Stiri

Compania OnePlus bate Samsung si Apple pe piata premium in India

Home  »  Stiri

Jean Codreanu

acum 7 luni

Nu e deloc usor sa te bati cu gigantii Apple si Samsung, dar, cumva, OnePlus reuseste sa impresioneze pe una dintre cele mai puternice si cautate piete din lume. In India, OnePlus pune stapanire pe sectorul smartphone premium si atinge acum o cota de piata de 48%.

Compania OnePlus, lider pe segmentul premium, in India

Conform unui raport publicat de IDC, concernul OnePlus detine suprematia pe piata de telefoane premium din India, una dintre cele mai ravnite de companiile de top.

Practic, doar pietele din SUA si China se ridica la acelasi nivel cu India, iar surpriza este cu atat mai mare cu cat „indienii cu bani” prefera device-urile OnePlus in detrimentul celor de brand ale Samsung si Apple.

OnePlus logo

In al patrulea trimestru din 2017, compania OnePlus a atins o cota de piata de 48% pe aceasta zona, si lasa cu mult in urma Samsung si Apple, care au adus telefoane super atractive pe aceasta piata, dar, in mod evident, mai scumpe.

Peste 1.4 miliarde de dolari incaseaza compania OnePlus de pe acest segment de activitate, ceea ce inseamna ca producatorul a inregistrat o creste de 55% fata de 2016. Si, nu pare ca cererea pentru aceste telefoane ar fi in scadere. Indienii s-au inghesuit sa cumpere OnePlus 5 si solicitarea a fost atat de mare, incat si dupa epuizarea stocurilor, cerintele au fost la fel de mari.

Compania OnePlus

OnePlus si sloganul sau „Never Settle”

OnePlus 5 a doborat recorduri greu de batut in aceasta tara, iar noul OnePlus 5T s-a bucura de asemenea de un succes imediat. Varful de gama lansat pe finalul anului trecut a fost mai bine intampinat decat spectaculoasele terminale de la Apple, Samsung sau Huawei.

Compania a captivat imaginatia indienilor foarte rapid, iar, dupa cum noteaza presa din aceasta tara, un procent de 19% dintre cumparatorii de telefoane ai OnePlus sunt clienti deja fideli. Aici are compania cea mai mare comunitate de „loialisti” si procentul este in crestere de la an la an.

vezi › reduceri huse OnePlus 5T

De ce ii intereseaza pe chinezi doar acest sector premium? Simplu: pentru ca este singurul in care scot telefoane. Compania urmeaza planurile Apple si lanseaza practic doua telefoane pe an, ambele cu titulatura de flagship. OnePlus este singura companie chineza care vinde foarte bine si pe piata din Statele Unite, lansarea modelului OnePlus 5 trezind o adevarata aglomeratie in orasele importante din America.

Mai mult decat atat, din India aflam si ca editiile limitate scoase de producator in aceasta tara s-au vandut in cateva minute. Editia OnePlus 5T Star Wars a doborat recordul de vanzari rapide in India. Extrem de rapid s-a vandut si OnePlus 5T Lava Red Edition.

OnePlus 5T Lava Red Edition

OnePlus 5T Lava Red Edition

Abordarea companiei pe aceasta piata ramane una excelenta. De curand, ei au deschis oficial primul magazin mare din aceasta tara, la Mumbai. Vor urma si altele si toate indiciile conduc catre o dominare a pietei indiene de catre compania OnePlus in perioada urmatoare.

Deja indienii asteapta cu nerabdare lansarea OnePlus 6, despre care gasiti amanunte picante si pe blogul nostru.

Summary
Compania OnePlus bate Samsung si Apple pe piata premium in India
Article Name
Compania OnePlus bate Samsung si Apple pe piata premium in India
Description
Date impresionante despre compania OnePlus: chinezii au reusit sa depaseasca pe sectorul premium Samsung si Apple in India
Author
Publisher Name
Catmobile
Publisher Logo