Stiri

Google Pixel 6a – specificații tehnice, disponibilitate și preț

Home  »  Stiri

Florin Codreanu

acum 1 săptămână

Google a anunțat noul smartphone Google Pixel 6a, smartphone care vine echipat cu procesorul Tensor. Anunțul a fost făcut de către companie în cadrul evenimentului său I/O. Ce specificații aduce și cât costă noul device, aflăm imediat.

Google Pixel 6a – specificații tehnice, disponibilitate și preț

În cadrul evenimentului I/O, Google a anunțat noul Google Pixel 6a, un smartphone accesibil ca preț, echipat cu procesorul Tensor Soc, dezvoltat in house de către Google.

De altfel, Pixel 6a este alimentat la fel ca celelalte două dispozitive din seria Pixel 6.

Se pare că noul terminal va fi disponibil pe culorile ”Chalk”, ”Charcoal” și ”Sage”, la un preț de 449 de dolari. Va intra la vânzare din luna iulie, urmând a fi disponibil în țări precum Australia, Canada, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Japonia, Puerto Rico, Singapore, Spania, Taiwan, Regatul Unit și Statele Unite ale Americii. De asemenea, terminalul va ajunge și în India.

La nivel de specificații, Google Pixel 6a vine cu un ecran compact de 6.2 inch cu rezoluție Full HD+ și tehnologie OLED. Acest ecran are o rată de împrospătare de 60Hz și raport de aspect 20:9, protecție Gorilla Glass și scanner de amprente în ecran.

Terminalul este alimentat cu noul procesor intern Tensor, la fel ca toată seria Pixel 6. Beneficiază de 6GB RAM LPDDR5 și de 128 GB spațiu pentru stocare date (UFS 3.1).

În ceea ce privește compartimentul foto, Google Pixel 6a are o configurație de cameră dublă din spate, care include un senzor primar de 12,2 megapixeli cu un obiectiv cu deschidere f/1,7 și un senzor secundar de 12 megapixeli cu o cameră cu unghi ultra-larg cu un obiectiv cu deschidere f/2,2. Pixel 6a are o cameră frontală de 8 megapixeli cu un obiectiv cu deschidere f/2.0 pentru selfie-uri.

Totodată, Pixel 6a oferă o baterie de 4.410 mAh cu suport pentru încărcare rapidă. Funcționează pe Android 12 din cutie. Opțiunile de conectivitate includ 5G, 4G LTE, Wi-Fi 6E, Bluetooth 5.2 și un port USB Type-C. Dispozitivul are, de asemenea, cipul Titan M2 și nucleu de securitate pentru securitatea îmbunătățită bazată pe hardware a smartphone-ului.

Etichete:

Google Pixel 6a