Reviews

POCO F3 – detalii oficiale, specificatii tehnice si pret pentru Romania

Home  »  Reviews

Dragos CatMobile

acum 3 ani

Cu procesoare de ultimă generație, ecran și sunet de calitate, POCO F3 beneficiază de performanțe puternice, în timp ce POCO X3 Pro este un upgrade conceput special pentru gameri.

Totul despre Poco F3, noua „bestie” a companiei

POCO Global a lansat două telefoane flagship – ”Adevărata bestie” POCO F3 și noul POCO X3 Pro – atât de așteptate de fanii din întreaga lume.

Dotat cu procesorul Qualcomm® Snapdragon™ 870 5G, POCO F3 atrage imediat atenția, fiind cel mai de succes telefon din portofoliul brandului. POCO F3 este echipat cu un ecran E4 AMOLED DotDisplay de 6.67″, cu rată de refresh de 120Hz, și cu un sistem audio Dolby Atmos®. Puternic, dar în același timp subțire și ușor, POCO F3 se poziționează fără probleme în liga telefoanelor flagship high-end.

”De la lansarea inițială a POCO F1 în 2018 și până la data de 28 februarie 2021, POCO a livrat în total 13 milioane de telefoane inteligente. Dacă ne referim doar la POCO X3 NFC, livrările globale au depășit 4 milioane de unități în șapte luni”, declară Kevin Qiu, Head of POCO Global. ”De data aceasta succesul POCO va fi și mai mare, oferindu-le clienților exact ce au nevoie și CHIAR MAI MULT”.

”Suntem entuziasmați să sprijinim POCO în lansarea a două noi produse uimitoare, POCO F3 și POCO X3 Pro, dotate cu procesoare Snapdragon 870, respectiv 860. Acestea sunt special concepute pentru a oferi experiențe remarcabile de conectivitate, gaming și fotografie, pentru utilizatorii din întreaga lume”, declară Kedar Kondap, Vice President of Product Management, Qualcomm Technologies, Inc.

POCO F3

Performanțele “bestiei” asigurate de procesorul Qualcomm® Snapdragon™ 870 5G

POCO F3 joacă în liga mare și este cel mai puternic telefon al brandului, alimentat de procesorul Snapdragon 870 5G. Telefonul este echipat cu CPU Qualcomm® Kryo™ 585 cu performanțe îmbunătățite până la viteza de 3.2 GHz, cea mai mare din industrie, la ora actuală. Împreună cu un GPU ultra-rapid Qualcomm® Adreno™ 650, POCO F3 le oferă experiențe remarcabile pasionaților de jocuri. Echipat cu memorie LPDDR5 RAM și stocare UFS 3.1, configurația acestui flagship garantează viteze și mai mari de citire și scriere de a datelor. Performanța este îmbunătățită prin încorporarea procesorului de 7nm și a tehnologiei LiquidCool 1.0 Plus, care îi permit telefonului să livreze performanțe constante la nivel ridicat.

POCO F3 este la cele mai înalte standarde în materie de conectivitate, fiind dotat cu un sistem Snapdragon X55 5G Modem-RF* care este compatibil cu majoritatea rețelelor globale. Dispozitivul este de asemenea compatibil cu Wi-Fi 6, ceea ce îl plasează pe o poziție confortabilă în liga telefoanelor inteligente high-end.

“Bestia” cu ecran AMOLED de 6.67″ și design premium

Rata de refresh de 120Hz a lui POCO F3 oferă o experiență extraordinar de fluidă în timpul jocurilor, pe un ecran AMOLED de mari dimensiuni, respectiv de 6.67″. “Adevărata bestie” are de asemenea una dintre cele mai mici camere frontale din industrie, de numai 2.76mm. În plus, rata de răspuns a ecranului de 360Hz și algoritmul de touch perfecționat permit telefonului să răspundă extrem de repede la contactul cu degetele. Tehnologia MEMC, care adaugă până la 60fps, oferă o experiență fluidă de vizionare a conținutului video.

