Dupa Panasonic P100, telefon de buget pe care compania japoneza l-a anuntat in India la inceputul lunii trecute, niponii ies acum pe piata si cu modelul Panasonic P101. Un device modest, fara specificatii deosebite, si care foloseste acelasi design invechit la care producatorul nu pare dispus sa renunte prea curand.
Panasonic P101 lansat oficial: specificatii mediocre, pret atractiv, ecran 18:9
Luna si lansarea la Panasonic. Din ce in ce mai multe telefoane pe sectorul de buget lanseaza acest producator in zona Asia si niciunul nu pare sa impresioneze. Nici noul Panasonic P101 nu va ajunge in Europa insa ne facem datorita sa va anuntam de existenta sa.
Astazi Panasonic a anuntat inca un smartphone de buget din seria P. Modelul Panasonic P101 intra pe piata din India incepand de astazi si propune un ecran in format 18:9 denumit de producator „Big View Display”. Conform presei din aceasta tara, terminalul are un pret de achizitie excelent: 6.999 de rupii indiene, adica aproximativ 400 de lei.
Din pacate, dupa cum anunta Panasonic, device-ul va fi disponibil in exclusivitate intr-una din retelele mobile din India, insa nu este exclusa varianta ca el sa apara si in alte magazine online din aceasta tara, precum Flipkart. Vestea cea mai proasta legata de el este insa cea care priveste configuratia telefonului. Pentru ca Panasonic P101 ofera specificatii mediocre si nu va avea probabil nicio sansa in disputa cu alte terminale de buget din aceasta zona, sau cu Xiaomi Redmi 4.
Exista si vesti bune, iar cea mai buna este ca in sfarsit Panasonic a adaugat un panel in format 18:9. Ecranul sau are o diagonala de 5.45 -inch (Big View Display) si este imbracat in sticla curbata 2.5D. Sub capota, Panasonic a ales un chipset MediaTek MT6737 SoC, pe care a decis sa-l cupleze cu 2 Gb RAM si o capacitate nativa de stocare a datelor de 16 Gb. Dispozitivului Panasonic P101 va avea si slot pentru carduri microSD, astfel ca memoria sa nativa va putea fi extinsa pana la 128 GB.
Panasonic P101 ruleaza din fabrica Android 7.1 Nougat si nu exista vreo confirmare oficiala din partea companiei producatoare legata de un eventual update al sistemului de operare. Dotarile foto sunt modeste, dar firesti daca ne raportam la pretul destul de mic de achizitie. Panasonic P101 are o camera principala de doar 8 megapixeli (cu LED Flash suport) si o camera principala de 5 megapixeli (de asememea cu suport LED Flash).
Capacitatea acumulatorului de pe acest device atinge 2.500 de miliamperi, in timp ce greutatea telefonului este de 145 de grame. 9.1 milimetri grosime are Panasonic P101, un terminal capabil de conectivitate 4G LTE si VoLTE. Exista Wi-Fi, GPS si tehnologie bluetooth pe Panasonic P101, la fel si functii importante precum accelerometru, senzor de proximitate, Compass si senzor de lumina ambientala. Din pacate insa este privat de prezenta unui scanner de amprente.
Panasonic P101 specificatii cheie:
- Ecran de 5.45″ cu sticla curbata 2.5D, Big View Display
- Procesor MediaTek MT6737 SoC
- Memorie RAM 2GB
- Memorie ROM 16 GB (slot microSD > 128 GB)
- Sistem de operare: v7.1 Nougat
- Camera foto: 8 Mp (spate), 5 Mp (fata)
- Baterie: 2.500 miliamperi
- Greutate: 145 grame
- Grosime: 9.1 milimetri