Stiri

Moto Z4 pret, specificatii tehnice, pareri. Noul smartphone Motorola iese la suprafata!

Home  »  Stiri

catmobile

acum 5 ani

Compania Motorola (brand ce apartine de Lenovo) a lansat pe finalul anului trecut telefoanele Moto Z3 si Moto Z3 Play. Iata ca debutul acestui an aduce un nou proiect al brandului, Moto Z4, un device care a iesit la suprafata in aceste zile in presa de specialitate din Asia. Vorbim despre un telefon care devine succesorul oficial al modelelor Z3 de anul trecut. Avem specificatiile tehnice ale Moto Z4 si vom discuta si noi pe scurt despre aceasta noua aparitie, in cele ce urmeaza.

Moto Z4 specificatii tehnice si pareri. Cum arata si ce propune noul device mid-range de la Motorola

Smartphone-ul companiei Motorola va fi echipat cu un ecran de 6.4-inch cu tehnologie OLED la bord si cu rezolutie Full HD. Ecranul va avea in partea de sus un decupaj de tip „waterdrop” (picatura), foarte mic, care ocupa putin spatiu si mareste raportul dintre corpul si ecranul telefonului.

Sub capota, Moto Z4 ascunde un procesor Snapdragon 675 de la Qualcomm, un octa core de buna calitate pentru zona mid-range. Este vorba despre un chipset nou al celui mai mare producator de procesoare din lume, un chipset care ar trebui sa livreze un plus de 35% la nivelul deschiderii paginilor web, prin comparatie cu mai vechiul Snapdragon 670. Si, mai ales, Snapdragon 675 va aduce un plus de 30% la deschiderea jocurilor de pe un telefon mobile. Aceasta din urma este o optimizare importanta, care ne face sa credem (si sa speram, de ce nu) ca in zona mid-range vor intra cat de curand telefoane de gaming destul de potente.

Noul Snapdragon 675 care se gaseste in configuratia lui Moto Z4 se bazeaza pe tehnologie Samsung FinFET de 11 nanomentri (Low Power Early), iar la bordul sau vom gasi doua nuclee Kryo 460 de 2.0 Ghz si alte sase nuclee Kryo 460 de 1.7 Ghz. Primele doua sunt dedicate de Qualcomm performantei, in timp ce urmatoarele sase sunt pentru eficienta. Alaturi de Snapdragon 675 de regula vom gasi noua placa video Adreno 612 GPU, una care credem noi ca din punct de vedere grafic aduce un mare noului model Moto Z4.

Telefonului Moto Z4 de la Motorola primeste suport 5G cu ajutorul modurilor de la Motorola. De remarcat ca device-ul se va baza pe o singura camera foto principala, dar aceasta are o rezolute de 48 de megapixeli. Spre deosebire de alte telefoane care au camere foto cu astfel de rezolutii, de aceasta data, in cazul Moto Z4 avem tehnologie Quad Pixel la bord, care combina patru pixeli intr-un singur pixel mai mare pentru a oferi imagini de foarte buna calitate la 12 megapixeli. Camera foto frontala a device-ului are 25 de megapixeli si primeste suportul modulului Group Selfie, pentru ca selfie-uri alaturi de prieteni sa iasa exceptional. Aceasta camera frontala beneficiaza de un mod AI (inteligenta artificiala), de un alt mod Night Vision (pentru o calitate excelenta a selfie-urilor pe timp de noapte) si poate livra in general performante bune spre foarte bune in ceea ce priveste capturile foto, chiar si in conditii de iluminat slab.

Pe langa toate aceste specificatii, Moto Z4 primeste si sprijinul unei baterii de 3.600 mAh cu suport Turbo Charge pentru incarcare rapida. Motorola nu renunta la mufa audio de 3.5 mm pentru casti, iar la bordul terminalului vom avea ca sistem de operare, noul Android 9.0 Pie.

Momentan, nu avem un pret de achizitie confirmat oficial pentru modelul Moto Z4. Presa din Asia scrie insa ca acest device va costa undeva spre jumatatea pretului unui flagship normal din China. Probabil ca in urmatoarea perioada vom avea si pretul exact al noului Moto Z4, noua provocare mid-range de la Motorola, una care se anunta destul de interesanta. Vom reveni cu amanunte despre Moto Z4 dupa lansarea sa oficiala pe piata.

Summary
product image
Aggregate Rating
2 based on 1 votes
Brand Name
Motorola
Product Name
Moto Z4