Vivo se pregătește să lanseze pe piață noul model Vivo S7t. Vorbim despre un device cu procesor de la MediaTek, care se va integra în peisajul mid-range și va oferi cel mai probabil o autonomie mare. Vivo S7t este anunțat ca un smartphone cu raport calitate pret bun, așa cum de altfel Vivo ne-a obișnuit în ultima perioadă. Ce specificații tehnice aduce acest dispozitiv, aflăm în cele ce urmează.
Vivo S7t specificatii tehnice și primele păreri și impresii
Nu există încă o dată oficială de lansare pentru Vivo S7t. Se pare că el va fi disponibil pe culorile argintiu și negru, dar Vivo a întârziat momentan să facă un anunț oficial cu privire la disponibilitatea produsului.
Aproape sigur, device-ul va putea fi achiziționat prin intermediul site-ului oficial al companiei, dar și cu ajutorul unor site-uri de specialitate precum JD.com. Rămâne de văzut când și dacă device-ul va ajunge și în Europa.
Să aruncăm totuși o privire peste ceea ce se pare că va aduce în materie de specificații tehnice și aspect acest model Vivo S7t al producătorului chinez.
Design
Ecran mare, pe toată suprafața frontală, construcție elegantă, margini subțiri și un decupaj de tip iPhone, sau ”waterdrop” cum vreți să-i spuneți. Așa se anunță că va fi în materie de design noul Vivo S7t. Pe partea din spate, în stânga sus, se va afla camera foto a device-ului, în timp ce în zona din stânga jos vom descoperi incripția ”Vivo”. O construcție elegantă și atractivă, care va juca probabil un rol important în viziunea cumpărătorilor interesați de un smartphone din zona mid-range.
Ecran
Potrivit surselor din apropierea companiei, Vivo S7t va avea un ecran Full HD OLED, cu rezoluție 2400 x 1080 pixeli și diagonală de 6.44 inch. Așa cum menționam și mai sus, ecranul acestui telefon are o bărbie ceva mai groasă, dar margini foarte subțiri, iar în partea de sus un decupaj de tip ”waterdrop”.
Procesor
Noul Vivo S7t se va baza pe un procesor bun de la MediaTek. Apariție recentă pe piață, Dimensity 820 este un chipset puternic și capabil să gestioneze cât mai confortabil pentru utilizator energia.
Memorie
Acesta este un capitol la care Vivo S7t surprinde foarte plăcut. Capacitatea nativă de stocare a datelor ajunge la 128GB, dar nu există informații cum că ea ar putea fi sau nu extinsă. Pe de altă parte, la nivel de memorie RAM, Vivo S7t oferă nu mai puțin de 8GB, ceea ce spune multe despre potențialul acestui smartphone.
Dotări foto
Modelul are un senzor de 64 de megapixeli pe partea din spate, cuplat cu 8 megapixeli pe al doilea senzor ultra wide angle si cu alți doi megapixeli pe senzorul de adâncime. Pentru zona frontală, Vivo S7t este pregăti cu un selfe shooter neașteptat de puternic. De fapt, și acesta este un capitol la care modelul devine impunător în zona midrange. Presa de specialitate anunță că Vivo S7t se va baza pe un selfie shooter de 44 megapixeli, la care se adaugă un al doilea senzor ultrawide de 8 megapixeli. Nu sună rău deloc, nu?
Autonomie și alte opțiuni
Potrivit presei din China, Vivo S7t va avea o baterie de 4.000 de miliamperi, care poate fi încărcată la viteze de până la 33W. De asemenea, Vivo S7t ruleaza din fabrică Android 11, cel mai nou sistem de operare al producătorului. Cel mai probabil, Vivo va aplica interfața dezvoltată in house deasupra sistemului de operare al Google.
Așa se prezintă în linii mari noul Vivo S7t. Cu alte informații despre el vom reveni și noi în perioada următoare. Nu uita să arunci și tu o privire peste oferta noastră de huse telefoane pe care o găsești disponibilă pe CatMobile.ro.