Vaio Phone A este urmasul smartphone-ului lansat anul trecut de Vaio si denumit Vaio Phone Biz. Chiar daca nu exista o diferenta foarte mare intre aceste telefoane in ceea ce priveste specificatiile si design-ul lor, trebuie remarcat faptul ca Vaio Phone A este primul terminal lansat de fosta divizie de PC-uri de la Sony care foloseste ca sistem de operare, Android. Pe catmobile.ro nu am discutat niciodata pana acum despre telefoanele produse de fosta divizie Sony, astfel ca acesta pare contextul ideal. Ce propune Vaio Phone A, aflam in cele ce urmeaza.
Vaio Phone A specificatii tehnice
Vaio s-a despartit oficial de Sony in 2014, cand fosta divizie care producea celebrele laptop-uri Sony Vaio in numele concerneului japonez a luat-o intr-o directie opusa. Anul trecut, Vaio si-a diversificat portofoliul lansand pe piata primul sau smatphone denumit Phone Biz, iar in acest debut de an propune un nou terminal similar. Al doilea smartphone important al companiei Vaio poarta denumirea de Vaio Phone A si nu difera foarte mult de Phone Biz. Design-ul este unul similar, insa compania producatoare a renuntat la platforma Windows 10 facand in acest an trecerea spre Android si incercand oarecum sa faca o concurenta fireasca celorlalte companii din domeniu, inclusiv Sony.
Vaio Phone A de altfel aduce ca aspect cu anumite telefoane din gama Xperia de la Sony, cel putin daca il privim din fata. Smartphone-ul este unul usor, fabricat din aluminiu si are o grosime de 8.3 milimetri. Cele 167 de grame se incadreaza in standardul de greutate al telefoanelor din clasa mid-range, iar specificatiile acestui terminal conduc tot catre aceasta idee. Iata insa ce avem la dispozitie in noul Vaio Phone A.
Procesorul pe care Vaio a ales sa-l incorporeze in noul sau terminal este un Snapdragon 617, nici foarte bun, dar nici rau. Procesor mid-range tipic, care nu ocupa un loc fruntas in topul procesoarelor din aceasta gama, dar care asigura cam tot ceea ce urmareste sa oferte acest telefon. El este sustinut de o memorie RAM de 3GB (destul de bine as spune eu) si de cei 16 GB destinati spatiului de stocare interna. Acumulatorul sau nu pare unul impresionant, dar asigura cel putin din cate se spune o autonomie de o zi. Este vorba despre o baterie de 2800 mAh pe care Vaio Phone A o va folosi in aceasta configuratie.
Vaio Phone A are suport dual sim si asigura conectivitate de tip LTE. Capitolul dotari foto este unul normal pentru un smartphone din segmentul mid-range. Camera foto principala a dispozitivului are un senzor de imagine de 13 megapixeli, in timp ce camera frontala destinata selfie-urilor este una echipata cu senzor de imagine de 5 megapixeli. Androidul pare sa ruleze in versiune stock in cazul smartphone-ului Vaio Phone A. Deocamdata, nu se cunoaste exact care va fi disponibilitatea sa pe piata din Europa, insa cert este ca terminalul va fi lansat in Asia (cel mai probabil in luna aprilie) si va putea fi achizitionat prin site-urile de profil din aceasta zona.