Gama Zenfone de la ASUS a primit incepand de joi inca un telefon. Noul ASUS Zenfone Max M2 a fost introdus alaturi de ASUS Zenfone Max Pro M2 in maniera oficiala. Detalii despre acest device, avem in cele ce urmeaza. Pentru inceput sa aruncam o prima privire peste specificatiile pe care le aduce acest telefon.
Specificatii tehnice ASUS Zenfone Max M2
Ecran de 6.3-inch (1520×720 pixels) HD+ 19:9 protectie prin sticla curbata 2.5D
Procesor 1.8GHz Octa-Core Snapdragon 632 14nm Mobile Platform
Placa video Adreno 506 GPU
Memorie 3GB LPDDR3 RAM cu 32GB stocare de date / 4GB LPDDR3 RAM cu 64GB stocare de date, extensibila pana la 2TB cu microSD
Sistem de operare Android 8.1 (Oreo)
Dual SIM (nano + nano + microSD)
Camera foto principala duala cu senzori de : 13MP cu LED flash, f/1.8 apertura, EIS, si senzor secundar de 2MP
Camera frontala: 8MP cu f/2.0 apertura, LED flash
Senzor de amprente
Mufa 3.5mm audio jack, NXP Smart Amp, FM radio
Dimensiuni: 158.41×76.28×7.70mm;
Greutate: 160g
Optiuni: Dual 4G VoLTE, Wi-Fi 802.11 b/g/n, Bluetooth 4.2, GPS + GLONASS
Baterie: 4000mAh
Pareri despre ASUS Zenfone Max M2
Noul ASUS Zenfone Max M2 este un telefon pe care il veti mai gasi si sub denumirea de ASUS Zenfone Max M2 (ZB633KL) asa cum producatorul taiwanez s-a obisnuit de altfel sa ne „ameteasca”. Vorbim despre un telefon dual 4G VoLTE, dual SIM, care va fi scos deja la vanzare in Europa. Pentru inceput, in Rusia, pentru echivalentul sumei de 194 de dolari.
ASUS Zenfone Max M2 listed on Russian store, and here are the specs and official renders of the device https://t.co/564POY3ekp pic.twitter.com/ryjQnM5Bwi
— AndroidPure (@AndroidPure) December 6, 2018
La acesti bani, ASUS s-a pregatit cu un telefon interesant, care nu iese din normele telefoanelor mid-range decente. Noul model al companiei asiatice propune un ecran mare, cu diagonala de 6.3-inch si rezolutie buna, 1520 x 720 pixeli. Am fi preferat sa vedem o rezolutie Full HD Plus pe acest display, dar ASUS probabil ca s-a gandit la pretul final de achizitie al terminalului sau.
Display-ul este insa imbracat in sticla curbata 2.5D si are un aspect modern, 19:9. Vine cu „decupaj” in partea sa de sus si are margini destul de subtiri in lateral. Chiar si partea de jos a device-ului este una subtire, detaliu care merita subliniat. Aspectul general al device-ului mi se pare unul placut. Telefonul arata bine, beneficiaza de o constructie calitativa pentru zona mid-range si as spune ca finisajele sunt aproape de notiunea premium.
Sub capota, producatorul a ales un procesor octa-core Snapdragon 632, un chipset ceva mai vechi, fabricat pe un proces de 14 nanometri. Are 8 nuclee si atinge o viteza maxima de 1.8 Ghz. Alaturi de el, functioneaza placa video Adreno 506 GPU si o memorie RAM (LPDDR3) de 3GB. Va exista insa si o versiune mai puternica a device-ului cu 4GB (LPDDR3) la bord. Capacitatea nativa de stocare a datelor ajunge la 32 GB pe varianta mai blanda si 64 GB pe varianta mai puternica. Memoria nativa poate fi extinsa insa pe ambele versiuni pana la 2 TB.
ASUS Zenfone Max M2 ruleaza din fabrica Android 8.1 Oreo, un sistem de operare curat si bine optimizat. Este unul dintre detaliile puternice care leaga ASUS Zenfone Max M2 de performanta. Device-ul este echipat cu o camera foto principala duala pe spate, cu rezolutii de 13 si 2 megapixeli, LED Flash si apertura f/1.8.
Camera frontala, dedicata selfie-urilor si sesiunilor de video calling are o rezolutie de 8 megapixeli, este de asemenea echipata cu LED Flash si are o apertura f/2.0.
Telefonul primeste mufa audio de 3.5 milimetri pentru casti, dar si functia FM Radio. Telefonul are senzor clasic de amprente pe spate, tehnologie bluetooth v4.2 si Wi-Fi 802.11 b/g/n. Autonomia device-ului este asigurata de o baterie de 4.000 de miliamperi, capacitate care pare suficienta pentru ceea ce ofera acest telefon la interior.