Reviews

Alcatel 1 Android Go apare in Rusia » specificatii tehnice si pareri la prima vedere

Home  »  Reviews

Robert Radu

acum 4 săptămâni

Alcatel 1 cu Android Go » Chiar ieri va anuntam ca cel mai mare producator din Asia pregateste primul telefon Samsung cu Android Oreo Go Edition din portofoliul sau. Un drum pe care l-au mai urmat si Huawei cu modelul Huawei Y3 2018 sau HMD Global cu al sau Nokia 1.

Acelasi drum pe care intra si Alcatel, cu modelul sau Alcatel 1, care desi nu este inca oficial, si-a facut aparitia deja pe piata rusa.

Din pacate, se pare ca si Alcatel face aceleasi erori ca si alti producatori, pentru ca din primele informatii, pretul de achizitie al Alcatel 1 va fi undeva la 90 – 100 de euro, un pret care poate parea mic la prima vedere, insa tinand cont de ceea ce „ascunde” in interior device-ul, noi il gasim ca fiind un pret cam maricel.

Mai ales daca ne gandim ca Xiaomi are macar un telefon mult mai bun aproape la aceeasi suma de bani. E drept, cred ca acest telefon este cel mai accesibil dintre toate dispozitivele cu Android Go la bord din acest an. Haideti sa aflam totusi ce specificatii aduce noul Alcatel 1 cu Android Go la bord si care sunt primele impresii despre el.

Specificatii tehnice Alcatel 1 si primele pareri

Cei de la Alcatel au ales un ecran IPS cu diagonala de 5-inch pentru acest device, un ecran caruia i-au ales o rezolutie 960 x 480 pixeli. E ceva totusi interesant la acest display si anume faptul ca acesta pare sa aiba un aspect 18:9, ceea ce face ca telefonul sa arate ceva mai bine decat ne asteptam.

Alcatel 1 cu Android Go (1)

Sub capota, producatorul a optat pentru un procesor quad-core de la MediaTek, model MT6739, procesor care atinge o viteza maxima de 1.3 Ghz. Evident, avem practic un chipset entry-level, fara pretentii prea mari si care nu primeste un sprijin prea mare nici din partea placii video si nici din partea memoriei RAM, de 1 GB. Gaming-ul, asa cum probabil ca ne asteptam cu totii, pare un subiect strain de modelul Alcatel 1. Dar, e drept, nu cred ca si-ar cumpara cineva un astfel de smartphone pentru a incerca sau spera la o experienta gaming de calitate.

Aflam tot din Rusia ca Alcatel 1 are o capacitate nativa de stocare a datelor de 8 Gb, dar si slot dedicat pentru carduri microSD, ceea ce inseamna ca aceasta capacitate minima ar putea fi marita. Pe spatele device-ului, descoperim chiar si o camera foto, cu rezolutie de 5 megapixeli si fara prea mari pretentii pentru o performanta stabila si buna.

Camera frontala, probabil ca nici nu trebuie luata in calcul pe Alcatel 1, dar, o trecem pe lista specificatiilor: 2 megapixeli si sanse mici sa corespunda vreunui criteriu minim de performanta pentru anul de gratie 2018.

Alcatel 1 masoara 9.8 milimetri grosime, si chiar daca nu este intr-adevar un device slim, putem macar sustine ca este un smartphone usor. Modelul are doar 134 de grame, ceea ce-l va face cu siguranta usor de folosit si mult mai confortabil la manevrare.

Alcatel 1 cu Android Go

Alcatel 1 cu Android Go

Noul telefon cu Android Go de la Alcatel ne ofera si cateva elemente de conectivitate, intre care enumeram LTE Cat -4, Wi-Fi, A-GPS, dual sim si bluetooth. Acumulatorul sau are o capacitate de numai 2.000 de miliamperi, in timp ce sistemul de operare este menit sa consume cat mai putina energie si cat mai putine resurse.

De altfel, asa cum stim, acesta este si obiectivul Android Go, care foloseste o serie de aplicatii special create (suita Go) asemanatoare cu cele de pe Android Oreo, pentru a permite si unor astfel de telefoane, mai putin performante sa beneficieze de o experienta OS de buna calitate.

Din pacate insa, in filmarile online surprinse pe diverse canale Social Media, exista suspiciuni cu privire la felul in care raspunde la experienta Android Go, Alcatel 1, dar asupra acestui lucru vom reveni probabil intr-un articol viitor. Mai jos, gasiti toate specificatiile importante ale Alcatel 1 intr-o lista, speram noi utila. Daca ai un telefon Alcatel la dispozitie si cauti accesorii pentru el, verifica oferta noastra de huse Alcatel, unde vei putea gasi accesoriul potrivit pentru device-ul tau.

Specificatii cheie Alcatel 1

  • – Ecran de 5.0 cu rezolutie 960 x 480 px
  • – Android 8.1 Oreo (Go Edition)
  • – Memorie 1 GB RAM
  • – Memorie 8 GB ROM
  • – Dual – SIM, 4G
  • – Procesor de la MediaTek, model Mt6739, de 1.3 Ghz
  • – Camera principala de 5 megapixeli
  • – Camera frontala de 2 megapixeli
  • – Baterie de 2.000 mAh
  • – Greutate de 134 de grame
  • – Grosime de 9.8 milimetri
  • – Pret: intre 80 si 100 de euro.
Summary
product image
Aggregate Rating
3.5 based on 2 votes
Brand Name
Alcatel
Product Name
Alcatel 1