Reviews

Vivo Y32 – detalii oficiale, preț și disponibilitate

Home  »  Reviews

CatMobile.ro

acum 2 ani

Vivo a anunțat un nou smartphone din seria Y. Este vorba despre modelul Vivo Y32, device care a fost confirmat în China. Vorbim despre un telefon care vine echipat cu procesorul Snapdragon 680 de la Qualcomm, dar și cu o baterie de 5.000 de miliamperi. Mai multe detalii despre noul smartphone de la Vivo, în cele ce urmează.

Cât costă noul Vivo Y32

Din primele informații, Vivo Y32 nu va fi un telefon foarte scump. Acesta ar urma să fie disponibil într-o singură variantă: 8GB dedicați memoriei RAM și 128GB pentru stocare date. Această variantă a telefonului va costa 1.399 Yuani, aproximativ 960 de lei. Ar urma să fie disponibil pe culori precum negru și albastru. Momentan, nu există informații cu privire la disponibilitatea acestui telefon pe piețele din Europa, implicit pe piața din România.

Ce specificații are Vivo Y32

Vivo Y32 este un device atractiv din punct de vedere estetic, dar nu iese foarte mult din seria de telefoane cu care ne-a obișnuit Vivo în ultima vreme. Eternul decupaj de tip ”waterdrop” este prezent și fură prim planul atunci când privești telefonul din față. Dacă marginile sunt destul de subțiri, în partea de jos, Vivo a ales să ofere mai mult spațiu ”bărbiei” telefonului. Pe spate, dincolo de logo-ul ”Vivo” descoperim compartimentul foto, elegant așezat în colțul din stânga sus.

Vivo Y32 este echipat cu un ecran de 6.51-inch în diagonală, cu rezouție HD+ adică 720 x 1600 pixeli. Potrivit producătorului, avem un panou cu raport 20:9 și o rată de refresh (reîmprospătare) de 60Hz.

Noul device de la Vivo este alimentat de un chipset Snapdragon 680, un procesor octa-core care este cuplat cu 8 GB de RAM LPDDR4x. De asemenea, oferă 4 GB RAM capacitate extinsă. Telefonul vine cu 128 GB pentru stocarea de date, dar acest spațiu de stocare poate fi de asemenea extins, de această dată cu ajutorul unui card microSD de până la 1TB.

Compartimentul foto este unul căruia de regulă Vivo îi acordă mai multă atenție. Nu am spune că Vivo Y32 este impresionant la acest capitol, dar pare că este echipat decent. Dispozitivul beneficiază pe spate de un senzor principal de 13 megapixeli cu un obiectiv f/2.2 și un senzor secundar de 2 megapixeli cu un obiectiv f/2.4. Întreaga configurație foto a telefonului este completată de prezența unei camere frontale de 8 megapixeli, utilă pentru selfie-uri și sesiuni de video calling. Această cameră vine cu un obiectiv f/2.4. Telefonul are o baterie de 5000 mAh care acceptă încărcare rapidă de 18 W.

Vivo Y32 rulează Android 11 cu OriginOS 1.0 deasupra. De asemenea, este echipat cu un senzor clasic de amprente, montat în partea sa din lateral. Pentru un plus de securitate, Vivo a echipat modelul Y32 și cu opțiunea de recunoaștere facială.

Telefonul acceptă dual-SIM, 4G, WiFi dual-band, Bluetooth 5.1, GPS, A-GPS, BeiDou, GLONASS pe partea de conectivitate. În plus, Y32 de la Vivo are o mufă pentru căști de 3,5 mm și un port USB Type-C. El măsoară 164,26×76,08x8mm și cântărește 182 de grame.

🔗 Adaugă telefoanelor tale un plus de personalitate. Alege din oferta noastră de popsockets originale și profită de reducerile existente.