Stiri

MediaTek Helio P90 este procesorul care „schimba totul”. Detalii si specificatii oficiale

Home  »  Stiri

catmobile

acum 6 ani

Taiwanezii de la MediaTek se innoiesc! Presa din Asia anunta lansarea oficiala a noului procesor MediaTek Helio P90, al doilea procesor introdus in aceasta perioada dupa Helio P70, cel care devine oficial succesorul chipset-ului MediaTek Helio P60. Compania si-a anuntat deja noul procesor prin cateva teasere care au fost promovate pe site-ul Weibo, iar descrierea este mai mult decat sugestiva.

MediaTek Helio P90 este descris ca fiind „puternic”, „eficient” sau ca „procesorul care schimba totul”. Producatorul de chipset-uri din Taiwan a confirmat faptul ca noul procesor va fi lansat oficial in cadrul unui eveniment oficial care va avea loc la Shenzen, in China.

Specificatii tehnice MediaTek Helio P90

MediaTek Helio P90 este un chipset intr-adevar puternic, care va ajunge cel mai probabil pe telefoanele puternice din zona mid-range din China. O multime de producatori chinezi cauta sa profite de raportul calitate pret pe care il ofera MediaTek pe cea mai mare parte dintre procesoarele sale, astfel ca probabil Helio P90 va ajunge pe terminale ale unor companii precum Meizu, Realme sau chiar Oppo si Vivo.

Din informatiile prezentate de presa chineza, noul MediaTek Helio P90 este un procesor fabricat pe un proces de 12 nanometri cu tehnologie FinFET, adica dupa acelasi „calapod” ca si Helio P70.

In GeekBench, noul chipset are numarul de model MT6779 si a obtinut scoruri foarte bune, superioare celor bifate de procesorul Helio P70. In testul single core, MediaTek Helio P90 a obtinut 2025 de puncte, iar in testul multi-core, acelasi procesor a obtinut 6831 de puncte.

MediaTek Helio P90

In materie de specificatii, ni se dezvaluie de asemenea faptul ca MediaTek Helio P90 este un procesor octa-core, care atinge o frecventa maxima de 2.0 Ghz. Cel mai probabil, nucleele Cortex A73 care se gasesc in procesoarele Helio P60 si Helio P70 vor lasa locul unor nuclee noi, denumite Cortex A75.

Totodata, acest nou procesor se anunta a fi si cel mai puternic de pana acum de la MediaTek, cand vine vorba de optiunile de inteligenta artificiala. Helio P80 este un al procesor pe care il vom vedea lansat oficial in perioada urmatoare, dar acesta ar urma sa fie usor inferior noului MediaTek Helio P90.

Revenind la partea de inteligenta artificiala, AndroidAuthority subliniaza imbunatatirile aduse la acest capitol de MediaTek. Noul procesor are un chip AI dedicat, supranumit Face Detection Engine. Acesta va ajuta Helio P90 sa realizeze detectia faciala cu mult mai rapid decat orice alt procesor al companiei MediaTek si la un nivel apropiat de procesoarele de top de la Qualcomm. MediaTek sustine chiar ca deblocarea faciala se va realiza mai rapid decat pe iPhone XS Max, insa pana nu vedem, nu credem, asa ca jucam rolul scepticului, in continuare.

Teoretic, prin Helio P90 de la MediaTek, telefoanele vor avea caracteristici mai bune de infrumusetare a pozelor, de recunoastere a obiectelor multiple, precum si expuneri automate mai bune in materie de fotografie si clipuri video. Efectul Bokeh se va baza pe APU si AI Accelerator, functii care reduc in mod inteligent zgomotul de pe fundal si imbunatatesc performanta camerelor foto in conditii de iluminat scazut. Toate aceste detalii ar putea de fapt aduce îmbunătățiri majore în ceea ce privește performanța foto a telefoanelor din zona mid-range din China, care au destul de multe probleme in ultima vreme atunci cand soarele este foarte puternic spre exemplu.

sursa foto si info: Android Authority

Summary
product image
Aggregate Rating
5 based on 1 votes
Brand Name
MediaTek
Product Name
MediaTek Helio P90