Reviews

Oppo A7 pret, specificatii tehnice, detalii oficiale. Bun, dar prea scump pentru ceea ce ofera

Home  »  Reviews

catmobile

acum 5 ani

China si Nepal sunt cele doua tari in care s-a lansat concomitent noul smartphone Oppo A7, un telefon despre care se spune ca avem sanse bune sa-l vedem si in Europa incepand cu aceasta iarna. Device-ul era anuntat deja de foarte multe randari si se adreseaza clasei mid-range accesibile. Probabil ca pretul sau de achizitie in Europa va fi undeva in jurul a 1000 de lei. Momentan, aceasta informatie insa nu a primit o confirmare oficiala din partea producatorului. Tot de la Oppo, ai putut citi recent detalii despre Oppo R15x. In plus, nu uita ca pe catmobile.ro ai parte de o selectie atractiva de huse Oppo de cea mai buna calitate, la preturi convenabile in aceasta perioada.

Specificatii tehnice Oppo A7 > primele pareri

Chiar daca vorbim despre un telefon accesibil ca pret pentru zona Asia, pare ca Oppo A7 nu este chiar atat de impresionant in ceea ce priveste raportul calitate pret. Si spun asta pentru ca la o asemenea suma (care, ce e drept, ar putea sa mai scada pe parcurs), ne-am fi dorit un procesor ceva mai puternic. In schimb, pentru aproximativ 200 de dolari primim un smartphone cu procesor Snapdragon 450 de la Qualcomm.

Oppo A7 (1)

Adica un octa-core construit pe un proces de 14 nanometri, cu viteza maxima de 1.8 Ghz si cu opt nuclee la bord. Este genul de procesor power – efficient, care se va descurca insa si atunci cand vine vorba de gaming sau multitasking fara prea mari ezitari. Desigur, in experienta gaming, trebuie subinteles faptul ca jocurile ceva mai solicitante precum Asphalt 8 vor crea ceva probleme de lag. Placa video pe care o foloseste noul Oppo A7 este un model Adreno 506, care nu este un accelerator grafic rau, dar nici unul care sa ne dea pe spate.

Oppo A7 are un ecran de 6.2-inch in diagonala (Full View) imbracat in sticla curbata 2.5D si capabil de o rezolutie maxima 1520 x 720 pixeli. Sub capota sa, descoperim procesorul octa – core de la Qualcomm, care procesor este cuplat cu o memorie RAM de 4GB. O cantiate care pare sa devina standard in acest an pe piata din China. Capacitatea nativa de stocare a datelor ajunge la 64 GB, dar aceasta din urma poate fi extinsa via microSD pana la 256GB. Adica, mai platesti in plus pentru un card de minim 64 GB daca vrei cu adevarat sa extinzi memoria nativa a telefonului, ceea ce face ca pretul telefonului la nivel general sa fie deja unul mult prea mare.

Oppo A7

Oppo A7

Oppo A7 ruleaza din fabrica ColorOS 5.2, o versiune noua a interfatei dezvoltate in-house de catre producatorul chinez. Aceasta interfata este aplicata de Oppo peste Android 8. 1 Oreo.

Noul smartphone Oppo A7 este un dual SIM, care cantareste 170 de grame si are o grosime de 8.2 milimetri. Pe spatele sau descoperim un scanner de amprente clasic si o camera principala duala, cu senzori de imagine de 13 si 2 megapixeli, cu LED Flash si diafragma maxima f/2.2. Frontal, pe langa ecranul sau impresionant ca si dimensiuni, avem un decupaj de tip waterdrop („picatura”) dar si o camera foto frontala de 16 megapixeli. Este de altfel unul dintre argumentele puternice ale noului device, care pare mult mai bine directionat spre sectorul selfie-uri si video calling. In plus, apertura camerei frontale este f/2.0, adica una mai buna decat ceea ce gasim pe modulul principal.

Oppo A7 primeste conectivitate de tip 4G VoLTE, dar si tehnologie bluetooh v4.2 si GPS cu GLONASS. Portul USB este echipat cu functia OTG, iar bateria telefonului are o capacitate de 4230 miliamperi si este de tip built-in.

Oppo A7 review

Oppo A7 va fi disponibil pe culori precum roz, verde si auriu, trei nuante interesante si oarecum deosebire. De precizat ca modelul auriu primeste culoarea Amber Gold si are pe spate sticla 3D. Demn de remarcat mi se pare faptul ca A7 este primul telefon de la Oppo care foloseste tehnologia Hyberboost in noua sa formula. Aceasta tehnologie este replica pe care Oppo o ofera tehnologie GPU Turbo de la Huawei, care s-a impus deja foarte rapid pe piata. Prin intermediul ei, smartphone-ul primeste un plus de aproximativ 30% eficienta la nivel de performanta.

In opinia noastra, Oppo A7 este un telefon interesant via China, dar al carui pret credem noi ca nu reflecta intru totul potentialul device-ului. Ceea ce este putin surprinzator daca tinem cont ca Oppo s-a remarcat prin excelenta oferta calitate-pret. Cel putin in ultima vreme. Ne asteptam totusi ca daca va ajunge in Europa, Oppo A7 sa aiba un pret ceva mai ponderat, pentru ca altfel va avea o misiune infernala in cursa cu telefoane mai ieftine si macar la fel de performante de la Xiaomi, Motorola sau Huawei.

Summary
product image
Aggregate Rating
no rating based on 0 votes
Brand Name
Oppo
Product Name
Oppo A7