Huawei Honor 6C Pro vine cu ecran de 5.2 inch HD, baterie de 3000 mAh si 3GB RAM

In aprilie, Huawei prin subsidiara sa, Honor, lansa pe piata un smartphone accesibil ca pret, cu design elegant si specificatii decente. “Small Thing, Big Difference” a fost sloganul sub care Huawei Honor 6C a “vazut lumina zilei”, fiind introdus imediat pe piata din Rusia. Acum, compania chineza, lanseaza o versiune de upgrade a acestui device, versiune denumita Huawei Honor 6C Pro.

Huawei Honor 6C Pro specificatii tehnice si detalii oficiale

Huawei Honor 6C Pro are cateva argumente solide pentur a fi considerat un Huawei Honor V9 Play rebranduit. Acesta din urma a fost lansat in China, dar nu a aparut inca in Europa pana in acest moment. Astfel, Honor 6C ar putea fi de fapt optiunea pe care Huawei si Honor o fac disponibila in Europa, drept alternativa la V9 Play.

Honor 6C Pro

Ce specificatii aduce noul Huawei Honor 6C Pro? Ei bine, device-ul este pregatit cu un ecran de 5.2 inch in diagonala, ecran care produce o rezolutie HD (1280 x 720 pixeli). Nu exista butoane fizice pe display, iar aspectul este unul foarte atractiv. Device-ul arata foarte, foarte bine, in special pe culoarea auriu. Este slim si lasa impresia unui device premium. Era de preferat o rezolutie ceva mai mare, insa decizia celor de la Honor este usor explicabila prin pretul final de achizitie al telefonului.

Procesorul la care a apelat divizia Honor este un mid-range de la MediaTek, model MT6750, cuplat cu 3Gb memorie RAM si cu 32 Gb dedicati stocarii de date interne. Din fericire, Huawei nu a renuntat la slotul pentru carduri externe, astfel ca memoria nativa de 32 Gb poate fi extinsa prin carduri microSD pana la 128 Gb. Handset-ul se bazeaza pe o baterie de 3000 de miliamperi, care se presupune ca ar fi arhisuficienta pentru a asigura o autonomie de pana la 24 de ore in convorbiri.

Huawei Honor 6C Pro

In ceea ce priveste structura foto, noul Huawei Honor 6C Pro se bazeaza pe o camera foto principala de 13 megapixeli si pe un selfie cam de 8 megapixeli. O configuratie mid-range, normala si destul de decenta. Nu lipseste scannerul de amprente, in timp ce sistemul de operare este Emotion UI 5.1, preinstalat peste Android 7.0 Nougat.

De remarcat ca tot corpul telefonului este metalic, cu exceptia panelului frontal, evident. Doar 145 de grame cantareste noua versiune, adica putin mai mult decat modelul lansat in aprilie. Grosimea sa este insa de 7.65 milimetri. Pe partea de jos gasim portul USB de tip C si difuzoarele terminalului. Nu se cunoaste inca un pret oficial al acestui terminal, dar Gizmochina il coteaza la 179 de euro, un pret destul de decent pentru un smartphone din seria Honor mid-range.

Summary
Huawei Honor 6C Pro vine cu ecran de 5.2 inch HD, baterie de 3000 mAh si 3GB RAM
Article Name
Huawei Honor 6C Pro vine cu ecran de 5.2 inch HD, baterie de 3000 mAh si 3GB RAM
Description
Huawei Honor 6C Pro, smartphone cu ecran de 5.2", baterie de 3000 mAh si 3GB memorie RAM a fost lansat oficial de Huawei
Author
Publisher Name
Catmobile

One Response

  1. Mouri 2017-10-29

Lasă un răspuns