Piata chineza pare sa nu ne ofere prea multe momente de respiro. Astazi este randul celor de la Coolpad Group sa vina cu o noua propunere, Coolpad Cool Play 6C. Din partea producatorului cu sediul in Shenzen in august am analizat pe site-ul nostru si modelul standard, Coolpad Cool Play 6, un telefon ceva mai puternic.
Coolpad Cool Play 6C detalii oficiale, pareri si pret de achizitie
Noul Coolpad Cool Play 6C urmeaza iata la aproximativ doua luni si jumatate de la lansarea oficiala a Coolpad Cool Play 6. Inainte de toate si de a stabili orice alta concluzie: noul device costa mai putin! 849 de yuani ar trebui sa plateasca (daca il vor) chinezii, adica aproximativ 129 de dolari. Ceea ce in „traducere romaneasca” inseamna foarte putin peste 500 de lei. Pretul este incomparabil totusi cu cei 220 de dolari solicitati de producator pentru versiunea din august.
E drept, nici terminalele nu se prea pot compara. Coolpad Cool Play 6 este chiar un telefon remarcabil, ceea ce face ca 100 de dolari in minus pe care Coolpad Group o cere pentru acest telefon sa nu fie chiar asa usor de inteles. Spre exemplu, smartphone-ul din august are cateva argumente net superioare in favoarea sa: procesor Snapdragon 653, 6 GB memorie RAM, camera principala duala 13 +13 megapixeli, baterie de 4060 miliamperi. Pentru 100 de dolari in plus, vom vedea imediat de ce Coolpad Cool Play 6 merita un mic efort in plus.
Noul Coolpad Cool Play 6C vine cu un ecran HD (1280 x 720 pixeli) si pierde din start competitia cu smartphone-ul din august, care ne propune un 5.5 inch pe full HD. Aici, pe nou device, avem o diagonala de 5 inch pe un IPS Display destul de decent. Coolpad Cool Play 6C ruleaza Android 7.1.1 Nougat din cutie si are la bord un procesor Snapdragon 425, tactat la frecventa de 1.3 Ghz. Smartphone-ul vine cu 3 GB memorie RAM si cu 32 GB pentru stocarea de date, plus slot pentru carduri microSD, pana la 64 GB.
Coolpad Cool Play 6C ne propune o camera foto principala de 13 megapixeli cu Autofocus si functii precum Face Beauty, HDR, Face Detection, Touch Focus, Low Light Mode, Gesture Shot, Smile Detection, PDAF suport sau Voice Capture. Camera frontala este duala, ceea ce pare o noua tendinta in China: doi senzori de 5, respectiv 8 megapixeli cu unghiuri de 120 de grade si apertura F2.2. Bateria are o capacitate de 2500 de miliamperi, iar pe partea frontala descoperim si senzorul de amprente.
Acest dual sim ofera suport 4G VoLTE, WiFi (802.11 ac/a/b/g/n), Bluetooth 4.1, GPS, dar si port micro USB. Noul Cool Play 6C este ceva mai gros decat modelul din august (are 8.5 milimetri grosime, fata de 8.1 milimetri Cool Play 6) , dar este mult mai usor pentru ca are o baterie mult mai mica (160 de grame cantareste noul device).
With 80 journalists and bloggers, Coolpad launched the most affordable smartphone: Cool Play 6 in the „City of Gold” #coolplay6 #livetoplay pic.twitter.com/I3zg1AmGWb
— Coolpad India (@CoolpadInd) October 1, 2017
Dupa cum putem observa, nu este deloc un device rau, din multe puncte de vedere. Ecranul pare destul de ok (chiar si rezolutia HD pe o diagonala de 5 inch pare „la locul ei”), cei 3 GB RAM plus chipset Snapdragon la un pret destul decent, fac evident cu ochiul, in timp ce dotarile foto sunt neasteptat de bune. Si asta fara a adauga versiunea de Android, destul de bine optimizata. Si totusi, 100 de dolari in minus fata de telefonul din august? Undeva Coolpad greseste: fie la pretul acestui device mai putin potent, fie la pretul smartphone-ului lansat in august, care pare net superior. Strict legat insa de modelul Cool Play 6C, impresia este una pozitiva, iar daca producatorul va mai reduce catusi de putin din pret, va fi si mai atractiv pentru gama de buget.