Stiri

Quick Charge 4+ noua tehnologie de incarcare rapida de la Qualcomm

Home  »  Stiri

CatMobile.ro

acum 7 ani

Quick Charge 4+ este noua tehnologie de incarcare rapida pe care gigantul Qualcomm o propune pentru terminalele cu care compania are parteneriate. Concernul cu sediul central in San Diego asigura deja acest tip de incarcare pentru smartphone-ul ZTE Nubia Z17, primul model din lume care beneficiaza de Quick Charge 4+

Quick Charge 4+ mai rapida cu 15% decat Quick Charge 4.0

Tehnologiile de incarcare rapida marca Qualcomm sunt deja foarte cunoscute la nivel inalt pe piata de telefoane mobile. Practic prima dintre aceste tehnologii care a „rupt” granitele normalului a fost Quick Charge 2.0, un mijloc performant si foarte apreciat pe terminale ca Xiaomi Mi Note, Sony Xperia Z5 Premium si Sony Xperia Z5 Compact, Samsung Galaxy S6, Samsung Galaxy S7 si Samsung Galaxy S7 Edge. Desigur lista telefoanelor a fost mult mai mare, insa conform vanzarilor si opiniilor specialistilor, pe aceste modele, Quick Charge 2.0 a atras cel mai des privirea.

Quick Charge 4+

Ulterior, aceasta tehnologie a fost timid inlocuita de Quick Charge 3.0 (o tehnologie prezenta pe dispozitive precum Xiaomi Mi 5, Xiaomi Mi Max 2, Xiaomi Mi 6, ZTE Axon 7, LG V20, LG G5, HTC 10 sau Le Eco Le MAX Pro. Pasul normal al companiei Qualcomm a fost Quick Charge 4.0, iar concernul nord-american vine acum si cu o propunere care la inceput a parut surprinzatoare, dar care, castiga tot mai multi adepti.

Quick Charge 4+ este cel mai nou standard propus de Qualcomm si promite sa imbunatateasca performantele asigurate de Quick Charge 4.0, o tehnologie care asigura 5 ore de autonomie dupa minim 5 minute de incarcare a telefonului mobil.

Ce aduce in plus Quick Charge 4+? In primul rand promisiunea ca timpul general de incarcare a device-ului care incorporeaza acest standard va fi mai mic cu 15%, dar si faptul ca intregul proces va fi cu 30% mai eficient pentru telefoanele care folosesc Quick Charge 4+ decat cele care folosesc standardul Quick Charge 4.0 lansat in noiembrie 2016.

Quick Charge 4+ propune 50% incarcare in 20 de minute

Conform China Tech, noul standard de la Qualcomm acopera cateva detalii foarte importante si interesante. Spre exemplu, noile telefoane care vor incorpora aceasta tehnologie de incarcare rapida:

  • vor beneficia de functii noi de securitate
  • vor putea evita supraincalzirea si automat deteriorarea in timp a acumulatorului
  • vor incorpora si o forma de incarcare duala avantajoasa (prezenta a inca unui chip pentru administrarea fluxului de energie).

Quick Charge 4+ (2)

Aceeasi sursa anunta ca noul model ZTE Nubia Z17 care este primul terminal ce beneficiaza de tehnologia Quick Charge 4+ va putea atinge 50% procent de incarcare a bateriei in numai 20 de minute, ceea ce fara indoiala, nu prea lasa loc de interpretari negative. Acest detaliu va fi se pare o constanta pentru toate telefoanele care vor incorpora acest standard.

Este clar ca ne dorim cu totii un timp cat mai scurt de incarcare a telefonului mobil, dar cu eterna speranta ca acel timp scurt de incarcare ne va asigura o autonomie suficienta. Traim intr-o era in care aproape totul se face „la foc automat”, astfel ca o tehnologie de incarcare rapida de acest nivel, poate fi o solutie incredibil de utila.

Summary
 Quick Charge 4+ noua tehnologie de incarcare rapida de la Qualcomm
Article Name
Quick Charge 4+ noua tehnologie de incarcare rapida de la Qualcomm
Description
Quick Charge 4+ este cel mai nou standard de incarcare rapida a telefoanelor mobile si promite detalii de senzatie in favoarea utilizatorului