iPhone SE 3 ar putea ajunge, în sfârșit, pe piață, în acest an. Există șanse ca acest smartphone de la Apple să fie echipat cu Face ID. Dar, mai multe detalii despre iPhone SE 3 și ceea ce trebuie să știi despre el, în cele ce urmează.
Apple pregătește viitorul iPhone SE 3. Cum arată
Viitorul smartphone iPhone SE 3 de la Apple, care se preconizează a fi un succesor al telefonului iPhone SE (2020) aflat deja pe piață, se zvonește că va fi lansat la evenimentul de lansare din primăvară al Apple. Compania a importat trei modele noi de iPhone în India pentru testare, alături de două modele noi de iPad, care urmează să fie lansate la un eveniment viitor. iPhone SE 3 va oferi specificații similare ca și predecesorul său, oferind în același timp conectivitate 5G de generație următoare. Apple încă nu a anunțat oficial niciun detaliu despre smartphone.
Știm deja că Apple este o companie consecventă atunci când vine vorba despre strategia sa de preț. Cu toate acestea, există șanse bune ca producătorul nord-american să încerce să ofere un iPhone și pentru utilizatorii din segmentul mid-range, iar modelul ar putea fi chiar acest iPhone SE 3.
Modelele iPhone SE și-au păstrat în general forma și aspectul de-a lungul timpului și, se pare că Apple va face același lucru și anul acesta, dar cu o ușoară schimbare. De data aceasta, Apple va renunța la Touch ID și îl va înlocui cu Face ID, pe care îl folosește de câțiva ani în celelalte modele din seria lui iPhone. Pe spate și pe laterale, elementele de design rămân identice cu generațiile anterioare ale iPhone SE.
Presa indiană anunță că noul model a fost importat în India cu numerele de model A2595, A2783 și A2784, cu scopuri de testare. Se spune că acest telefon ar urma să coste aproximativ 300 de dolari.
În ceea ce privește specificațiile tehnice, iPhone SE 3 poate veni cu un afișaj de 4.7 inch in diagonală, rame groase și noul Face ID. Există informații potrivit cărora iPhone SE 3 ar putea semăna foarte mult ca design cu modelul iPhone XR, cu o crestătură în partea de sus. Terminalul ar urma să aibă 7.3 milimetri grosime, 138,4 milimetri înălțime și 67,3 milimetri lățime. Se spune că smartphone-ul sosește fie cu chipset-ul A14 Bionic, fie cu chipset-ul A15 Bionic mai nou și, se pare, că are și conectivitate la rețea 5G. Ar trebui să existe o singură cameră spate și cel mai probabil 3 GB de RAM.
În ceea ce privește lansarea, iPhone SE 3 s-ar putea lansa încă din luna aprilie a acestui an.
Ca bonus, Apple ar putea dezvălui, de asemenea, un nou iPad Air și un model de iPad la buget în India în această primăvară. Nu există informații despre ce vor aduce aceste dispozitive din punct de vedere al specificațiilor tehnice. Dar, se crede că dispozitivele care poartă numerele de model A2588 și A2589 sunt variante ale noului iPad Air refresh denumit iPad Air 5. Acestea ar putea fi modele numai WiFi și WiFi+Cellular. Ar putea avea prețuri de 500-700 dolari. Pe de altă parte, iPad-ul de buget are numerele de model A2757 și A2589 și va avea un preț de aproximativ 300 USD.