Xiaomi Mi5 review, pret, specificatii tehnice

Xiaomi Mi5 – Breakthroughs and beyond

Despre Xiaomi putem spune ca este unul dintre cei mai mari producatori de deviceuri mobile din Asia, nu atat ca performanta cat prin numarul de terminale. Desi, atunci cand ne gandim la numere mari, in cazul de fata, suntem tentati sa lasam calitatea pe un plan secund, si aici compania asiatica infirma conceptul de calitate indoielnica prin lansarea flagshipului Xiaomi Mi5.

La o distanta de lansare de doi ani fata de predecesorul sau, Mi4, device-ul de linie de la Xiaomi incearca sa puna in valoare cele mai bune aspecte pe care producatorul le are de oferit, chiar daca intra in controverse, data fiind asemanarea acestuia cu Samsung Galaxy S7. Totusi, vorbim doar de asemanare, cele doua terminale avand foarte putin in comun.

Designul lui Mi5 uimeste prin aspectul glam ce atrage privirile, desi la o inspectie mai atenta se pot observa mici omisiuni la finisaje. Spatele terminalului, acoperit cu sticla lucioasa este curbat, si se imbina cu rama metalica pe laterale, dand continuitate ecranului. Aceasta configuratie nu lasa deloc marginile ecranului sa ia din spatiu, acestea fiind foarte subtiri. Suprafata lucioasa insa este un magnet pentru urme de deget sau praf, facand necesara protejarea telefonului cu o folie de protectie sau o husa. Varianta premium are insa spatele acoperit cu ceramica, care este mult mai rezistenta decat sticla. Comparativ cu alte smartphone-uri, camera prinicpala nu iese din carcasa, iar butoanele sunt asezate in asa fel incat pot fi folosite usor cu o singura mana.

🎁 Cauta husa si accesorii pentru Xiaomi Mi5 »

Sticla care acopera partea frontala a lui Mi5 este Corning Gorilla Glass 4, ecranul IPS capacitiv de 5.5 inci fiind protejat de aceasta impotriva zgarieturilor si impacturilor medii. La o rezolutie de 1080×1920 pixeli, luminozitatea puternica de 600 de candeli il face usor de utilizat in lumina soarelui. Camera principala are un senzor de 16 megapixeli, dimensiunea acestuia fiind de 1/2.8″.

Desi se putea mai bine de f/2.0, aceasta dimensiune a diafragmei reuseste sa stranga destula lumina incat sa ofere fotografii clare, imbinand culorile aproape perfect. Senzorul de stabilizare in patru axe isi face treaba decent, identificand atat tremurul mainii cat si miscarea obiectelor din cadru, el fiind pus in evidenta in modul video, conferind o claritate superioara. Camera frontala de 4 megapixeli beneficiaza si ea de tehnologia de procesare a imaginii de pe camera principala.

Pentru a rula sistemul de operare Android Marshmallow 6.0, Xiaomi Mi5 este powererd up de un chipset Snapdragon 820. Acesta este dotat doua procesoare dual core, un Kyro de 1.8 GHZ si unul de 1.3 GHZ pentru varianta standard, si procesor Kyro de 2.15 GHZ si unul de 1.6 GHZ pentru variantele premium. Procesorul grafic este Adreno 530 care impreuna cu memoria de 3GB Ram, pentru varianta standard, reusesc sa dea o experienta placuta, fara lag-uri sau freeze. Memoria interna este de 128 GB Ram pentru varianta PRO, sau 32/64 GB Ram pentru variantele normale. Un dezavantaj este dat de lipsa unui slot de card, ceea ce limiteaza memoria telefonului. Bateria acumulatoare nu este detasabila, ea avand o capacitate de 3000 mAh, ceea ce ii confera lui Mi5 o autonomie de aproximativ o zi la utilizare medie spre intensa. Functia de Fast Charging este capabila conform producatorului sa incarce 80% din baterie in 30 de minute, gratie modulului Quick Charge 3.0.

Prin aspectele si capacitatile sale, Xiaomi Mi 5 isi face loc in gama telefoanelor pro sau premium, reusind sa satisfaca nevoile utilizatorilor exigenti. Partea cea mai interesanta este ca la performantele sale, pretul sau este similar cu al unui telefon mid-range. Nu ramande decat sa vedem cum se va comporta in timp.

Xiaomi Mi5 » Android smartphone » Aparitie 2016, Februarie. Features 3G, 5.15″ IPS LCD capacitive touchscreen, 16 MP, Wi-Fi, GPS, Bluetooth..

Xiaomi Mi5 » Android smartphone » Aparitie 2016, Februarie. Features 3G, 5.15″ IPS LCD capacitive touchscreen, 16 MP, Wi-Fi, GPS, Bluetooth..

Summary
Review Date
Reviewed Item
Xiaomi Mi5
Author Rating
51star1star1star1star1star

Lasă un răspuns