Vertu, filiala de telefoane premium, fusese deja vanduta de catre Nokia in urma cu aproape 5 ani de zile, iar acum va ajunge in mainile omului de afaceri turc, care detinea pana nu demult compania Telsim. Afacerea confirmata de Financial Times este cifrata la peste 50 de milioane de lire sterline.
Vertu – telefoane de lux pentru cumparatorii foarte bogati
Stim deja ca telefoanele produse de aceasta divizie erau destinate unui anumit segement al populatiei. Mai exact, produsele premium construite in trecut de Nokia prin Vertu ajungeau in buzunarele unor cumparatori foarte bogat, care-si permiteau sa „arunce” zeci de mii de euro pentru telefoane cu caracase de aur sau imbogatite cu diverse tipuri de cristale scumpe. Nokia a vandut Vertu in 2010 pentru aproximativ 200 de milioane de euro, dupa ce finlandezii obtinusera rezultate financiare extrem de slabe pe mai toate segmentele sale de activitate.
Divizia de lux Vertu, a fost infiintata in 1998 si si-a inceput activitatea cu peste 1000 de angajati. In 2012, grupul privat de investitii EQT VI a cumparat divizia de la Nokia, care a pastrat totusi 10% din actiuni. Peste 300 de mii de clienti bogati avea Vertu in acel an, iar telefoanele premium produse de subsidiara Nokia erau vandute in peste 500 de magazine importante din lume.
In 2015 insa, EQT VI si-a vandut actiunile Vertu (din cate se pare) catre Godin Holdings, o companie originara din Hong Kong, care la doi ani distanta decide sa renunte la celebra divizie in favoarea unui controversat om de afaceri din Turcia.
Cine este noul proprietar Vertu
Tranzactia se va realiza pentru putin peste 50 de milioane de lire sterline, adica aproximativ 61 de milioane de dolari, anunta The Economist. Cel care va cumpara divizia Vertu este omul de afaceri turc, Hakan Uzan, omul care a infiintat operatorul de telefonie mobila Telsim. Interesant este ca Hakan Uzan, prin relatiile sale apropiate cu oficialii Nokia, a primit sub forma de imprumut o suma importanta de bani pentru a infiinta Telsim, o companie care nu a rezistat foarte mult pe piata si a falimentat, fiind preluata ulterior cu tot cu angajati de Vodafone, companie cu afaceri importante in Turcia.
Cei de la Nokia in schimb l-au actionat in instanta pe Uzan acuzandu-l ca a folosit fondurile in scopuri proprii, un proces care din cate se pare se afla inca pe rol. Uzan s-a vazut nevoit sa plece din Turcia, acolo unde Guvernul lui Binali Yildirim i-a confiscat o buna parte din bunuri.
Vertu se afla astfel in situatia de a fi achizitionata de un om de afaceri exilat de Erdogan si Yildirim, care pune „mana” pe celebra divizie premium profitand de alte surse de finantare obscure si fara a explica foarte clar care este proiectul sau legat de noua companie. Se prea poate ca pentru Vertu, acest nou inceput sa fie de fapt sfarsitul aventurii sale pe piata de telefonie mobila.