Compania Vodafone a lansat modelul de telefon entry-level Vodafone Smart V10. Este vorba despre un device de tip entry level, cu câteva specificații tehnice interesante. Cel mai probabil, device-ul va putea fi achiziționat gratis, la abonamente mici de până în 15 euro.
Specificații tehnice Vodafone Smart V10
Noul device de buget al celor de la Vodafone rulează din fabrică Android 9.0 Pie, într-o variantă destul de curată. Telefonul este un dual-sim cu 32 GB rezervați stocării de date și cu o memorie RAM de 3GB.
Vestea bună pentru viitorii utilizatori este că Vodafone Smart V10 va avea slot dedicat pentru carduri microSd, astfel că stocarea nativă de date poate fi extinsă până la 128 GB. Pentru oferta noastră de carduri de memorie microSD accesează link-ul anterior.
Vodafone Smart V10 este pregătit să impresioneze cu un ecran cu diagonală de 5.9-inch, cu rezoluție HD+ și aspect modern, 19:9. Device-ul are breton, de tip picătura de apă. Sub capota sa rulează un procesor de la Qualcomm, model Snapdragon 429, un quad-core care funcționează alături de Adreno 504 GPU, placa video. Acest procesor nou din seria 4XX de la Qualcomm este pregătit să livreze performanțe cu 25% mai bune decât predecesorul său. Snapdragon 429 este un quad-core bazat pe doar 4 nuclee Cortex-A53, cu viteza maxima de 1.95 Ghz. El include modemul X6 LTE care livreaza viteze de pana la 150 Mbps in download si pana la 75 Mbps in upload.
Dual-sim-ul beneficiază de port infraroșu, de funcția Radio FM, de port microUSB și de mufă audio pentru căști de 3.5 milimetri. Device-ul este capabil de conectivitate 4G VoLTE.
El dispune totodată de o camera foto principală de 13 megapixeli (cu apertură f/2.2 și LED Flash) + 5 megapixeli (senzor secundar). Această cameră poate filma la rezoluție 1080p (*Full HD) cu 30 de cadre pe secundă. Camera frontală a telefonului are o rezoluție de 8 megapixeli.
În ceea ce privește autonomia, aceasta cade pe seama unei baterii de 3.400 miliamperi, fără încărcare rapidă. Telefonul Vodafone Smart V10 cântărește 145 de grame și are o grosime de 8.18 milimetri. Conform Vodafone România el va fi introdus în ofertă în perioada următoare. La ”liber”, Vodafone Smart V10 va costa 179 de euro.
Specificații cheie ale noului model Vodafone Smart V10
- Display IPS de 5.9-inch cu rezoluție HD+, aspect 19:9
- Procesor Snapdragon 429 quad-core de la Qulacomm
- Placa Video: Adreno 504 GPU
- Memorie 3GB RAM/32GB pentru stocarea de date, slot microSD
- Dual SIM
- Android 9.0 Pie
- 13+5 megapixeli cameră principală spate (apertură f/2.2)
- 8 megapixeli cameră frontală
- Baterie de 3.400 mAh (fara incarcare rapida)
- Greutate 145 grame
- Grosime 8.17 milimetri