Stiri

Samsung Galaxy A21s are procesor Exynos 850 si ruleaza Android 10. Toate detaliile

Home  »  Stiri

Robert Radu

acum 2 luni

Samsung Electronics lucreaza in aceasta perioada la noua sa gama „A” pe care o va upgrada cu cateva telefoane noi. Unele dintre ele sunt simple versiuni de upgrade, care vor ridica insa probabil nivelul seriei. Printre aceste telefoane, se numara si Samsung Galaxy A21s, un device care a ajuns deja in baza de date a site-ului de teste GeekBench. Cu ce specificatii tehnice ne asteapta Samsung Galaxy A21s, aflam in cele ce urmeaza.

Specificatii tehnice Samsung Galaxy A21s. Noul device are procesor Exynos 850 si ruleaza Android 10

Modelul Samsung Galaxy A21s se anunta unul dintre cele mai interesante din seria A de la Samsung. Motivul? Raportul calitate pret care se anunta a fi unul foarte bun.

Pana la lansarea sa oficiala insa, mai este ceva timp, chiar daca noi putem afla deja ce configuratie ne va propune Samsung pe modelul sau A21s datorita bazei de date a site-ului de teste Geekbench.

Conform sursei citate, Samsung Galaxy A21s va avea la bord procesorul octa-core Exynos 850, tactat la frecventa maxima de 2.0 Ghz. Tinem sa precizam ca pentru moment, procesorul Samsung Exynos 850 al companiei sud-coreene, nu a fost inca lansat oficial pe piata. Ceea ce inseamna ca modelul Samsung Galaxy A21s va avea la bordul sau un procesor foarte nou.

De remarcat, conform bazei de date a celor de la GeekBench, ca noul model va rula din fabrica Android 10, ceea ce reprezinta, indiscutabil, o veste foarte buna, mai ales pentru cei care pretuiesc asa cum se cuvinte o experienta software de calitate.

Din listarea de pe site-ul amintit mai sus, aflam ca modelul Samsung Galaxy A21s este pregatit cu o memorie RAM de 3GB. Listarea de pe GeekBench ne dezvaluie si rezultatele bifate de Galaxy A21 in teste. Cu numarul de model Samsung SM-A217F, acest smartphone a obtinut 183 de puncte in testul single core si 1074 de puncte in testul multi core.

Ceva mai devreme, in mediul online, a aparut o imagine care reliefeaza si capacitatea bateriei pe care o va avea acest model de telefon. Operatorul din Rusia, Naviglon, dar si baza de date a celor de la SafetyKorea sprijina ideea ca Samsung Galaxy A21s va fi echipat cu o baterie impresionanta de 5.000 de miliamperi.

Despre modelul Galaxy A21 mai stim din alte surse ca va avea versiuni de memorie nativa de 32GB sau de 64GB, ambele cu posibilitatea de extindere prin intermediul slotului microSD.

Samsung Galaxy A21s va ajunge si in Europa, dar si in Romania. Exista informatii ca pe anumite piete de distributie, device-ul va purta denumirea simpla de Samsung Galaxy A21, in timp ce pe alte piete va primi si terminatia „S” in denumire. Modelul va avea in mod cert o macro camera de 2 megapixeli, dar celelalte specificatii foto nu sunt momentan cunoscute. Se pare ca il vom putea cumpara in curand pe mai multe variante de culoare, printre care rosu, alb, negru si albastru. Cu mai multe informatii despre noul model Samsung Galaxy A21s vom reveni si noi in perioada urmatoare.