Reviews, Stiri

Huawei Nova Lite Plus un nou membru in familia Huawei Nova

Home  »  Reviews  »  Stiri

CatMobile.ro

acum 7 ani

Huawei Nova Lite Plus a fost lansat oficial si chiar daca ne duce cu gandul spre Huawei Enjoy 7 Plus, pare sa fie un smartphone interesant pentru segmentul caruia i se adreseaza. Terminalul asigura o oferta atragatoare pentru utilizatori si este oferit pietei de catre compania producatoare la aproximativ o luna de zile distanta de la lansarea Enjoy 7.

Huawei Nova Lite Plus detalii oficiale si impresii

Din prima clipa in care am aflat de lansarea acestui device am ramas putin suprins de denumirea pe care producatorul chinez a ales-o pentru noul sau model. Numele producatorului oficial si al gamei Nova sunt absolut firesti, insa surpriza se naste prin alaturarea termenilor „Plus” si „Lite”. Trecand insa peste acest detaliu, oferta Huawei Nova Lite Plus pare sa fie una interesanta, iar specificatiile sale oficiale atrag atentia, mai ales daca tinem cont ca terminalul nu va costa mai mult de 8-900 de roni pe piata din Romania la o eventuala achizitie „la liber”.

Ce propune insa Huawei Nova Lite Plus? O excelenta alianta intre specificatiile mid-range si aspectul elegant si rafinat gandit de Huawei. Carcasa metalica a device-ului este una atragatoare, construita dintr-un material destul de solid si cu finisaje cu accente premium. Toate indiciie conduc spre ideea ca telefonul este unul stabil, care nu aluneca din mana si care poate fi destul de usor controlat cu o singura mana, in ciuda dimensiunilor sale. Huawei Nova Lite Plus este un smartphone de tip phablet, unul usor, care cantareste doar 165 de grame si care masoara doar 8.35 milimetri.

Huawei Nova Lite Plus

2GB memorie RAM ofera acest gadget alaturi de cei 16 GB memorie nativa. Phabletul beneficiaza de slot pentru carduri de tip microSD, un slot care va permite utilizatorului sa extinda capacitatea de stocare a datelor pana la 128 GB. Noul model al celor de la Huawei, incorporeaza un procesor de la Qualcomm, Snapdragon 435 MSM 8940 tactat la frecventa de 1.4 Ghz. Cele 8 nuclee pe care le are la bord se potrivesc ca o manusa conceptiei dorite de producatorul chinez. Avem la dispozitie o placa video model Adreno 505 si o baterie foarte puternica de 4000 mAh nedetasabila.

Display-ul Huawei Nova Lite Plus are o diagonala de 5.5 inch si asigura o rezolutie 1280×720 pixeli. Ecranul este unul capacitiv, multitouch, in 16 milioane de culori si garanteaza o densitate a pixelilor de 267 pixeli per inch.

In ceea ce priveste dotarile sale foto, Huawei Nova Lite Plus are o configuratie destul de atragatoare. Camera destinata selfie-urilor are o rezolutie de 8 megapixeli, in timp ce camera principala cu care este echipat device-ul beneficiaza de un senzor de imagine de 12 megapixeli cu flash LED, tehnologie auto-focus si capacitate de filmare video in format Full HD.

Huawei Nova Lite Plus nu este lipsit de senzorul de amprente, pe care il veti descoperi pe partea din spate a elegantului terminal Huawei. Exista si optiuni importante in configuratia sa de baza asa cum sunt accelerometrul, senzorul de proximitate, portul microUSB 2.0, A-GPS, GLONASS, Bluetooth 4.2 sau conectivitate de tip 4G LTE.

Din pacate, modelul Huawei Nova Lite Plus nu va putea fi achizitionat pentru moment decat pe culoarea gri, o decizie oarecum neasteptata din partea companiei producatoare. In schimb, terminalul ruleaza cel mai nou sistem de operare Android (Nougat 7.0) alaturi de interfata grafica EMUI 5.1. Foarte curand, acest dispozitiv va putea fi achizitionat si in alte zone europene decat Italia, prima tara unde Huawei Nova Lite Plus a fost deja zarit online.

Huawei Nova Lite Plus 2