Stiri

Când apare OnePlus 10 Pro. Tot ceea ce trebuie să știi despre noul smartphone

Home  »  Stiri

CatMobile.ro

acum 2 ani

Lansarea modelului OnePlus 10 Pro a fost confirmată pentru prima lună a anului viitor. Noul device ar urma să ajungă și în România, cel mai probabil, în primul trimestru din 2022. Cel mai probabil, OnePlus 10 Pro se va lansa pentru început în China. Mai multe detalii despre noul model de la OnePlus în cele ce urmează. Aici ai detalii despre OnePlus 10.

Când apare OnePlus 10 Pro și ce specificații tehnice are

Fondatorul OnePlus, Pete Lau, a confirmat că viitorul flagship al brandului, modelul OnePlus 10 Pro va fi lansat în ianuarie. CEO-ul a anunțat această știre printr-o postare pe site-ul chinez de micro-blogging Weibo. Cu toate acestea, el nu a dezvăluit data exactă a lansării noului vârf de gamă.

OnePlus ar urma să găzduiască un eveniment de amploare pe 5 ianuarie. Mai mult, aceasta este data exactă la care evenimentul Consumer Electronics Show (CES) urmează să înceapă. Acest lucru ar putea însemna că OnePlus își poate anunța flagship-urile pentru 2022 la aceeași dată. Deși este destul de probabil ca o lansare globală să aibă loc în martie sau aprilie 2022.

Potrivit zvonurilor, noul OnePlus 10 Pro ar putea veni și în România în primul trimestru al anului 2022, la scurt timp după lansarea sa inițială în China. Iată tot ce știm până acum despre OnePlus 10 Pro.

OnePlus 10 Pro va avea un preț de aproximativ 5500 de yuani, aproximativ 4000 de lei în ”traducere românească”.

Specificații așteptate pentru OnePlus 10 Pro

Se spune că OnePlus 10 Pro are un ecran QHD+ de 6,7 inci 1440p cu o rată de reîmprospătare de 120 Hz. Ar trebui să fie alimentat de noul procesor Snapdragon 8 Gen 1 pe care Qualcomm l-a dezvăluit foarte recent. Sunt șanse mari ca modelul de top al OnePlus să vină cu până la 12 GB de RAM LPDDR5 și 256 GB de stocare internă UFS 3.1.

Potrivit celor mai recente informații, se pare că dispozitivul ar urma să beneficieze de aportul unei baterii de 5.000 mAh cu încărcare rapidă cu fir de 80 W și încărcare rapidă fără fir de 50 W. Smartphone-ul ar urma, de asemenea, să aibă o cameră principală de 48 de megapixeli, un obiectiv cu unghi ultra-larg de 50 de megapixeli și un teleobiectiv de 8 megapixeli cu suport pentru zoom optic 3x. Pentru selfie-uri, telefonul este de așteptat să aibă o cameră de 32 de megapixeli.

Ar putea rula OxygenOS 12 bazat pe Android 12. În plus, va exista și un senzor de amprentă în afișaj. Smartphone-ul poate avea, de asemenea, o construcție certificată IP68 pentru rezistență la praf și apă.

Ar trebui să aflăm mai multe detalii în săptămânile următoare și data exactă a lansării în curând, așa că vom reveni cu mai multe amănunte despre noul model OnePlus 10 Pro.