Top 10 aplicatii smartphone la inceput de 2017, mi s-a parut un top care suna destul de interesant. La mijlocul anului trecut cei de la SurveyMonkey Intelligence au anuntat topul pentru prima parte a anului si ulterior pentru intreg anul, iar surprizele au fost destul de putine. A trecut ceva timp din 2017 asa ca ne-am hotarat sa aruncam o privire peste cele mai descarcate si populare aplicatii pentru smartphone ale momentului, iar ceea ce a iesit, am pus imediat pe hartie. Lider incontestabil si aparent imbatabil in acest moment se mentine Facebook, care in plus detine si alte aplicatii de top in acest clasament. Care sunt acestea si care este clasamentul complet, vedem in cele ce urmeaza.
Top 10 aplicatii smartphone
Conform datelor din presa nord-americana, lupta stransa pentru suprematie in Top 10 aplicatii smartphone se da intre marile concerne Google si Facebook.
1. Facebook
Paradoxal, in Statele Unite ale Americii la mijlocul anului trecut, Facebook parea in picaj. Ocupa doar locul 3, desi la nivel mondial era lider indiscutabil. La inceput de 2017, Facebook ramane cea mai utilizata si descarcata aplicatie din lume. Conform estimarilor facute de cei de la cnet.com, Facebook are nu mai putin de 146 de milioane de utilizatori unici in medie, adica 1.8 miliarde de utilizatori pe luna la nivel international. Reteaua lui Mark Zuckerberg ramane in mod indiscutabil, lider de piata si cea mai importanta retea sociala din lume.
2. Facebook Messenger
Aplicatia de mesagerie a Facebook este plasata in imediata sa apropiere. Media utilizatorilor unici ai acestei aplicatii este de aproape 130 de milioane, anunta aceeasi sursa.
3. Youtube
Imensa popularitate de care se bucura Youtube continua sa impresioneze. Conform cifrelor prezentate de cnet.com, Youtube atinge 113 milioane de utilizatori unici in medie, o cifra impresionanta pentru mega-populara retea de clipuri si streaming. Este cea mai importanta contributie a Google in acest clasament, dar nu singura. Vom vedea in cele ce urmeaza ca suprematia lui Zuckerberg in domeniul popularitatii aplicatiilor a fost destul de clar afectata de impactul puternic al celor de la Google.
4. Google Maps
Ce ne-am face fara aceasta aplicatie? La fel ca mine gandesc si cei 105, 7 milioane de utilizatori unici pe care ii aduna Google Maps. A doua mare prezenta de o importanta deosebita a gigantului american, Google, in clasamentul celor mai populare aplicatii din lume.
5. Google Search
Vitala pentru majoritatea dintre noi, Google Search este cea de-a treia prezenta a Google in clasament si incheie Top 5, in care puternicul concern american are iata, trei reprezentanti de seama. Diferenta foarte mica intre Google Search si Google Maps la numarul total de utilizatori unic: 103, 9 de milioane aduna aceasta aplicatie la inceput de 2017.
6. Google Play
Ei bine, magazinul nostru gratuit cel de toate zilele, nu putea lipsi din clasament. Este prima aplicatie care iese din top 5 si scade sub 100 de milioane de utilizatori unici in medie. Chiar si-asa, ramane una dintre cele mai importante si populare aplicatii din lume in acest moment. 99, 7 de milioane de utilizatori unici depun marturie pentru acest lucru.
7. Gmail
V-ati saturat de prezenta Google? Inca putin! Si putin mai mult loc pentru Gmail, cea mai importanta aplicatie destinata postei pe internet. Peste 88 de milioane de utilizatori unici beneficiaza de serviciile acestei aplicatii si sunt convins ca nu regreta nicio clipa acest lucru.
8. Instagram
Influenta Google in topul celor mai populare aplicatii din lume se opreste insa aici. Sa-i facem din nou loc lui Mark Zuckerberg si oamenilor sai. Locul 8 este ocupat de Instagram, o aplicatie extrem, extrem de populara in Statele Unite ale Americii, dar mai nou si la nivel international. Instagram are o medie de 74, 6 milioane utilizatori unici si sunt semnale clare ca nu se va opri aici.
9. Apple Music
53% dintre utilizatorii de smartphone opteaza pentru Android ca sistem de operare. Alti 45% aleg iOS. Doar 1% dintre ei accepta sistemul de operare al BlackBerry. Si totusi, Apple Music este prezenta in top 10 cele mai populare aplicatii smartphone cu o medie a utilizatorilor unici de 68,3 milioane. Nu e rau deloc!
10. Amazon App
Cu voia dumneavoastra, incheiem clasamentul cu o aplicatie foarte populara in tara in care Donald Trump s-a incoronat recent ca presedinte. Amazon App atinge 65, 5 milioane de utilizatori unici si ocupa ultimul loc in topul nostru. Cumpara, compara, citeste, analizeaza si ia-o de la capat. Asta propune aplicatia celor de la Amazon care continua sa ramana in preferintele unui numar impresionant de oameni.