romania.

Modelul Samsung Galaxy A71 are sticla pe partea din fata, una acoperita de Corning Gorilla Glass, si plastic pe partea din spate. Este dual sim si iti propune un ecran Super AMOLED Plus, in 16 milioane de culori, cu diagonala de 6.7-inch. Rezolutia acestui ecran este foarte buna: 2400 x 1080 pixeli. Avem o densitate a pixelilor de 393 de pixeli per inch si un screen-to-body ratio de 87.2%. In partea sa de sus, ecranul are un decupaj mic, care nu influenteaza deloc aspectul spectaculos al telefonului.

Dincolo de ecranul sau, Samsung Galaxy A71 impresioneaza la alte capitole. Modelul ruleaza cea mai noua versiune de Android de pe piata, peste care Samsung a aplicat interfata One UI 2.0. Mai mult, remarcam procesorul foarte puternic pentru segmentul mid-range. Este vorba despre Snapdragon 730G, un octa core (2×2.2 GHz Kryo 470 Gold & 6×1.8 GHz Kryo 470 Silver) cuplat cu placa video Adreno 618. Memoria RAM ajunge la 6GB, dar exista si o versiune a telefonului care are 8GB RAM. Capacitatea de stocare este de 128GB in versiunea standard (UFS 2.1)

Si in sectorul foto, device-ul este foarte puternic. Camera principala are patru senzori de imagine, cel mai puternic dintre ei avand o rezolutie de 64 de megapixeli cu apertura f/1.8. Alti trei senzori configureaza modului principal: unul de 12 megapixeli (ultrawide), altul de 5 megapixeli (macro) si inca unul de 5 megapixlei (pentru adancime). Camera frontala are 32 de megapixeli, apertura f/2.2 si este super utila pentru selfie-uri si video calling.

Samsung Galaxy A71 are senzorul de amprente integrat in ecran si foloseste o baterie de 4.500 de miliamperi, cu tehnologie de incarcare rapida la bord (25W). Device-ul primeste functia USB On-The-Go si are port rapid de incarcare, Type C.

Ce ne place la acest device? In primul rand ecranul, care indraznesc sa spun ca este printre cele mai bune din segmentul mid-range. Continutul pe care il vei viziona pe acest ecran va fi la superlativ, ceea ce pentru suma pentru care o investesti in telefon, cu siguranta te va avantaja.

Un alt detaliu important care joaca in favoarea noului Galaxy A71 este acumulatorul telefonului. Iti ia cam o ora si 25 de minute sa-l incarci la capacitate maxima, si nu se consuma atat de usor. O utilizare obisnuita iti aduce o autonomie de pana la doua zile, ceea ce nu e deloc putin.

Evident, nu puteam ocoli procesorul acestui telefon. Snapdragon 730 este unul dintre cele mai bune chipset-uri ale momentului in zona mid-range. Vei avea parte de o experienta in gaming reusita, telefonul putand suporta chiar si cele mai solicitate jocuri din Magazin Play, cu conditia sa faci setarile corecte. Faptul ca in testele AnTuTu, acest procesor depaseste 250 de mii de puncte spune multe despre puterea sa. In plus, conlucreaza excelent cu platforma RAM si ROM, dar si cu Androidul pe care il foloseste telefonul. Din pacate, si aici pot spune ca este unul dintre detaliile care nu-mi plac la acest device, update-urile la Android vin destul de greu. Nu e vina celor de la Samsung, dar cu siguranta, pentru multi, acest lucru ramane unul deranjant.

Din punct de vedere foto, experienta este ok. Culorile sunt naturale, destul de apropiate de realitate. Iti recomand insa sa le folosesti cu precadere pe timp de zi.

Si pentru ca orice telefon are bile albe si bile negre, pe langa update-urile de care vorbeam mai sus, raman la parerea ca Samsung putea face mai mult pentru a proteja spectaculosul ecran al device-ului. Asa cum va scriam inca de la inceput, el beneficiaza de protectie Corning Gorilla Glass 3, ceea ce nu e rau. Dar, parerea mea este ca producatorul putea accepta un compromis si aduce protectie Corning Gorilla Glass 5. Si da, Samsung trebuie sa mai umble la senzorul de amprente. Sunt probleme in continuare, cel putin la nivelul telefoanelor mid-range cu ele.

Acesta este noul Samsung Galaxy A71. Daca il ai deja, poate ne impartasesti cateva dintre impresiile tale legate de el. Daca intentionezi sa-l cumperi, citeste cu atentie acest mini review. Rubrica noastra de comentarii este deschisa pentru opiniile cititorilor nostri.