Ecranul certificat HDR10 Plus, împreună cu tehnologiile True Display și True Color, oferă o experiență foarte plăcută de vizionare, culorile fiind vibrante și foarte realiste. Mai mult, materialul îmbunătățit E4 duce luminozitatea ecranului la 1300 nits și ajută la scăderea consumului bateriei cu 15%, în comparație cu precedenta generație de materiale E3.

Fabricat dintr-un material care nu alunecă, cu o grosime de 7,8mm și o greutate de 196 de grame, dispozitivul este ușor de utilizat și se simte confortabil în mână. În același timp, telefonul este protejat de Corning® Gorilla® Glass 5 pe ambele fețe.

“Bestia distracției” cu sunet Dolby Atmos®, setup triplu de camere AI și multe alte dotări

Configurat cu un sistem dual de difuzoare, cu cel principal amplasat în partea de jos și unul secundar în partea de sus, POCO F3 oferă un sunet de înaltă definiție. POCO F3 este primul telefon al brandului dotat cu tehnologia de sunet Dolby Atmos® **, care îmbunătățește calitatea sunetului pentru experiențe intense de gaming, conținut video și muzică, indiferent dacă utilizatorul folosește căștile sau difuzoarele.

”Noi, cei de la Dolby, așteptăm cu nerăbdare lansarea seriei POCO F3 și, nu doar că suntem încântați să extindem extraordinara experiență Dolby Atmos la telefoanele inteligente POCO, dar suntem mândri de realizările extraordinare ale brandului POCO, care permit utilizatorilor de POCO F3 să se bucure de o experiență de divertisment de clasă mondială”, declară Mahesh Balakrishnan, Vicepreședinte Audio Business, Consumer Entertainment Group la Dolby Laboratories.

POCO F3 este configurat cu un setup triplu de camere AI și caracteristici inovatoare, care transformă orice utilizator într-un fotograf foarte priceput. Setup-ul de pe spate este compus din: camera principală de 48MP cu rezoluție 1.6μm 4-in-1, camera ultra-wide de 119° și camera telemacro de 5MP, care permite autofocus de 3cm – 7 cm. Această combinație perfecționată permite realizarea unor fotografii de înaltă rezoluție și detalii fine în condiții de lumină naturală, versatilitatea camerei fiind îmbunătățită. De asemenea, camera frontală de 20MP permite realizarea de selfie-uri Night Mode.

Spre deosebire de majoritatea telefoanelor inteligente care au două microfoane, POCO F3 este configurat cu trei microfoane și caracteristica Audio Zoom. Atunci când se înregistrează un video, cel de-al treilea microfon de pe spate îi permite telefonului să facă ”zoom in” atât pe sunet cât și pe imagine, captând clar secvențe audio îndepărtate și îmbunătățind considerabil calitatea sunetului în timpul filmării. În același timp, motorul haptic liniar pe axa X furnizează vibrații scurte care completează experiența de divertisment la nivel de flagship.

POCO F3 este alimentat de o baterie inovatoare de 4,520mAh (typ), care poate fi încărcată rapid datorită tehnologiei Middle Middle Tab (MMT). Aceasta transmite curentul electric într-un mod mai eficient. Cu un încărcător rapid de 33W, disponibil în cutie, telefonul poate fi încărcat până la 100% în doar 52 de minute***.

POCO F3 va fi disponibil în trei variante de culoare: Arctic White, Night Black și Deep Ocean Blue. De asemenea, va fi disponibil în două variante de stocare – 6GB + 128GB și 8GB + 256GB.

  • 6GB + 128GB: La prețul recomandat de vânzare de 349 euro pe canalele oficiale de e-commerce.
  • 8GB + 256GB: La prețul recomandat de vânzare de 399 euro pe canalele oficiale de e-commerce.

Prețurile și disponibilitatea la nivel local vor fi anunțate în curând.

Etichete:

Poco POCO F3