Reviews

Allview X3 Soul Plus review, pareri, pret si specificatii tehnice

Home  »  Reviews

Laurentiu Ioan

acum 7 ani

Conform Allview, smartphone-ul Allview X3 Soul Plus este un smartphone de top, care imbina specificatii de ultima generatie cu un design realizat conform celor mai noi standarde: „Un telefon conceput pentru utilizatorii extrem de exigenti la detalii, cu o viteza de conectivitate mare si fotografii de exceptie” anunta Lucian Peticila, General Manager la Allview.

Allview X3 Soul Plus review

Ce propune de fapt Allview X3 Soul Plus? In primul rand un procesor Helio P10 Octa Core tactat la 1.8 Ghz, ajutat de 4GB memorie RAM si 32 GB memorie interna. Terminalul ruleaza pe Android 6.0 Marshmallow si beneficiaza de slot de card care-i poate extinde memoria flash pana la 128 de GB. Allview X3 Soul Plus asigura viteze de doua ori mai mari decat standarul clasic 4G prin aportul adus de conectivitatea Cat6. Designul sau este atractiv, Allview X3 Soul Plus fiind un smartphone unibody cu un ecran Full HD de 5.5 inch protejat de Corning Gorilla Glass. Camerele foto ale itemului sunt puternice. Cea principala se bazeaza pe un senzor de imagine de 13 megapixeli cu 5 lentile Laser Autofocus, iar cea secundara pe un senzor de imagine de 8 megapixeli, capabila sa asigure utilizatorului selfie-uri de calitate.

…. vezi Folii protectie ecran X3 Soul Plus

Allview X3 Soul Plus pret si opinii

Allview X3 Soul Plus prezinta un design placut, asta e clar. Chiar daca aminteste fara indoiala de modelele din gama Samsung Galaxy, felul in care este conceput si arata acest telefon, lasa o impresie foarte puternica. Mie personal imi place si pot spune ca sunt un tip exigent la acest capitol. Formatul unibody joaca un rol important, iar marginile inguste il fac extrem de usor de manevrat. Spatele prezinta un design simplu, un aspect pe care il salut. Banda albastra inestetica de la mijloc nu-mi place, insa se poate trece cu vederea. Un detaliu nou pentru acest telefon este functia de infrumusetare video pe care Allview a inclus-o intre caracteristici, o functie prevazuta cu 7 trepte si foarte capabila sa imbunatateasca aspectul utilizatorului in timp real. Functia este valabila pentru ambele camere ale Allview X3 Soul Plus ceea ce din punctul meu de vedere este un plus.

Allview X3 Soul Plus este intr-adevar rapid, iar utilizatorul va realiza acest lucru aproape instantaneu la primele secunde de utilizare. Remarc si eu, la fel ca si alti utilizatori care au testat acest produs, calitatea camerelor, Allview X3 Soul Plus fiind capabil sa ofere poze de o calitate excelenta. Daca esti un utilizator hardcore si iti place sa folosesti smartphone-ul mereu, chiar daca vei lasa wi-fi-ul deschis sau conexiunea de date, vei observa ca Allview X3 Soul Plus nu are probleme prea mari din punctul de vedere al acumulatorului, care rezista si rezista bine. Ecranul asigura rezolutie Full HD si este foarte luminos, la care se adauga faptul ca este protejat de Gorilla Glass 3, un aspect deloc neglijabil. Apreciez includerea in mixul de performanta al smarthone-ului al memoriei de 4 GB Ram care ma face sa cred ca Allview a vorbit serios atunci cand a explicat ca Allview X3 Soul Plus are specificatii top. Pretul de achizitie al Allview X3 Soul Plus nu este mic, dar nici mare. Pentru 1599 de lei el poate fi acum achizitionat de pe site-ul oficial, un pret decent si rezonabil pentru un smartphone mai mult decat interesant din gama Allview.

Allview X3 Soul Plus review, pareri, pret si specificatii tehnice

Summary
product image
Author Rating
1star1star1star1star1star
Aggregate Rating
2.5 based on 2 votes
Brand Name
Allview
Product Name
Allview X3 Soul Plus