Mai este destul timp pana la lansarea oficiala a modelului Oppo Find X3 Pro. Cu toate acestea, multe dintre specificatiile noului handset de la Oppo au ajuns in mediul online, prilej si pentru noi de a arunca o privire peste ele.
Specificatii tehnice Oppo Find X3 Pro. Telefonul se bazeaza pe noul chipset Snapdragon 888
Undeva la inceputul anului, Oppo va lansa pe piata noul sau model, Oppo Find X3 Pro. Vorbim despre un device de tip flagship, care potrivit tipsterului Evan Blass va fi cel mai puternic model al companiei de pana acum. Mai multe dintre specificatiile sale au ajuns in mediul online, astfel ca putem arunca si noi o privire peste el.
Oppo este pregătit să lanseze un trio de telefoane din seria Find X3 în primul trimestru al anului viitor, care urmează să fie lansat la începutul celui de-al doilea trimestru, cel mai interesant dintre acestea probabil să fie modelul care va fi nava amiral a seriei, si anume Find X3 Pro.
Nu putem garanta ca device-ul chiar va avea toate aceste specificatii tehnice la bord, pentru ca momentan vorbim de zvonuri. E drept, zvonuri care provin din surse destul de credibile.
Astfel, conform scurgerilor de informatii, Oppo Find X3 Pro se va baza pe un display de tip Quad HD Plus, cu diagonala de 6.7 inch si rezolutie 3216 x 1440. Rata de refresh a acestui display va fi se pare una dinamica, urmand a putea fi modificata intre 10Hz si 120 Hz.
Teoretic, Oppo Find X3 Pro ar trebui sa fie propulsat spre performanta de noul chipset de top de la Qualcomm, modelul Snapdragon 888, un octa core fabricat pe o tehnologie de 5 nanometri, despre care gasiti mai multe informatii pe blogul nostru. Totodata, alaturi de acest chipset, va functiona acceleratorul grafic, Adreno 660 GPU.
Alte specificatii care au ajuns in mediul online, par la fel de interesante. Oppo Find X3 Pro este de asteptat sa aiba o baterie de 4.500 de miliamperi, cu incarcare rapida la 65 W Super VOOC 2.0. De asemenea, device-ul va beneficia de Wireless Air Charging la 30W tot via VOOC. Noul model va rula din fabrica Android 11 cu interfata ColorOS 11 deasupra, iar scannerul de amprente ar trebui sa fie sub ecran.
In sectorul foto, Oppo Find X3 Pro se va baza pe un senzor principal de 50 de megapixeli de la Sony (model IMX766), insa va avea in configuratia sa si un senzor de 13 megapixeli si inca un senzor de 2 megapixeli. Se pare ca zoom-ul ar urma sa fie de tip 25x.
Telefonul nu va cantari mai mult de 190 de grame, iar grosimea sa va fi de 8 milimetri. Totodata, Oppo Find X3 Pro va beneficia de conectivitate NFC pentru platile de tip contactless. Practic, acest nou model de la Oppo are cam de toate si pare cel mai atractiv echipat device de pana acum al companiei. Ramane de vazut cand va fi lansat pe piata si la ce suma il va comercializa producatorului. Vom reveni cu alte detalii despre Find X3 Pro imediat ce vor aparea date noi despre el.