Cei de la Google au anuntat pe blogul oficial Youtube, introducerea noilor servicii YouTube Music si YouTube Premium.
Daca primul dintre servicii devine un concurent real si serios pentru Spotify, al doilea serviciu este de fapt YouTube Red cu o noua denumire. 10 dolari va costa un abonament la pachetul Premium al YouTube Music, cel mai nou serviciu streaming pentru melodii de pe piata.
In varianta gratuita, YouTube Music functioneaza la fel ca Spotify, permitand accesul la continut original, dar si reclame, de care poti scapa platind abonamentul lunar.
Ce este YouTube Music?
Industria muzicala pe streaming s-a complicat putin, daca tinem cont de noua oferta pe care o face Google. Gigantul nord-american are un raspuns pe masura pentru Spotify, un serviciu pentru streaming de melodii din ce in ce mai popular. YouTube evolueaza si iti ofera de acum posibilitatea unui abonament la YouTube Music, un serviciu streaming de melodii pentru pasionatii de muzica, similar cu ceea ce gasim pe Spotify. Daca va intrebati de ce nu puteai asculta YouTube cu ecranul inchis, s-ar putea ca prin YouTube Music sa gasesti un prim raspuns. Platforma era pregatita pentru un astfel de serviciu de ceva vreme, doar ca Google a asteptat momentul potrivit pentru a-l prezenta publicului.
Iata ce trebuie sa stie potentialii abonati YouTube Music despre acest serviciu.
YouTube lanseaza noul serviciu sub forma unei aplicatii mobile, care va fi disponibila atat pe iOS, cat si pe Android, insa de asemenea poate fi incorporata intr-un desktop sub forma unui Web Player. Scopul YouTube Music este acela de a asigura concurenta necesara serviciului Spotify, probabil cel mai popular din lume la aceasta ora. Noua aplicatie aduna atat continut de pe YouTube, cat si continut din Google Play Music. Va include tot ceea ce astepti de la o astfel de aplicatie de muzica streaming: de la milioane de cantece populare in intreaga lume, pana la mii de playlist-uri personalizate sau create in functie de artistii in voga sau preferati. Un mare plus il va repreznta „catalogul de remix-uri si performante live ori cover-uri” care nu se regaseste momentan pe alte platforme.
In plus, functia de cautare va asista descoperirea unor creatii interesante din cadrul serviciului, chiar daca in acel moment, tu ca utilizator esti indecis ce vrei sa asculti. Recomandarile personalizate sunt parte din viziunea YouTube, iar aplicatia YouTube Music iti va oferi o multitudine de astfel de recomandari. Ele se vor baza pe istoricul cautarilor tale, sau istoricul melodiilor tale preferate dintr-o anumita perioada de timp.
Youtube sustine ca serviciul iti va permite prin motorul sau de cautare sa gasesti cantece ale caror nume nu le stii. Daca nu stii cum se cheama noua piesa a lui Cardi B, dar iti vin in cuvinte cateva versuri cum ar fi „I Make money moves”, atunci YouTube Music iti va directiona cautarea spre „Bodak Yellow” noua piesa a artistei. Este un plus considerabil pe care si alte servicii ar trebui sa-l ia in calcul.
In cazul in care te intrebi daca YouTube Music are reclame, raspunsul este unul categoric: da! La fel ca si Spotify, YouTube Music in varianta gratuita vine incarcat de reclame, de care poti scapa daca platesti cei 10 dolari pe luna pentru abonament.
Conform blogului oficial al YouTube, serviciul YouTube Music va fi disponibil in perioada sa de inceput in Statele Unite, Australia, Mexic, Coreea de Sud si Noua Zeelanda, si abia in cursul lunilor viitoare va ajunge in Europa, unde va intra cu siguranta pe pietele din Italia, Germania, Spania, Scotia, Marea Britanie sau Irlanda. Tot in urmatoarele luni serviciul YouTube Music va fi disponibil si pentru zona Canada. Pana la finalul anului, serviciul va ajunge pe toate contintele.
Ce este YouTube Premium?
Noua varianta YouTube Premium inseamna de fapt un nou nume pe care Google si YouTube au decis sa-l dea serviciului YouTube Red. De aici incolo, YouTube Premium va fi disponibil pentru 11.99 de dolari la nivel mondial si iti ofera dincolo de accesul obisnuit la melodii si playlist-uri de efect, o experienta premium, fara reclame.
De asemenea, vei putea alege intre diverse moduri de vizionare a serviciului precum vei avea si oportunitatea de a-ti salva anumite melodii preferate in timp ce esti conectat online, pentru a le putea asculta in modul offline, mai tarziu.
Cum crede YouTube ca se va lupta cu Spotify prin YouTube Music
Chiar daca nu face trimitere directa la Spotify in anuntul postat pe blog, YouTube si Google subliniaza faptul ca prin YouTube Music iti vei putea aduna toata muzica (clipuri YouTube si cantece Streaming) in acelasi loc. Asta nu face altceva decat sa trimita direct la lipsurile pe care Spotify sau Apple Music le au in acest moment si sa arate care este destinatia noului continut al aplicatiei YouTube Music.
Ce se intampla cu abonatii Google Play Music?
Abonatii care au deja un abonament lunar la Google Play Music pentru 9.99$ pe luna, vor beneficia de YouTube Music Premium gratuit. In plus, in ciuda lansarii YouTube Music si al fenomenului de rebranding din jurul sau, nici aplicatia Google Play Music nici serviciul nu-si vor schimba obiectivele si continutul.