Redmi a lansat pe piață un succesor pentru modelul Redmi Note 10T 5G. Noul model Redmi Note 11T 5G a fost anunțat în India și vine cu un procesor de la MediaTek plus o super baterie de 5.000 de miliamperi. Discutăm mai multe despre noul model Redmi, în cele ce urmează.
Presenting the FASTEST 5⃣G Smartphone from the House Of Redmi #RedmiNote11T5G
🏁MediaTek Dimensity 810
🚀RAM BOOSTER
📶Dual-SIM 5G Support
📱 90Hz Adaptive Refresh Rate
⚡33W Pro Fast Charging
📷50MP AI Camera#NextGenRacer goes on sale on 7.12.21😍
🛒https://t.co/sL8P0abLkS pic.twitter.com/u1rxJJ0OS6— Redmi India – #RedmiNote11T5G (@RedmiIndia) December 1, 2021
Specificații tehnice, preț și disponibilitate Redmi Note 11T 5G
Dacă Redmi Note 10T 5G s-a descurcat destul de bine în ceea ce privește vânzările în Asia, compania așteaptă ca succesorul său, modelul Redmi Note 11T 5G să se bucure măcar de același succes. Producătorul chinez a anunțat noul model, care primește astfel ”undă verde” în India, o zonă pe care Redmi o atacă de mai mulți ani cu succes. Să aruncăm și noi o privire peste noul model, în cele ce urmează.
Ce preț are noul Redmi Note 11T 5G
Așadar, Redmi a lansat smartphone-ul Redmi Note 11T 5G în India ca succesor al modelului anterior, Redmi Note 10T 5G. Redmi Note 11T 5G are o baterie de 5000 mAh și este alimentat de procesorul celor de la MediaTek, modelul Dimensity 810. Telefonul are, de asemenea, difuzoare stereo duble și o mufă pentru căști de 3,5 mm.
Potrivit presei indiene, noul model Redmi Note 11T 5G vine în trei variante în această țară, ceea ce probabil că se va întâmpla în toată zona Asiei.
Astfel, avem o variantă de Note 11T 5G cu 4 GB RAM + 64 GB stocare la prețul de 16,999 rupii indiene, echivalentul a 995 de lei.
De asemenea, pe piață va exista o variantă de 6 GB RAM + 128 GB stocare la prețul 17,999 rupii indiene, echivalentul a 1050 de lei.
Nu în ultimul rând, Redmi Note 11T 5G va fi disponibil și în varianta de 8 GB RAM + 128 GB stocare la prețul de 19,999 rupii indiene, adică puțin sub 1200 lei. Telefonul poate fi achiziționat începând cu data de 7 decembrie în India. Noul smartphone va fi disponibil pentru cumpărare prin Amazon India și site-ul web al Xiaomi India.
Specificații Redmi Note 11T 5G
Redmi Note 11T 5G vine cu un ecran LCD full-HD de 6,6 inchi cu o rată de reîmprospătare de 90 Hz, protecție Gorilla Glass și o rată de eșantionare la atingere de 240 Hz. Handsetul este alimentat de un chipset de la MediaTek, procesorul Dimensity 810, cu până la 8 GB de RAM LPDDR4x și până la 128 GB de stocare internă UFS 2.2. În plus, telefonul acceptă carduri de tip microSD de până la 1TB.
Pe spate, Note 11T 5G de la Redmi beneficiază de aportul unei camere principală de 50 de megapixeli și de un senzor cu unghi larg de 8 megapixeli, cu un obiectiv de 119 de grade. Pentru pasionații de selfie-uri și video calling, noul model al companiei Redmi are un senzor selfie de 16 megapixeli.
Redmi Note 11T 5G este susținut de o baterie de 5.000 mAh care acceptă încărcare rapidă la 33 W. În zona software, Redmi Note 11T 5G va rula pe Android 11, un sistem de operare care are ”deasupra” sa interfața producătorului, MIUI 12.5. Pentru securitate, vine cu un scaner de amprente montat lateral. Opțiunile de conectivitate includ suport dual SIM, 5G, Wi-Fi 6, Bluetooth 5.1, USB-C și GPS. Aveți, de asemenea, difuzoare stereo și o mufă pentru căști de 3,5 mm.
Una peste alta, un model din zona mid-range, care se bucură de un preț bun de achiziție în Asia, adică obiectivul central al lansării lui Redmi Note 11T 5G.