iPhone X lookalike sau nu, Xiaomi Mi 8 Explorer Edition –adica versiunea cu spate transparent – este indiscutabil un telefon spectaculos. Device-ul a fost lansat odata cu versiunea clasica Xiaomi Mi 8 si cu versiunea lite, Xiaomi Mi 8 SE. In cadrul aceluiasi eveniment din China, al doilea mare producator din aceasta tara a introdus si noua interfata MIUI 10. Un review Xiaomi Mi 8 in care analizam tot ceea ce propune noul flagship al companiei din China, gasesti pe #blogul nostru.
Pe o piata in care toate telefoanele noi tind sa arate aproape similar, Xiaomi cauta sa faca putin diferenta. Fara sa se remarce doar printr-o „obisnuita” constructie sticla si metal plus un „breton” aruncat elegant pe partea din fata, Xiaomi Mi 8 Explorer Edition, pare intr-adevar altceva. Pentru ca editia speciala a lui Mi 8 se remarca printr-un detaliu mai putin obisnuit, care reprezinta, fara doar si poate, un plus de imagine.
Sincer, nu m-ar deranja sa remarc in viitor ca Xiaomi a dat nastere unui trend. Pentru ca din punct de vedere estetic, spatele transparent al noului Mi 8 Explorer mi se pare foarte atractiv. Si sunt convins ca nu doar mie.
Chiar am observat recent o aplicatie din Magazin Play care imita un ecran transparent. Evident ca e doar o gluma si aplicatia in sine nu face asta, dar producatorul ei s-a bucurat cu siguranta de zecile de mii de descarcari. O demonstratie a faptului ca Xiaomi nu cred ca s-a grabit deloc cand a gandit constructia acestui nou Xiaomi Mi 8 Explorer.
Evident insa ca, la scurt timp dupa lansarea interesantului gadget, specialistii s-au intrecut in topic-uri. In opinia unora, imaginea de pe spate nu e chiar transparenta, iar componentele care se vad prin carcasa telefonului, n-ar fi tocmai componente reale. Engadget noteaza totusi ca o mare parte din „ceea ce se vede” este real, iar faptul ca „anumite parti la vedere nu sunt reale” nu schimba cu nimic ideea de la care Xiaomi a plecat in realizarea acestui device.
Dar, dincolo de acest detaliu legat de design, noul Xiaomi Mi 8 Explorer Edition are o alta componenta esentiala care atrage atentia: senzorul de amprente integrat in ecran. Ei bine, da: asta mi se pare cu adevarat o lovitura. Mai ales ca Xiaomi o propune inaintea altor producatori grei de pe piata.
Conform lui Donovan Sung, Director de produse la Xiaomi, acest senzor sub ecran de pe Xiaomi Mi 8 Explorer Edition este unul superior celui pe care l-am vazut deja pe Vivo X20 UD, pentru ca, sustine oficialul Xiaomi: „acest senzor sub ecran este de tip senzitiv, si absoarbe constant puterea aprinzand imediat ecranul si deblocandu-l”. Ceea ce intr-adevar pe Vivo nu gasesti. Telefonul celor de la Vivo, odata ce i-ai apasat ecranul unde ar trebui sa fie senzorul aprinde ecranul si apoi permite autentificarea.
Specificatii tehnice Xiaomi Mi 8 Explorer Edition
Noua creatie revolutionara a celor de la Xiaomi nu difera prea mult de ceea ce gasim din punct de vedere al configuratiei sale, pe versiunea standard.
Xiaomi Mi 8 Explorer Edition are un ecran de 6.21-inch in diagonala, cu rezolutie 2240 x 1080 pixeli. Smartphone-ul de tip phablet ruleaza din fabrica Android v8.1 (Oreo) si este sustinut de un procesor octa-core de 2.8 Ghz, cuplat cu 8 Gb memorie RAM. Procesorul este de altfel, cel mai puternic de pe piata, pentru orice telefon Android: Qualcomm Snapdragon 845.
In ceea ce priveste bateria sa, Xiaomi Mi 8 Explorer Edition se bazeaza pe un acumulator de 3.000 de miliamperi. Este o baterie Li-Polymer, care vine cu tehnologie Quick Charge (incarcare rapida) v4.0.
Telefonul primeste un remarcabil raport ecran-corp de 83.77%, datorat in principal constructiei sale si raportului 18.7:9. Tehnologia panelului este AMOLED. Stocarea de date atinge 128 Gb, astfel ca nu trebuie sa va faceti griji in privinta spatiului nativ al acestui handset.
Cel mai performant smartphone realizat pana acum de Xiaomi are evident un „breton” asemanator cu cel de pe iPhone X, iar producatorul anunta ca device-ul beneficiaza de incarcare de tip wireless. Deblocarea faciala se poate realiza cu ajutorul laserului si a camerei cu infrarosu.
Si apropos de camere foto, in componenta Xiaomi Mi 8 Explorer Edition se regasesc doi senzori de 12 si 20 megapixeli pe spate, si unul de 20 megapixeli pe fata. O configuratie puternica si la acest capitol pentru ceea ce se doreste a fi o editie speciala a modelului Mi 8, despre care v-am mai vorbit pe site-ul nostru. Conform presei din China, device-ul costa doar 500 de euro.