Oukitel K10000 Max » display 5.5″ Full HD » procesor MediaTek 1.3 Ghz » Android 7.0 Nougat » 3GB RAM » 32 GB ROM » 10000 mAh Baterie
Producatorul chinez Oukitel a impresionat in acest an prin telefonul sau cu baterie „mamut”, Oukitel K10000 Pro. Acum, compania asiatica se pregateste sa culeaga roadele de pe urma lansarii unui nou smartphone atractiv.
Modelul Oukitel K10000 Max apare deja listat pe site-ul oficial al companiei, iar specificatiile sale sunt dezvaluite aproape in totalitate. Probabil ca nu ne mai desparte mult pana cand smartphone-ul va fi oficial prezentat intr-o conferinta de presa.
Oukitel K10000 Max specificatii complete
- Greutate: 330 de grame
- Grosime: 15.9 mm
- Latime: 86.5 mm
- Inaltime: 168,8 mm
- Sistem de operare: Android 7.0 Nougat
- Procesor: MediaTek MT6753 1.3GHz
- Placa video: Mali T720 MP3
- Display LTPS AUO, 5.5-inch, FHD (1920×1080 pixeli), protectie Corning Gorilla Glass
- Memorie: 3GB RAM, 32GB memorie interna, MicroSD (128GB)
- Acumulator: 10000mAh cu tehnologie Flash Charge 9V/2A
- Camera principala Samsung 16-megapixeli cu flash LED si autofocus
- Camera secundara Samsung 8-megapixeli
Oukitel K10000 Max specificatii tehnice, imagini si opinii
Oukitel, compania care pare sa se specializeze in productia de telefoane mobile cu baterii gigantice se bucura deja de un capital crescut de imagine in 2017, Daca doresti sa vezi cum a fost fabricat telefonul cu baterie mamut, Oukitel K10000 Pro, poti accesa link-ul anterior.
Modelul catre care ne vom indrepta atentia este insa noul smartphone Oukitel K10000 Max, un terminal de tip rugged, foarte rezistent atat la frig, cat si la caldura, dar si la diverse socuri sau zgarieturi. Aceasta versiune este incercarea companiei chineze de a „lovi” puternic intr-o piata rugged in care Ulefone, prin Ulefone Armor 2 si Blackview, prin Blackview BV8000 Pro sunt deja foarte greu de doborat. Ce ne propune insa Oukitel?
Un terminal cu carcasa extrem de sigura, capabila sa infrunte orice lovitura sau orice soc, asa cum ne anunta producatorul. Acest telefon poate fi scufundat in apa la o adancime de 2 metri si poate functiona chiar si acolo pentru aproximativ 30 de minute. Oukitel K10000 Max isi are ecranul protejat de sticla Corning Gorilla Glass si poate functiona in aer liber la temperaturi cuprinse intre -20 si 50 de grade Celsius.
Este o proprietate destul de interesanta pentru un telefon mobil, fie el si de tip rugged. Din experienta mea, aceasta proprietate poate fi intalnita la diverse camere de supraveghere (chiar si termice) care au nevoie de astfel de avantaje pentru a functiona in aer liber. Oukitel se bazeaza pe faptul ca acest telefon este compagnonul ideal pentru amatorii de calatorii in diverse zone cu temperaturi extrem de ridicate sau extrem de scazute. Asa ca fie ca mergi la Moscova, fie ca vizitezi Sahara sau Gobi, Oukitel K10000 Max pare capabil sa suporte temperaturile din acele zone.
Mai mult decat atat, device-ul vine cu un acumulator gigantic. 10000 de miliamperi are bateria acestui telefon, care garanteaza ca orice calatorie va fi o joaca pentru nivelul sau de autonomie. Producatorul anunta o autonomie de pana la 8 zile la utilizare, 100 de ore de rulaj video in continuu si 160 de ore in convorbiri, adica aproximativ o saptamana! Greu de crezut totusi, dar cu siguranta autonomia este foarte mare. Oukitel a alaturat acestui telefon si o alta specificatie valoroasa pentru cei care iubesc calatoriile sau excursiile in aer liber. Lanterna sa poate functiona chiar si cand telefonul ramane fara baterie, ceea ce inseamna ca Oukitel K10000 Max are alimentare separata pentru acest LED!
Nu mai putin de 330 de grame cantareste smartphone-ul, dar acest lucru este cat se poate de firesc pentru un rugged. In plus grosimea sa este de 15.9 milimetri. Oukitel K10000 Max vine cu un display de 5.5 inch in format Full HD, ceea ce mi se pare foarte surprinzator, dar extrem de placut.
3GB memorie RAM si 32 GB capacitate de stocare a datelor are terminalul, care se bazeaza pe un procesor octa-core de la MediaTek, tactat la frecventa de 1.3 Ghz. Acesta este cuplat cu placa video Mali T720 MP3. Smartphone-ul de tip rugged al celor de la Oukitel are doua camere Samsung pe fata si pe spate. Camera principala are senzor de 16 megapixeli si vine cu autofocus si flash LED, in timp ce camera frontala are senzor de 8 megapixeli si pare buna pentru selfie-uri de calitate.
Oukitel K10000 Max nu este lipsit de scanner de amprente, giroscop si de certificare IP 68! Avem de asemenea la dispozitie GPS cu GLONASS, microUSB 2.0 cu OTG si Wi-Fi de ultima generatie. Oukitel K10000 Max ruleaza din fabrica Android 7.0 Nougat!
Oukitel K10000 Max verdict
Pretul acestui telefon ar urma sa fie 250 de dolari, deci un pret apropiat de ceea ce ofera rivalii Blackview si Ulefone. Prin comparatie cu modelele acestor doua companii, Oukitel K10000 Max are cateva avantaje dar si dezavantaje. Este cat se poate de clar ca Oukitel s-a bazat pe autonomie si replica sa tine exact de acest capitol.
In timp ce BV8000 Pro de la Blackview si Armor 2 de la Ulefone au procesoare foarte puternice de peste 2.2 Ghz, acest model vine insa cu ceva ieftin de la MediaTek.Helio P20 si Helio P25 sunt doua chipset-uri mult superioare acestui MT6753, iar aici Oukitel nu a gasit termen de comparatie. Este insa perfect adevarat ca celelalte doua rugged-uri aduse in discutie nu au impreuna capacitatea bateriei de pe Oukitel K10000 Max.
Astfel, daca esti interesat de autonomie si rezistenta, poti opta pentru acest model, daca iti doresti si o performanta mai amre, celelalte doua modele sunt mai bine echipate. Dar, Oukitel K10000 Max imi place! Este un rugged cu specificatii puternice, design destul de placut si o autonomie aproape imbatabila.