Stiri

Nubia își pregătește flagship-ul. Ce specificații aduce Nubia Z20

Home  »  Stiri

catmobile

acum 5 ani

Brandul ZTE, Nubia a anunțat viitorul său flagship. Este vorba despre Nubia Z20, un terminal care va deveni oficial luna viitoare, în China. Compania a oferit un poster pe rețelele de socializare confirmând lansarea oficială a device-ului.

Specificații Nubia Z20

În materie de specificații tehnice, Nubia Z20 se anunță un device foarte interesant. Rămâne de văzut și cu ce preț va intra el pe piață. Momentan, știm clar că acest device este succesorul oficial al modelului Nubia Z18, smartphone care a fost lansat anul trecut. De remarcat că Nubia a ”sărit” cumva peste denumirea Z19.

Pe contul oficial de Weibo al producătorului au apărut poze care te duc cu gândul la Calea Lactee. Legătura este una firească pentru că se leagă de campania de promovare a noii nave amiral.

Se zvonește că noul vârf de gamă al Nubia va beneficia de noul procesor Snapdragon 855 Plus de la Qualcomm, dar există și informații de presă, destul de credibile, care merg pe varianta clasică: Snapdragon 855. Acest procesor de top va fi cuplat cu o memorie de 8GB RAM. Noul device va rula din fabrică Android 9 Pie și va avea o baterie de mari dimensiuni.

Nubia Z20

Informațiile presei chineze anunță că device-ul va avea o camera principală duală sau chiar triplă. Cert este că senzorul principal va fi unul de 48 de megapixeli cu apertură f/1.8. Camera frontală va fi una de 12 megapixeli și, după toate probabilitățile va fi una de tip pop up. Cel putin asta este una dintre variantele vehiculate. Daca este sa dam crezare celor de la GSM Arena, aceasta camera frontala este una inexistenta in specificatiile terminalului, ceea ce inseamna ca device-ul va avea un al doilea ecran (secundar) si va efectua selfie-urile cu ajutorul singurului modul foto disponibil. Repet insa, este doar un zvon.

Cu mai multe informații despre modelul Nubia Z20 vom reveni și noi după lansarea oficială a terminalului.

Specificații cheie Nubia Z20

  • Procesor Snapdragon 855 sau Snapdragon 855 Plus
  • Memorie 8GB RAM
  • Cameră principală duală (sau triplă): senzor principal 48 megapixeli
  • Cameră frontală 12 megapixeli
  • Android 9.0 Pie la bord
Etichete:

Nubia Nubia Z20