Stiri

Randări Nokia C30 – la ce să ne așteptăm de la noul smartphone

Home  »  Stiri

Dragos Alecu

acum 2 săptămâni

HMD Global lucrează la un nou telefon din seria C, despre care se spune că va fi noul Nokia C30. Se pare că lansarea oficială a telefonului este destul de aproape, mai ales după ce el a trecut de certificările necesare pe piața americană, printre care și FCC. La scurt timp distanță au apărut și primele randări despre Nokia C30, astfel că ne putem arunca și noi privirea căre acest device.

Randări Nokia C30 – ce specificații tehnice aduce noul smartphone

Primele detalii despre viitorul Nokia C30 vin datorită celor de la NokiaPowerUser.

Astfel, am putut afla deja că modelul va fi disponibil în două variante de culoare: alb și verde. În ceea ce privește design-ul, partea din față are un display atractiv, care în zona de sus vine cu un decupaj de tip waterdrop, care servește și drept host pentru camera selfie a telefonului.

Specificațiile tehnice ale telefonului Nokia C30 au apărut și pe site-ul unui retailer din Rusia.

Astfel, știm deja că Nokia C30 va avea un ecran cu diagonală de 6.82 inch cu rezoluție Full HD + adică 2400 x 1080 pixeli. Aspectul său este de asemenea unul modern: 20.5:9.

Sub capotă, Nokia C30 va avea un procesor hexa core, tactat la frecvența de 1.6 Ghz, dar al cărui producător nu îl știm momentan. Știm în schimb că acesta va fi asociat cu o memorie RAM de 3GB și cu 64GB dedicați stocării de date, care ar putea fi extinsă ulterior prin intermediul unui card microSD.

Telefonul va rula pe Android 11 OS, customizat cu o interfață dezvoltată in house, și se spune că va avea o baterie imensă de 6.000 de miliamperi.

În zona de conectivitate, Nokia C30 ar urma să includă opțiuni precum dual SIM, Wi-Fi, Bluetooth 4.2, GPS, mufă audio de 3.5 milimetri pentru căști și port microUSB. Va beneficia de deblocare facială, dar și de senzor clasic de amprente. Potrivit presei internaționale, telefonul celor de la HMD Global va avea 191 de grame și o grosime de 8.8 milimetri. Înălțimea sa va ajunge la 169.9 milimetri.

Din randările sale, putem observa că modelul Nokia C30 pare să fie un smartphone din zona mid-range, dar care se pare că va fi privat de conectivitate 5G. Vom reveni cu alte informații despre acest telefon în perioada următoare. Ție ce impresie îți lasă C30 de la Nokia la prima vedere? Nu uita să arunci și tu o privire peste oferta noastră de huse telefoane pe care o găsești disponibilă pe CatMobile.ro