Stiri

Vivo T1 Pro 5G, aproape de lansarea oficială. Apare și Vivo T1 44W

Home  »  Stiri

Florin Codreanu

acum 1 an

Ne întoarcem la telefoanele produse de Vivo și discutăm despre două modele noi pe care producătorul se pregătește să le aducă pe piață. Dacă recent ați putut citi detalii despre Vivo X80, precum și o analiză a modelului Vivo V23, acum este timpul să schimbăm segmentul de piață și să aruncăm o privire peste Vivo T1 Pro 5G și Vivo T1 44W, telefoane pe care producătorul chinez le va lansa, în curând, în India.

Aceste două modele vor fi lansate pe 4 mai în India și vor fi disponibile prin intermediul platformei Flipkart, dar și al altor platforme de e-commerce de pe piață. Mai multe detalii despre prețul, disponibilitatea și specificațiile tehnice ale celor două terminale, Vivo T1 Pro și Vivo T1 44W, în cele ce urmează.

Vivo T1 Pro 5G și Vivo T1 44W, gata de lansarea oficială

Producătorul chinez a confirmat deja lansarea oficială a modelelor Vivo T1 Pro și Vivo T1 44W. Aceste două modele de telefon vor deveni oficializate pe 4 mai și vor putea fi achiziționate prin intermediul Flipkart și nu numai.

Specialiștii din Asia anunță că cele două terminale vor veni cu procesoare de la Qualcomm și vor rula pe Android 12 OS.

Vivo T1 Pro 5G și Vivo T1 44W apar deja pe site-ul Vivo India, fiind listate și pe site-ul Flipkart. S-a confirmat astfel că Vivo T1 Pro 5G va fi alimentat de chipsetul Snapdragon 778G de la Qualcomm. Totodată, ambele terminale vor fi echipate cu o cameră principală Super Night de 64 de megapixeli. Aceasta va fi însoțită de un senzor cu unghi larg de 117 grade și de un senzor macro.

În plus, s-a confirmat și faptul că Vivo T1 Pro 5G va veni cu suport de încărcare ultra rapid Turbo Flash Charge de 66W. Compania spune că telefonul se va putea încărca de la 0 la 50% într-un timp foarte scurt, aproximativ 20 de minute.

Specificații tehnice așteptate pentru Vivo T1 Pro 5G

Se spune că Vivo T1 Pro 5G ar urma să vină cu un AMOLED full HD+ de 6,44 inchi. Ecranul va avea o luminozitate maximă de 1.300 nits și o rată de reîmprospătare de 90 Hz. Telefonul va fi alimentat de un procesor Snapdragon 778G, asociat cu 8 GB de RAM. În plus, va exista și un sistem de răcire cu lichid cu 8 straturi.

Aproape sigur, Vivo T1 Pro 5G ar urma să includă o configurație cu trei camere pe partea sa din spate. Această configurație constă dintr-o cameră principală de 64 de megapixeli cu un obiectiv cu deschidere f/1,79, o cameră secundară de 8 megapixeli cu un obiectiv cu deschidere f/2,2 și o cameră terțiară de 2 megapixeli cu un obiectiv cu deschidere f/2,4. În plus, va exista o cameră selfie de 16 megapixeli cu un obiectiv cu deschidere f/2.0.

Vivo T1 Pro 5G are o baterie de 4.700 mAh cu suport pentru încărcare rapidă de 66 W. Ar putea rula pe Funtouch OS 12 bazat pe Android 12.

De asemenea, se spune că Vivo T1 Pro 5G ar putea fi un rebrand al modelului iQOO Z6 Pro 5G, care a fost lansat recent în India. Acest telefon este disponibil pentru cumpărare prin Amazon India.

Specificații tehnice așteptate pentru Vivo T1 44W

Pe de altă parte, se pare că modelul Vivo T1 44W este un rebrand al unui alt model, iQoo Z6 4G, care a debutat recent pe piață. Se pare că acest smartphone va avea un panou AMOLED. Sub capotă, va împacheta un chipset Qualcomm Snapdragon 680. Aceasta înseamnă, de asemenea, că va fi un smartphone 4G.

În plus, telefonul va împacheta o baterie de 5.000 mAh cu suport de încărcare de 18 W. Acesta va rula pe Android 12 OS și FunTouchOS UI.

Cu privire la disponibilitatea celor două terminale pentru Europa, vom reveni ulterior, într-un material ceva mai amplu. Momentan, nu se știe exact dacă cele două smartphoneuri vor ajunge și pe această piață.