Review Sony xperia z5 – Creat pentru a tine ritmul
Majoritatea producatorilor de telefoane mobile au fost nevoiti sa schimbe sau sa imbunatateasca designul device-urilor pe care le produc atunci cand Samsung a introdus Edge in telefoanele sale. Lg a creat device-uri curbate si chiar a atasat piele naturala pe carcase. Sony nu au manifestat niciun interes in a introduce ceva care sa dea o identitate smartphone-urilor sale, cum au facut competitorii sai. De aceea Sony xperia z5 nu se diferentiaza foarte mult de predecesorul sau Sony Xperia Z3, si cu atat mai putin de alte produse.
Designul lui Xperia z5 nu aduce mari deosebiri fata de z3. Asta la prima vedere. Desi pastreaza aceleasi linii drepte, la carcasa s-a optat pentru un material mat, fata de suprafetele lucioase ale altor modele. De asemenea, marginile sunt o idee mai rotunjite iar amplasarea butoanelor laterale s-a modificat. Un mare avantaj al carcasei matuite este eliminarea urmelor de degete ce apareau pe suprafetele lucioase. Logo-ul Xperia este gravat pe o latura a device-ului, conferind un plus de eleganta in aspectul general. O idee practica si foarte utila este introducerea unor capacele de plastic care imbraca colturile, pentru a absorbi socurile in cazul in care aparatul este scapat pe jos. Singurul capac detasabil este cel care acopera portul micro sd si sim, restul, cum ar fi jack-ul de 3.5 mm sunt waterproof.
Cauta husa si accesorii pentru modelul Sony Xperia Z5!
Sony xperia z5 beneficiaza de un ecran LCD IPS de 5.2 inci cu o rezolutie de 1080×1920. Sticla acestuia este rezistenta la zgarieturi si este acoperita cu un strat oleofobic, ceea ce inseamna ca urmele lasate de deget vor fi mult mai putin intruzive si se vor sterge usor. Acest ecran este totusi similar cu cel de pe Sony Xperia Z3, dar varianta premium a lui Z5 va beneficia de un display 4K de 5.5 inci. Sony a introdus in constructia acestui telefon un senzor de amprente, pentru a-l face comatibil cu Android Pay, care va permite utilizatorului sa plateasca direct cu telefonul. Senzorul de amprente este incorporat in butonul power, astfel fiind mult mai usor si rapid de accesat.
Review Video Sony Xperia Z5
Camera principala are un senzor de 23 MP, diafragma de f/2.0, autofocus si blit LED. Calitatea imaginilor este superioara, iar functiile touch focus, HDR si panorama permit camerei sa iasa in evidenta. Modul video permite inregistrarea la o rezolutie de 2160p la 30 de cadre pe secunda. Camera secundara are un senzor de 5.1 MP cu apertura f/2.4 ce filmeaza 1080p.
Chipsetul care il anima pe Xperia Z5 este Snapdragon 810. Acesta beneficiaza de un procesor octa-core format dintr-un quad core Cortex A-53 de 1.5 GHZ si un quad-core Cortex A-57 de 2 GHZ. Memoria Ram are capacitatea de 3 GB, iar pe partea video, Z5 este dotat cu un GPU Adreno 430. Memoria interna este de 30 GB si poate fi extinsa pana la 200 GB cu ajutorul cardului microSD. Bateria cu care acest telefon este dotat are o capacitate crescuta fata de predecesorul sau, ea avand 3100 mAh fata de 2930 mAh. Acumulatorul este integrat, iar producatorul sustine ca acest device are o autonomie de 540 de ore in stand-by pe 3G, 17 ore in convorbire si un timp de redare de muzica de 87 de ore.
Desi este pe aceeasi linie de pret cu concurentii sai, Xperia Z5 nu a fost lansat cu niciun accesoriu sau tehnologie care sa il diferentieze de rivalii sai. Practic s-au adus niste imbunatatiri predecesorului sau, dar asta nu inseamna ca acest device nu se preteaza la utilizarea medie spre intensa, el facand fata cu brio testelor la care l-am supus.