Reviews

Xiaomi a anuntat noul Mi TV Q1 75”, televizor premium QLED. Toate detaliile

Home  »  Reviews

CatMobile.ro

acum 3 ani

Mi TV Q1 75″ – televizor premium QLED

Xiaomi a anunțat astăzi lansarea Mi TV Q1 75”, cel mai bun TV QLED 4K existent până acum pe piața globală. Cu o diagonală de 75”, tehnologie quantum dot, precum și sistemul Android TVTM 10, Xiaomi duce la un alt nivel televizoarele smart 4K. Începând cu luna martie 2021, Mi TV Q1 75” va fi disponibil în mai multe regiuni, la prețul recomandat de vânzare de 1299 euro. Prețul și disponibilitatea la nivel local vor fi anunțate în curând.

“Categoria televizoarelor este una dintre cele mai importante din universul produselor Xiaomi. Ne-am propus să oferim specificații tot mai bune și tot mai multe inovații”, a spus Emory Babb, Product Marketing Manager Xiaomi. “În urma reacțiilor pozitive din China și India referitoare la Mi TV, suntem încântați să aducem experiența televizoarelor smart de ultimă generație în piețele globale”.

Cu pași mari spre noua generație 4K
Cu un design elegant și minimalist, noul televizor premium QLED Mi TV Q1 75’’ oferă o experiență cu adevărat cinematică datorită rezoluției 4K UHD și tehnologiei quantum dot. Ecranul cu o diagonală de 75’’ are finisaje metalice premium și un unghi de vizibilitate de 178°, care permite vizionarea perfectă din orice loc al camerei.

Când vine vorba de calitatea imaginii, Mi TV Q1 75’’ este cu un pas înaintea tuturor prin display-ul său QLED care se adaptează 100% la gama de culori NTSC, cu 1.07 miliarde de culori și 1,024 de nuanțe de culoare diferite. Echipat cu 192 de zone de reglare dinamică a luminozității, Mi TV Q1 75” menține un contrast al imaginii de neegalat – ajungând la o rată de contrast de 10,000:1. Dotat cu suport Dolby Vision®️ și HDR10+, Mi TV Q1 75” oferă un dynamic range extins și culori vibrante pentru o experiență de vizionare de cea mai înaltă calitate.

Acest televizor premium QLED Mi TV Q1 75” are de asemenea și o rată impresionantă de refresh de 120Hz. Dotat cu porturi HDMI 2.1 și Modul Auto Low Latency (ALLM), Mi TV Q1 75” este un televizor 4K ideal pentru iubitorii de jocuri și pentru cei care fac streaming.

Specificațiile audio sunt și ele remarcabile, cu un sistem de șase difuzoare stereo de 30W, dintre care două difuzoare de sunete înalte și alte patru pentru bași, ce asigură un sunet cinematic foarte clar. De asemenea, Mi TV Q1 75” este compatibil cu sistemele Dolby AudioTM și DTS-HD destinate celor mai pretențioși dintre utilizatori.

Conținut media la discreție, cu Android TVTM 10
Dezvoltat pe baza celei mai recente versiuni Android TVTM 10, noul televizor Xiaomi este ideal pentru petrecerea timpului liber. Utilizatorii săi au acces la peste 700,000 de filme și show-uri TV și la peste 5,000 de aplicații disponibile în Google Play Store.** Cele mai populare aplicații, printre care Netflix, Amazon Prime Video și YouTube sunt preinstalate pe Mi TV Q1 75”. Telecomanda televizorului are butoane dedicate pentru Netflix și Amazon Prime Video ce permit accesarea rapidă a acestora.

Experiența smart: conectare completă
Xiaomi continuă dezvoltarea integrării comenzilor vocale și a tehnologiei în casele utilizatorilor. Prin microfoanele dedicate pentru control vocal de la distanță (de până la 3 metri), aceștia pot activa funcțiile televizorului, dar și al altor dispozitive smart din casă doar prin rostirea sintagmei “OK, Google” care activează Google Assistant.** Pentru cei care pun preț pe intimitate, există un buton dedicat amplasat pe ramă care oprește microfoanele. Cu Chromecast integrat și funcția screen mirroring, televizorul face imediat tranziția de la canalele TV la conținutul de pe alte dispozitive. **Mi TV Q1 75”, noul televizor premium QLED este compatibil și cu Amazon Alexa.

Începând cu luna martie 2021, Mi TV Q1 75” va fi disponibil la un preț recomandat de vânzare de 1299 euro. Prețul și disponibilitatea la nivel local vor fi anunțate în curând.