Stiri

Xiaomi Mi Mix 2 in imagini concept: la ce ne asteptam de la viitorul flagship Xiaomi?

Home  »  Stiri

CatMobile.ro

acum 7 ani

Xiaomi Mi Mix 2Xiaomi Mi Mix 2 va fi, asa cum am anuntat si noi, urmasul splendidului Xiaomi Mi Mix. Informatia a fost confirmata chiar de catre liderul Xiaomi, Lei Jun care marturisea recent ca a avut loc o intalnire intre oficialii Xiaomi si designerul Philip Starck, creatorul primului model lansat in 2016. „Impreuna cu Philip Starck, vom reusi sa transformam in realitate noile inovatii la care ne gandim” se confesa intr-o postare pe Weibo, Lei Jun, iar la cateva saptamani distanta, apar iata primele detalii despre noul concept Xiaomi Mi Mix 2, cel care va continua drumul inceput de Mi Mix, fara indoiala, unul dintre cele mai spectaculoase smartphone-uri lansate anul trecut.

Noul concept al Xiaomi legat de acest terminal este unul revolutionar, pentru ca Xiaomi Mi Mix 2 va fi un telefon de ultima generatie cu un display gigantic si cu margini aproape inexistente. Look-ul noului terminal va fi si de aceasta data o creatie marca Stark, designerul francez in varsta de 68 de ani, care a pus bazele unor constructii arhitecturale impresionante precum Asahi Beer Hall din Tokyo sau Azkuna Zentroa (Alhondiga) din Bilbao.

Impactul lui Starck cu piata de telefoane mobile a fost unul unanim apreciat la nivel mondial dupa lansarea proiectului Xiaomi Mi Mix (review aici), un smartphone care a cucerit piata asiatica in 2016. Cu toate ca telefonul nu are foarte mare vechime pe piata, oficialii Xiaomi gandesc deja urmasul acestuia, convinsi fiind de succesul impresionant de care s-a bucurat versiunea lansata anul trecut.

Xiaomi Mi Mix 2 posibile specificatii

Obiectivul principal este acela de a mari rata screen-to-body pana spre 93-95%, un procent fara precedent pe piata in acest moment. Desigur, terminalul Xiaomi Mi Mix 2 se va bucura de specificatii de top, iar zvonurile de pe piata chineza il plaseaza in elita telefoanelor impozante din 2017. Noul Xiaomi Mi Mix va beneficia de un display AMOLED de proportii gigantice si va avea rezolutie Quad HD. Conform Gizmochina, diagonala noului terminal de top al Xiaomi va fi de 6.4 inch pentru un format 17:9 cu rezolutia amintita (2040×1080 pixeli). Dupa toate probabilitatile, terminalul va adaposti o memorie RAM de 6GB precum si un spatiu de stocare nativ de 128 GB.

Xiaomi Mi Mix 2 (2)

Nu se stie insa exact ce fel de procesor planuieste Xiaomi sa includa in acest nou concept, anumite surse indicant varianta Qualcomm Snapdragon 835, iar alte surse (mai putin credibile din punctul nostru de vedere) varianta Qualcomm Snapdragon 653. Trebuie mentionat ca Xiaomi Mi Mix din 2016 are la baza un procesor Snapdragon 821 de la Qualcomm, ceea ce indica faptul ca Xiaomi va incerca sa „upgradeze” acest capitol printr-un chipset superior.

Xiaomi Mi Mix 2 va beneficia de camera foto duala cu doi senzor de cate 16 megapixeli fiecare si va fi sustinuta de functii speciale precum OIS, PDAF si autofocus pe laser. In ceea ce priveste camera frontala, destinata selfie-urilor, pasionatii se vor bucura de sprijinul unei camere cu senzor de imagine de 8 megapixeli. Design-ul pare unul absolut spectaculos, cel putin din pozele care circula pe internet la aceasta ora si care fac parte din imaginatia oamenilor cu expertiza in domeniu si care ard de nerabdare pana la momentul in care Starck va definitiva si al doilea Xiaomi Mi Mix. Vom avea cel mai probabil o carcasa din material ceramic pe partea din spate. Actualul terminal lansat in noiembrie 2016 beneficiaza de Android 6.0 Marshmallow, asa ca ne asteptam ca Xiaomi Mi Mix 2 sa ruleze Android 7.0 Nougat.

Xiaomi Mi Mix 2 culoare alba

Conform presei de specialitate din China, Xiaomi Mi Mix 2 ar putea fi lansat tot in luna noiembrie si ar putea deveni primul smartphone complet lipsit de butoane fizice pe carcasa sa. Foarte probabil, in curand, vor iesi la suprafata si mai multe detalii despre noul concept Xiaomi Mi Mix, iar Catmobile.ro va va tine la curent cu toate aceste informatii la momentul potrivit. Nu uitati sa aruncati o privire peste cele mai noi huse Xiaomi Mi Mix din oferta noastra si sa ne spuneti de asemenea ce credeti in sectiunea comentarii despre noul proiect al puternicului concern condus de Lei Jun.

sursa foto: TechConfigurations

Summary
Xiaomi Mi Mix 2 in imagini concept: la ce ne asteptam de la viitorul flagship Xiaomi?
Article Name
Xiaomi Mi Mix 2 in imagini concept: la ce ne asteptam de la viitorul flagship Xiaomi?
Description
Au aparut deja primele detalii despre noul concept Xiaomi Mi Mix 2, cel care va continua drumul inceput de revolutionarul smartphone Xiaomi Mi Mix in 2016