Sony Xperia XA1 smartphone cu camera impresionanta si Android 7.0 Nougat

Sony Xperia XA1 a fost unul dintre terminalele asteptate cu mare interes la Mobile World Congress 2017 de la Barcelona. Compania japoneza Sony l-a prezentat ieri presei, dar Sony Xperia XA1 desi prezinta un design spectaculos si o camera de 23 megapixeli nu beneficiaza per total de calitatea specificatiilor hardware ale celorolalte modele prezentate de niponi.

Sony Xperia XA1 specificatii si disponibilitate

Cu toate ca inainte de lansare, diverse surse de informare din Japonia si China anuntat un display ceva mai generos din punct de vedere tehnologic, in cele din urma, ieri, s-a confirmat teoria conform careia Sony Xperia XA1 va miza pe un display HD. Panelul de tip IPS LCD vine totusi cu o tehnologie Image Enhance si o densistate a pixelilor de 294 pixeli per inch. Asadar, descoperim un Sony Xperia XA1 cu ecran decent si margini subtiri, un ecran 720 p cu rezolutie 1280×720 si o densitate a pixelilor putin sub asteptarile din decembrie 2016.

Terminalul va miza totusi pe o memorie RAM destul de generoasa de 3 GB plus o capacitate de stocare nativa de 32 GB. Din punctul meu de vedere, Sony a intuit bine acest capitol si l-a gandit ca atare. Procesorul octa-core al telefonului mi se pare un alt capitol pozitiv in ecuatia generala a Sony Xperia XA1. De ce? Pentru ca vorbim de un octa-core pe 64 de biti de la MediaTek, deja celebrul Helio P20 tactat la 2.3 Ghz, un procesor de o foarte buna calitate, rapid si cu „prestatii” foarte bune pana in prezent. Placa video incorporata de acest terminal este si ea una buna in opinia mea, adica vom avea parte in noul smartphone al celor de la Sony de prezenta unei Mali T880.

Sony Xperia XA1 (3)

Cea mai impresionanta dintre caracteristicile acestui device ar trebui sa fie camera principala. Pe hartie, aceasta vine cu un senzor RS de 23 megapixeli si cunoscand calitatea senzorilor Sony, indraznesc sa spun ca aceasta camera nu se descurca minunat, doar pe hartie. In plus, ea beneficiaza de tehnologie SteadyShot, autofocus hybrid si o deschidere f/2.0 plus flash LED. Mai mult decat atat, camera principala dispune si de un buton fizic pentru eventualele capturi de imagini. Camera frontala pentru selfie-uri nu pare nici ea una de neglijat, tinand cont ca are in spate un senzor de imagine de 8 megapixlei si tehnologia auto-focus.

Tot la capitolul plusuri trecem si prezenta celui mai nou sistem de operare Android, 7.0 Nougat si un senzor de amprente care se anunta interesant si care este plasat undeva in lateral. Design-ul placut al telefonului este un argument perfect subiectiv. Mie personal, designul marca Sony implicit cel implementat in Sony Xperia XA1 mi se pare unul atragator, in special cand e vorba de culoarea alba. Pana la urma, chestiune de gusturi si preferinte, nu-i asa? Ceea ce este insa important este ca Sony Xperia XA1 este un terminal capabil de 4G LTE care beneficiaza in plus de conexiune wifi 802.11 dual band si de port microUSB 2.0.

Sony Xperia XA1 (2)

Sony Xperia XA1are insa si puncte mai putin placute, iar unul dintre ele este acumulatorul de numai 2300 de mAh, care probabil va asigura utilizatorilor o baterie decenta, dar nu mai mult de-atat. Cei 8 milimetri grosime speram sa fie ceva mai putini, dar revenim din nou la discutia referitoare la gusturi si cred ca este absolut inutila in acest moment. Din pacate in momentul de fata, Sony Xperia XA1 nu beneficiaza si de un pret oficial, in schimb stim ca il vom putea cumpara probabil undeva prin luna aprilie si ca oferta de culori este variata: alb, roz, auriu si evident, negru.

♦Plusuri Sony Xperia XA1

  • – camera foto principala de calitate
  • – design placut
  • – Android 7.0 Nougat
  • – procesor octa-core bun
  • – memorie RAM 3GB

♦Minusuri Sony Xperia XA1

  • baterie de o calitate mediocra
  • – display decent
Summary
product image
Author Rating
1star1star1star1stargray
Aggregate Rating
4 based on 1 votes
Brand Name
Sony
Product Name
Sony Xperia XA1

Lasă un răspuns