Cel mai important producator de telefoane mobile din China, gigantul Huawei, a lansat pe piata o noua versiune a terminalului Huawei Y6 Pro. Smartphone-ul denumit Huawei Y6 Pro 2017 este un mid-range destul de puternic si reprezinta o versiune actualizata a terminalului de buget, Huawei Y6 Pro. Acest telefon este deja disponibil in zone importante din Europa, precum Franta, Italia si Germania.
Huawei Y6 Pro (2017) With Metal Body, Snapdragon 425 SoC Launched https://t.co/cB1F52lzWz pic.twitter.com/sOOBsXViFE
— Gadgets 360 (@Gadgets360) October 16, 2017
Huawei Y6 Pro 2017 aspect si pret
Noul device al companiei Huawei imbratiseaza o constructie eleganta si rezistenta. Finisajele sale sunt evident de o buna calitate si ofera o nota de eleganta aparte. Constructia este metalica, un aspect la care Huawei nu renunta asa usor, iar grosimea terminalului atinge doar 8 milimetri, drept dovada, Huawei Y6 Pro 2017 este un smartphone slim.
Terminalul beneficiaza de prezenta unui scanner de amprente destul de rapid, scanner care este pozitionat pe partea din spate a terminalului.
Pretul de achizitie al telefonului nu ne indreapta catre ideea ca avem de-a face cu un telefon de buget. Huawei Y6 Pro 2017 costa 179 de euro, adica peste 800 de lei, o suma destul de mare, daca ne uitam cu atentie peste specificatiile acestui telefon. Despre acestea vom discuta insa ceva mai pe larg, mai jos.
Huawei Y6 Pro 2017 specificatii tehnice
Noul Huawei Y6 Pro 2017 are un ecran cu diagonala de 5 inch, un IPS LCD cu rezolutie HD (destul de putin) in speta, 1280 x 720 pixeli. Ecranul este imbracat in sticla curbata 2.5D si contribuie la aspectul placut al terminalului, alaturi de carcasa sa metalica.
Terminalul ruleaza din fabrica Android 7.0 Nougat, un sistem de operare customizat cu interfata grafica EMUI 5.1.
La bord, Huawei Y6 Pro 2017 primeste viteza si putere de la un procesor Snapdragon via Qualcomm. Este vorba despre modelul Snapdragon 425, chipset tactat la frecventa de 1.4 Ghz si cuplat cu placa video Adreno 308.
Avem 2 GB destinati memoriei de tip RAM si alti 16 GB pentru stocarea de date. Memoria nativa a telefonului poate fi extinsa via micro SD pana la 128 GB. Smartphone-ul se bazeaza pe o autonomie buna, datorita bateriei de 3020 miliamperi. Aceasta ofera o autonomie de 2 zile si pana la 15 ore de rulaj video.
Dotarile foto sunt clasice pentru sectorul mid-range (buget). Terminalul are o camera foto principala de 13 megapixeli cu tehnologie de focusare rapida intre functiile sale importante si un selfie-cam de 5 megapixeli care beneficiaza de screen flash.
Huawei Y6 Pro 2017 asigura conectivitate 4 G LTE, este dual sim si se conecteaza la internet prin WiFi 802.11 b/g/n. Exista si alte functii importante precum GPS/AGPS/GLONASS sau bluetooth 4.1 in timp ce incarcarea bateriei se poate face prin portul microUSB 2.0.
Huawei Y6 Pro 2017 va fi disponibil pentru achizitionare pe culori precum arginitiu, negru sau auriu.