Viitorul model de Samsung Galaxy A7 2018 apare listat pe site-ul Geekbench si ne ofera o parte dintre specificatiile sale. Despre acest model am discutat si in luna iulie, atunci cand Samsung Galaxy A7 2018 a fost zarit si in baza de date GFXBench.
Samsung Galaxy A7 2018 specificatii via Geekbench
Modelul poarta numarul SM-A730F si presa de specialitate din Asia sustine ca acesta ar fi viitorul Samsung Galaxy A7 2018. Acest telefon va fi succesorul modelului lansat in luna ianuarie a anului trecut, Samsung Galaxy A7 2017, un device cu ecran de 5.7 inch in diagonala si rezolutie Full HD, plus procesor Exynos 7880 Octa core, camere foto de 16 megapixeli si baterie de 3600 de miliamperi.
Conform Geekbench, modelul a obtinut un scor de 1490 puncte in testul single-core si 4172 de puncte in testul multi-core. Listarea din baza de date a site-ului Geekbench s-a facut pe un model echipat cu 6GB memorie RAM, ceea ce e cu atat mai interesant, cu cat o astfel de capacitate am vazut pana acum doar pe modele high-end precum Samsung Galaxy Note 8 sau Samsung Galaxy S8 Plus.
In ceea ce priveste restul configuratiei telefonului, din Geekbench aflam ca terminalul va primi noul procesor Exynos 7885, o productie proprie a Samsung Electronics. Acest procesor octa-core ar fi tactat la frecventa de 1.59 Ghz. Foarte posibil, Samsung Galaxy A7 2018 va avea si o versiune cu procesor Snapdragon de la Qualcomm, probabil unul dintre viitoarele chipset-uri mid-range ale celui mai puternic producator de pe piata.
De asemenea, viitorul Samsung Galaxy A7 2018 va avea ecran de tip Infinity (6 inch in diagonala) si sistem dual de camere (posibil chiar si pe partea din fata). Aproape sigur, din informatiile culese pana la aceasta ora, design-ul telefonului va fi unul borderless cu ecran de tip Infinity bezel-less, care insa, probabil nu va fi curbat.
Samsung pregateste si Galaxy A5 2018
Totodata, compania sud-coreeana se afla in pregatiri pentru a completa gama A 2018. Speculatiile s-au inmultit si in privinta device-ului mid-range Samsung Galaxy A5 2018 care va fi echipat cu un ecran Infinity de 5.5 inch cu rezolutie Full HD + deci 2160 x 1080 pixeli.
Atat modelul Galaxy A5 2018 cat si modelul Samsung Galaxy A7 2018 vor rula din fabrica Android 7.1.1 Nougat, iar cel putin unul dintre ele ar putea avea certificare IP68 (cel mai probabil amandoua). Nu exista momentan informatii legate de o posibila data de lansare, dar vom reveni cu amanunte in perioada urmatoare.