Reviews, Stiri

Oukitel U22 smartphone cu 4 camere foto si baterie de 2500 mAh

Home  »  Reviews  »  Stiri

CatMobile.ro

acum 7 ani

Oukitel U22 este maniera prin care producatorul chinez raspunde pietei cu un nou smartphone extrem de accesibil ca pret, dar a carui sansa de supravietuire pe piata se leaga de un detaliu surprinzator: prezenta a patru camere foto. Recent, pe blogul catmobile.ro discutam despre modelul Oukitel U20 Plus, cel mai ieftin smartphone cu Dual Camera de pe piata, un smartphone lansat undeva in luna mai. La scurt timp distanta, compania chineza propune un nou terminal de buget surpriza, care din pacate are si un mare minus: beneficiaza doar de conectivitate 3G.

Oukitel U22 detalii oficiale

Producatorul chinez, Oukitel, este deja renumit pentru prototipurile sale usor incadrabile intr-un raport calitate-pret excelent. Modelul U22 de la Oukitel nu iese din acest peisaj, dar aproape sigur va fi tras inapoi de lipsa conectivitatii de tip 4G. Este destul de clar insa ca acest item este unul de tip entry-level, un device accesibil ca pret cu specificatii decente sistem de camere duale atat pe partea din fata, cat si pe partea din spate.

Oukitel U22

Modelul Oukitel U22 pune la dispozitia celor interesati un display de tip IPS LCD in 16 milioane de culori, capacitiv si multitouch, cu diagonala de 5.5 inch si rezolutie HD, in speta 1280×720 pixeli. Sub capota, device-ul ascunde un procesor quad core pe 32 biti produs de MediaTEK, model MT6580, tactat la frecventa de 1.3 Ghz. Chipul are la bord patru nuclee de tip Cortex A7 si ruleaza in compania unui procesor grafic Mali 400. Dupa cum observam, nu discutam despre un smartphone puternic pe acest sector, insa este absolut firesc ca modelul sa nu impresioneze puternic la acest capitol.

Oukitel a alocat 2GB memorie RAM pe langa cei 16 GB destinati memoriei interne a device-ului. Oukitel U22 se prezinta in momentul lansarii sale si cu necesarul slot pentru carduri de tip microSD (capacitatea de stocare a datelor se poate mari astfel pana la 32GB), dar si cu senzor de amprenta, care este pozitionat undeva pe partea din spate. Constructia terminalului este una atragatoare, chiar daca carcasa sa nu lasa senzatia de constructie de cea mai buna calitate. Device-ul isi inconjoara carcasa printr-o rama metalica si ruleaza cel mai nou sistem de operare al Google, Android Nougat. Autonomia sa se anunta a fi una destul de buna, tinand cont ca in spatele sau se afla o baterie lithium-ion cu capacitate destul de mare: 2500 mAh.

Oukitel U22 (2)

Partea cea mai interesanta a acestui device dual-sim 3G este componenta foto. Desigur, ea nu este una spectaculoasa, insa asezarea si componenta echipamentului foto sunt foarte interesante. Oukitel U22 are la dispozitie doua camere principale duale, una dintre ele cu senzor de imagine de 8 megapixeli si o a doua cu senzor de imagine de 0.3 megapixeli. Nu lipseste flash LED – ul si tehnologia autofocus, in timp ce pentru camera frontala duala, Oukitel a pregatit de asemenea doi senzori: unul de 5 megapixeli si un altul de 0.3 megapixeli.

Cat costa Oukitel U22?

Oukitel U22 este exact genul de smartphone de buget pe care piata din Asia il ofera din ce in ce mai des in ultimii ani. Modelul este disponibil pentru suma de 80 de dolari, adica, pentru putin peste 300 de lei puteti achizitiona un device cu diagonala mare, baterie decenta, look atractiv si un sistem de camere foto exclusivist. Remarcabil in cazul acestui model este ca Oukitel a reusit sa pregateasca un astfel de smartphone de buget care sa ruleze Android 7.0 Nougat inca din fabrica. Marele minus, cel putin din punctul meu de vedere, ramane lipsa de conectivitate 4G, dar daca reusiti sa treceti pe acest detaliu, puteti cumpara un telefon de buget destul de bun. Oukitel U22 este disponibil doar pe culorile clasice, alb si negru.

Oukitel U22 (3)

Summary
product image
Author Rating
1star1star1stargraygray
Aggregate Rating
5 based on 4 votes
Brand Name
Oukitel
Product Name
Oukitel U22
Price
RON 325