Stiri

Specificații și păreri Moto Edge X30. Smartphone cu procesor Snapdragon 8 Gen 1 și cameră sub ecran

Home  »  Stiri

CatMobile.ro

acum 2 ani

Moto Edge X30 a fost lansat oficial în China. ”Vedeta” noului smartphone este procesorul Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1. Mai multe informații despre specificațiile noului telefon, prețul anunțat de producător, dar și primele impresii, în cele ce urmează.

Specificații și păreri despre Moto Edge X30

Motorola a anunțat noul său flagship din seria Edge. Denumit Moto Edge X30, vârful de gamă al companiei vine cu procesorul Snapdragon 8 Gen 1 și o baterie de 5.000 de miliamperi. Totodată, nava amiral a producătorului are câteva dotări interesante și în compartimentul foto.

🛒 Cât costă noul Moto Edge X30? Smartphone-ul a fost anunțat în trei versiuni diferite, astfel că prețul său diferă în funcție de configurarea telefonului. Avem astfel următoarele prețuri de achiziție pentru Moto Edge X30:

  • 🟦 Moto Edge X30 cu 8GB memorie RAM și 128 GB pentru stocare date costă 3199 yuani, aproximativ 2.200 de roni
  • 🟦Moto Edge X30 cu 8GB memorie RAM și 256 GB pentru stocare date costă 3399 yuani, aproximativ 2.400 roni
  • 🟦 Moto Edge X30 cu 12GB memorie RAM și 256 GB pentru stocare date costă 3.999 yuani, aproximativ 3.000 roni
  • 🟦 Versiunea Special Edition ar urma să coste 555 de euro, adică undeva la 2800 de lei

⚡ Ce specificații aduce Moto Edge X30? Vârful de gamă al companiei, lansat pe acest final, vine cu o configurație puternică. Moto Edge X30 are un ecran OLED de 6,7 inchi, cu rezoluție FHD+ adică 2400 × 1080. Acest ecran beneficiază de o rată de reîmprospătare de 144 Hz. În plus, afișajul vine cu HDR10+, luminozitate de până la 700 de niți și protecție Corning Gorilla Glass 5.

Telefonul are o platformă mobilă octa-core Snapdragon 8 Gen 1 4nm cu o placă video GPU Adreno de nouă generație. Are 8 GB RAM LPDDR5 cu 128 GB / 256 GB stocare UFS 3.1 și rulează (din fabrică) Android 12 cu MYUI 3.0.

Așa cum spuneam și mai sus, compartimentul foto este unul extrem de interesant. Edge X30 are trei senzori de imagine pe partea sa din spate și un bliț LED pentru cameră. Există o cameră principală de 50MP cu deschidere f/1.88, OIS și o cameră ultra-wide de 50MP 114° cu deschidere f/2.2. În plus, există un senzor de adâncime de 2MP cu deschidere f/2.4, senzor de tip OV02B1B. Camera frontală de 60 MP vine cu o deschidere f/2.2.

Un alt detaliu interesant pentru noul smartphone Motorola este faptul că el este echipat cu o baterie de 5.000 mAh cu încărcare rapidă TurboPower de 68 W. Handset-ul include un scanner de amprentă montat lateral pentru securitate, dar are totodată și un sistem de recunoaștere facială. Edge X30 este un telefon modern care acceptă 5G SA/NSA, Dual 4G, Wi-Fi 802.11ax (2,4GHz/5GHz) MIMO, Bluetooth 5.2, GPS, A-GPS, BeiDou și GLONASS frontal. În plus, telefonul are un port USB Type-C și NFC. Cu o greutate de 194 de grame, Edge X20 are o grosime de 8.49 milimetri și o înălțime de 163.56 milimetri. Lățimea sa ajunge la 75.95 milimetri.

Terminalul are și o ediție specială denumită Special Edition, a cărui cameră selfie este sub ecran. Această cameră ascunsă sub ecran are o rezoluție de 60 de megapixeli. Vine cu Night Mode, Spot Color, funcționalități AI, mod Portrait și Cinemagraph.

La prima vedere avem un smartphone de top, fabricat din sticlă și metal, cu rezistență la stropire și un design extrem de elegant. Noul procesor Snapdragon 8 Gen 1 aduce un plus de performanță de 20% prin comparație cu modelul de top de până acum, Snapdragon 888. Device-ul are o memorie mare, o baterie puternică și dotări foto impresionante. Se pare că producătorul va începe vânzările în 15 decembrie în China.

🗣 ”Nu există nicio îndoială că introducerea unei camere sub ecran poate fi considerată o alegere radicală pentru industrie, dar creșterea impresionantă a cererii utilizatorilor și feedback-ul pentru această caracteristică ne spune să facem ceea ce trebuie, nu ceea ce poate fi interpretat ca fiind ușor. Așa că de data aceasta am decis să facem orice este nevoie. Vom avea o versiune specială a #motoedgeX30, care va fi primul telefon cu o cameră frontală sub ecran. Acesta va fi alimentat de platforma Snapdragon 8 [Gen1]” – Chen Jin, Motorola General Manager

🔗 Verifică oferta noastră de huse Motorola și profită de reducerile de pe CatMobile.ro

Summary
product image
Aggregate Rating
5 based on 1 votes
Brand Name
Motorola
Product Name
Moto Edge X30