Vivo X20 lansat oficial: pret, specificatii si opinii

Pret bun, specificatii excelente si un nume care tinde sa devina din ce in ce mai important pe piata: Vivo. Producatorul chinez a lansat noul Vivo X20, un smartphone ce imbraca o constructie metalica, are un aspect foarte placut, caracteristici de nivel mid-range si un pret destul de atractiv. Despre noul smartphone al companiei Vivo vom discuta si noi in cele ce urmeaza.

Vivo X20 specificatii tehnice

Ne asteptam ca Vivo sa arunce pe piata in aceasta perioada un terminal cu display 18:9. Acest terminal este Vivo X20, un smartphone mid-range despre care am discutat si noi in ultima vreme, in perioada speculatiilor. Iata ca speculatiile devin realitate si Vivo ne propune un device al carui ecran acopera nu mai putin de 85.3% din suprafata telefonului.

Vivo X20

Panoul frontal al noului Vivo X20 este unul dintre principalele puncte de atractie ale telefonului. Vine cu rezolutie Full HD+ si o diagonala foarte generoasa de 6.01 inch. Promotor al tehnologiei Super AMOLED, ecranul aer afisaj 18:9 si este imbracat in sticla curbata de tip 2.5D. Aspectul este unul impresionant, marginile sunt inguste, iar rezolutia pare sa fie capabila sa asigure ceea ce cumparatorul isi doreste in 2017: look special, calitate si diagonala mare. Densitatea pixelilor a fost calibrata la 402 pixeli per inch, inca un argument in favoarea calitatii acestui display.

Mergem insa mai departe si observam ca noul Vivo X20 vine cu un procesor de foarte buna calitate. Orice mid-range si-ar “dori” sa aiba Snapdragon 660 de la Qualcomm pe el in acest an datorita vitezei si economiei pe care acest chipset o aduce terminalului. Automat, un castig pentru viitorul cumparator, chipsetul celor de la Qualcomm este integrat in noul Vivo X20 si tactat la frecventa de 2.2 Ghz. El este cuplat cu placa video Adreno 512 si cu 4 GB memorie RAM.

Capacitatea de stocare a terminalului este diferita in functie de versiune (64 GB / 128 GB) dar Vivo X20 beneficiaza de slot pentru cardurile de tip microSD, ceea ce inseamna ca aceasta capacitate poate fi marita la solicitarea cumparatorului pana la 256 GB, daca acesta decide sa apeleze la un card de acest tip.

Compartimentul foto este foarte bine echilibrat si excelent calibrat de catre producator. Vivo X20, impresioneaza atat pe partea din fata cat si pe partea din spate si asigura unghiuri excelente de vizualizare. Camera principala a device-ului este una duala cu doi senzori de 24 respectiv 5 megapixeli. La aceste ingrediente, Vivo adauga flash LED-ul, optiunile de autofocus si stabilizare optica, HDR-ul plus o deschidere excelenta F1.8. Capacitatea de filmare a camerei principale este una foarte utila, telefonul fiind capabil sa surprinda clipuri la rezolutie Full HD cu 30 de cadre pe secunda. E drept, ne-ar fi placut aici sa aflam ca Vivo X20 ar putea filma si la rezolutie Ultra HD insa din pacate aceasta optiune lipseste. Pe partea din fata, Vivo X20 are o camera pentru selfie-uri de 24 de megapixeli cu deschidere F2.0 si flash LED. Optiuni foto de calitate care cu siguranta vor atrage atentia in favoarea acestui terminal.

Vivo X20 (1)

Vivo X20 este echipat cu senzor de amprente pe partea din spate, cu giroscop, mufa pentru casti de 3.5 milimetri, Bluetooth 5.0 si GPS cu A-GPS. In mod oarecum surprinzator, terminalul este lipsit de port USB tip C, astfel ca producatorul ne pune la dispozitie doar microUSB 2.0 cu OTG.

Device-ul ruleaza din fabrica Android 7.1.1 Nougat customizat cu interfata proprietara a celor de la Vivo, Funtouch OS 3.2. Acumulatorul are o capacitate de 3245mAh si beneficiaza de tehnologie fast charging

Preturi si disponibilitate Vivo X20

Noul smartphone Vivo X20 poate fi achizitionat pe culori ca auriu, roz auriu si negru, cantareste 159 de grame si are o grosime de 7.9 milimetri.

Phabletul are preturi diferite in functie de versiunea pe care cumparatorul este interesat sa o achizitioneze. Vivo X20 cu 64 GB capacitate de stocare a datelor costa 445 de dolari, in timp ce Vivo X20 cu 128 GB capacitate de stocare a datelor costa 515 dolari. Preturile sunt putin cam mari, dar este foarte posibil ca in Europa smartphone-ul sa poata fi achizitionat si la preturi ceva mai mici. Vom reveni in mod firesc cu detalii despre disponibilitatea acestui terminal in perioada urmatoare.

Summary
product image
Aggregate Rating
4 based on 2 votes
Brand Name
Vivo
Product Name
Vivo X20
Price
$ 445

Lasă un răspuns