Stiri

Începe serviciul de gaming de la Netflix. Despre ce este vorba

Home  »  Stiri

Dragos Alecu

acum 1 lună

Netflix a dat drumul serviciului de gaming în Polonia. Printre altele, utilizatorii vor putea să joace diverse jocuri, fără reclame. Mai multe detalii, în cele ce urmează.

Începe serviciul de gaming de la Netflix. Despre ce este vorba

Compania lucrează deja de mai mult timp la o platformă de jocuri, iar compania a confirmat lansarea și în trecut. Programul de jocuri a început în cele din urmă, dar nu pare ceva revoluționar ci mai degrabă doar o redirecționare către magazinul de aplicații pe care îl folosiți deja de ani de zile.

Netflix a început programul de gaming în Polonia, iar serviciul oferă două jocuri pentru început – Stranger Things 3 și Stranger Things: 1984.

Utilizatorii vor putea vedea linkul către jocuri în cadrul aplicației pentru Android. După ce se face clic pe link, utilizatorul va fi redirecționat către Google Play Store pentru a descărca jocul.

Ambele jocuri au dispărut de atunci din Play Store. Netflix mai spune că accesul la jocuri va fi inclus în taxele de abonament ale utilizatorilor din Polinia. De asemenea, jocurile nu vor avea reclame sau achiziții în aplicație. În plus, jocurile pot fi lansate din aplicația Netflix.

Compania admite momentan că acestea sunt „zile foarte, foarte timpurii” pentru serviciul de jocuri. Lucrurile s-ar putea schimba semnificativ în următoarele luni, înainte de lansarea la scară mai largă a serviciului. Singurul punct forte pe care îl vedem aici este excluderea achizițiilor și a reclamelor în aplicație.

Nu există nicio actualizare cu privire la momentul lansării serviciului în alte părți ale lumii. Cu toate acestea, ne putem aștepta ca Netflix să facă modificări semnificative la implementarea actuală.

Revenind la platforma de streaming care a făcut senzație în întreaga lume, din 3 septembrie, Netflix anunță un nou sezon din La Casa de Papel.

La Casa de Papel sezonul 5 episodul 1 online subtitrat se vede aici, din 3 septembrie.