Meizu M5c a fost lansat oficial: detalii, impresii, pret si imagini

Meizu M5c este cel mai nou membru din familia M5 a companiei cu sediul central in Zhuhai, Provincia Guangdong. Modelul M5c se alatura astfel modelelor Meizu M5 si Meizu M5s (review si specificatii aici). Concernul fondat si condus de Jack Wong lanseaza acest nou telefon din seria M5 la scurt timp dupa ce presa asiatica specula faptul ca noua divizie a Meizu, denumita Meilan, va fi singura care va lansa astfel de produse low-cost.

Desigur, Jack Wong n-a abandonat inca aceasta strategie (despre care puteti citi mai multe in acest articol), dar lansarea Meizu M5c era deja programata pentru aceasta perioada. Viitoarele dispozitive din seria M a Meizu ar putea fi insa lansate de Meilan, in timp ce pe viitor, Meizu se va axa pe dezvoltarea si productia de telefoane high-end, asa cum sunt cele din gama Pro.

Meizu M5c, smartphone entry-level cu aspect foarte placut

Meizu este o companie recunoscuta pentru atentia pe care o acorda capitolului design in ceea ce priveste telefoanele sale. Indiferent din ce segment provine telefonul, concernul cu sediul central in Zhuhai cauta sa-i asigure un look reusit, in care prezenta materialelor de buna calitate sa fie cat mai evidenta. Noul smartphone din gama M, modelul 5c, se remarca printr-o carcasa eleganta confectionata din policarbonat. Constructia terminalului este remarcabila, Meizu M5c fiind un device foarte usor (cantareste doar 135 de grame) si foarte slim (grosimea sa atinge numai 8.3 milimetri). Pentru un item din segmentul entry-level, la fel ca si in cazul Meizu M5s, compania a reusit sa asigure un design foarte reusit din multe puncte de vedere pastrand vii laudele presei din China care remarca recent acest detaliu marca Meizu.

Meizu M5c a fost lansat oficial: detalii, impresii, pret si imagini

Sa trecem insa la oferta Meizu M5c, adica detaliul care preocupa cel mai mult cititorul. Este firesc: acest telefon lansat recent de chinezi este unul de buget, fara specificatii impresionante, dar cu destule detalii bune. Smartphone-ul vine cu un display de tip IPS LCD in 16 milioane de culori, cu diagonala de 5 inch si o rata de contrast 1000:1. Descoperim conform producatorului, o densitate a pixelilor de 294 ppi si un nivel bun de luminozitate (400 cd/mp2). Din nefericire, acest model de telefon, asemenea Meizu M5s, ruleaza doar Android OS v6.0 Marshmallow cu interfata grafica Flyme OS.

Parteneriatul cu MediaTek continua la nivel de procesor si in cazul noului model Meizu M5c. Handset-ul se bazeaza pe un quad-core MT6737, setat la frecventas de 1.3 Ghz cu 4 nuclee Cortex A53 la bord plus accelerator grafic ARM Mali T720. 2GB memorie RAM aloca Meizu pentru acest terminal si 16 GB pentru stocarea datelor, insa producatorul pune la dispozitia utilizatorilor si un slot pentru carduri MicroSD, acesta asigurand posibilitatea extinderii memoriei interne pana la 128 GB.

Smartphone-ul Meizu M5c nu ofera dotari foto de cea mai buna calitate, ci dotari de tip entry – level. Camera principala a sa are o rezolutie de 8 megapixeli, deschidere f/2.0 si lentile de tip 4P. Camera frontala, destinata iubitorilor de selfie-pics are o rezolutie de doar 5 megapixeli si deschidere f/2.2 plus aceleasi lentile de tip 4P. Handset-ul se bazeaza pe un acumulator Lithium-Ion non-removable de 3000 mAh, dar este lipsit de senzor de amprente.

Prima impresie despre Meizu M5c si pret de achizitie

Terminalul lansat oficial de Meizu nu este altceva decat un handset de tip entry-level, cu aspect placut si pret excelent de achizitie. Producatorul il ofera in cinci variante diferite de culoare (negru, albastru, roz, rosu si auriu), iar din primele informatii, pretul sau de achizitie este de 160 de dolari, adica putin peste 600 de ron. Este un handset putin mai ieftin decat Meizu M5s si categoric mai ieftin decat Meizu M5 Note, dar si mai putin ofertant.

meizu-m5c (1)

Meizu M5c – sursa foto phonearena

M5c arata destul de bine, chiar daca design-ul este usor simplist. Lasa o nota aparte de eleganta, iar constructia pare una solida. La fel ca si “colegul sau” M5s, smartphone-ul este foarte usor si destul de slim (un milimetru in plus fata de M5s), dar are dotari foto inferioare. Indiscutabil, ne-ar fi placut ca acest model sa ruleze din fabrica Android Nougat, dar din pacate, nu este cazul, producatorul facand destul de greu din cate se pare trecerea la acest sistem pe terminalele entry-level.

Lui Meizu M5c ii lipseste si senzorul de amprente, ceea ce de asemenea pare un minus important. Are disponibile toate optiunile de conectivitate moderne, o baterie destul de generoasa (mai mare decat la modelul M5s) si un procesor decent spre bun pentru acest segment. Pretul pare totusi putin cam mare pentru oferta Meizu M5s.

Summary
product image
Author Rating
1star1star1star1stargray
Aggregate Rating
5 based on 3 votes
Brand Name
Meizu
Product Name
Meizu M5c
Price
$ 160

Lasă un răspuns