Cei de la Vivo continuă să fie foarte activi pe piață. Telefoanele lor se vând ca pâinea caldă în India și China, adică două dintre cele mai vânate piețe de desfacere din lume. Dar Vivo a prins rădăcini în mai toată Asia, astfel că nu are motive să se oprească din a aduce pe piață tot felul de telefoane din zonele mid-range sau entry level. Desigur, sectorul premium este ceva mai delicat, dar pentru celelalte zone, Vivo Mobile face față cu brio.
Compania a anunțat recent modelul Vivo Y15 2019, un device cu câteva specificații tehnice interesante și un preț bun de achiziție. Terminalul continuă line-up-ul seriei Y a producătorului și este al doilea telefon lansat în decurs de o lună din această gamă, după Vivo Y17. Avem și noi detalii despre acest model, în cele ce urmează. Pentru început, iată specificațiile tehnice puse la dispoziție de producătorul chinez.
6.35-inch (1544×720 pixels) HD+ 19.3:9 IPS 2.5D curved glass display
Octa-Core MediaTek Helio P22 (MT6762) 12nm Processor with IMG PowerVR GE8320 GPU
4GB RAM, 64GB internal memory, expandable memory up to 256GB with microSD
Dual SIM (nano + nano + microSD)
Funtouch OS 9 based on Android 9.0 (Pie)
13MP rear camera with LED flash, f/2.2 aperture, 8MP ultra-wide angle lens, f/2.2 aperture, 2MP secondary camera, f/2.4 aperture
16MP front-facing camera
Fingerprint sensor
Dimensions: 159.43 × 76.77 × 8.92mm ; Weight: 190.5g
Dual 4G VoLTE, Wi-Fi 2.4GHz, Bluetooth 5.0, GPS + GLONASS
5000mAh (typical) / 4880mAh (minimum) battery
Cât costă Vivo Y15 2019?
Noul model va fi disponibil pe culori precum roșu (Burgundy Red) și albastru (Aqua Blue), iar prețul său de achiziție în magazinul Vivo India E-Store este de 13.990 de rupii indiene. Asta înseamnă aproximativ 900 de lei! Device-ul va fi disponibil și prin intermediul platformelor online Flipkart, Amazon India, Paytm sau Tata Cliq.
Păreri despre Vivo Y15 2019
Noul telefon lansat de Vivo face parte din categoria entry level, dar cu aspirații de mid-range. Este un device care arată foarte bine și care beneficiază de o construcție de bună calitate.
În partea sa frontală veți descoperi un ecran cu diagonală de 6.35-inch și rezoluție HD + (adică 1544 x 720 pixeli). Avem sticlă curbată 2.5D deasupra și o cameră frontală de 16 megapixeli. Decupajul ecranului este în formă de ”picătură de apă”.
Sub capotă, Vivo Y15 2019 ascunde un procesor bun de la MediaTek. Este vorba despre Helio P22, un octa core cuplat cu acceleratorul grafic Power VR GE8320 GPU. Este un chipset construit pe un proces de 12 nanometri, alături de care funcționează memoria RAM de 4GB. Capacitatea nativă de stocare a datelor ajunge la 64 GB în versiunea de bază, dar ea poate fi extinsă cu ajutorul slotului microSD până la 256GB.
Vivo Y15 2019 rulează interfața FunTouch OS, care ”acoperă” sistemul de operare clasic, Android 9.0 Pie. Pe spatele telefonului avem senzorul clasic de amprente și o cameră triplă. Senzorul principal este de 13 megapixeli cu LED Flash și apertură f/2.2. Al doilea senzor de imagine (ultra-wide angle) are 8 megapixeli și o apertură f/2.2, în timp ce al treilea senzor (telephoto) este de 2 megapixeli și are o apertură f/2.4.
Cele mai bune huse Vivo pentru aceste telefoane
Terminalul cântărește 190.5 grame și are o grosime de 8.92 de milimetri. Este nu doar un telefon bine construit, ci și ușor de manevrat, chiar și cu o singură mână, în ciuda dimensiunilor destul de mari ale ecranului său. Lățimea lui Vivo Y15 2019, care ajunge la 76.77 milimetri avantajează prinderea cu o singură mână. Atenție însă, căci vorbim despre un device destul de slim, dar care poate aluneca ușor din mână.
Noul Vivo Y15 2019 se bazează pe o baterie puternică de 5.000 de miliamperi! Nu lipsește din peisajul tehnologic conectivitatea de tip 4G VoLTE, conexiunea Wi-Fi și tehnologia bluetooth 5.0 (cea mai nouă generație).
Concluzie: În opinia noastră, noul Vivo Y15 2019 este un telefon promițător. Pare mai mult un mid-range decât un entry level, este bine construit și folosește un procesor care asigură o doză mai mare de eficiență decât de performanță. Nu veți avea probleme însă în a rula majoritatea jocurilor din Magazin Play, iar browsing-ul este o formalitate. La partea de multitasking există ceva semne de întrebare, dar anticipăm că Vivo Y15 2019 se va descurca bine și aici. Credem că este un telefon suficient de rapid, cu dotări foto interesante, sistem de operare nou și opțiuni importante. Bateria este unul dintre avantajele sale importante, ținând cont de capacitatea destul de mare. Rămâne de văzut dacă Vivo va mai reduce din pretențiile financiare după această lansare, pentru că prețul este încă destul de piperat.