Stiri

Pret Mi Watch Lite in România. Ceasul a ajuns si pe piața noastră

Home  »  Stiri

catmobile

acum 3 ani

Xiaomi a anuntat oficial in Romania noul ceas inteligent Mi Watch Lite, al carui pret este unul foarte avantajos. Este vorba despre un ceas care poate masura fluctuatiile de ritm cardiac si care iti ofera o imagine destul de clara a eficientei cu care efectuezi antrenamentele tale fitness. Mi Watch Lite are inclusiv alerta pentru sedentarism.

Mi Watch Lite a ajuns oficial pe piața din România

Smartwatch-ul are trei variante de culoare pentru carcasă și cinci tipuri diferite de curele. Cu peste 120 de watch faces, dar și funcția de personalizare a temei de afișaj, Mi Watch Lite se adaptează oricărui stil.

Mi Watch Lite este dotat cu un ecran color TFT de 1.4” care se ajustează automat la lumină. Cele 11 moduri de sport îi ajută pe utilizatori să își monitorizeze mișcarea în timp real și să își seteze obiectivele de antrenament pentru a-și îmbunătăți rezultatele.

Poziționarea GPS+GLONASS și senzorii inteligenți sunt foarte exacți în monitorizarea traseului, traiectoriei, vitezei, distanței și a caloriilor arse. De asemenea, Mi Watch Lite poate măsura fluctuațiile de ritm cardiac și oferă o imagine clară a eficacității antrenamentelor. Echipat cu senzor PPG, smartwatch-ul monitorizează bătăile inimii timp de 24 de ore și oferă date pe termen lung. Monitorizarea somnului și a respirației sunt alte două funcții pe care Mi Watch Lite le asigură.

Bateria noului ceas de la Xiaomi are 230mAh si rezistă până la 9 zile. Ea se încarcă complet în doar două ore. Ceasul este rezistent la apă până la 5ATM (până la 50 de metri). Alte funcții practice sunt cele de monitorizare ale caloriilor arse, de monitorizare a pașilor, afișarea apelurilor, a mesajelor și a notificărilor din aplicații, controlul muzicii de pe telefon, dar și alertele de inactivitate.

Mi Watch Lite este diponibil de azi pe piața din România, la prețul promoțional de 239,99 lei, pe mi-home.ro. Tot acolo gasesti și alte produse interesante ale producatorului. Xiaomi si-a extins prezența pe piața din România prin lansarea Mi-Home.ro, noua platformă oficială de e-commerce de unde clienții își vor putea achiziționa online produsele dorite.

Etichete:

Mi Watch Lite