Reviews, Stiri

Asus Zenfone Go ZB552KL un phablet de buget cu pret accesibil

Home  »  Reviews  »  Stiri

CatMobile.ro

acum 7 ani

Asus Zenfone Go ZB552KL a fost lansat oficial si listat pentru zona India de catre producatorul taiwanez. Device-ul beneficiaza de un ecran mare, un sistem cu dotari foto destul de decente si o baterie cu o capacitate generoasa. Asus Zenfone Go ZB552KL vine in plus cu un pret destul de accesibil.

Asus Zenfone Go ZB552KL specificatii si imagini

Terminalul Asus Zenfone Go ZB552KL este in mod cert un phablet care poate fi incadrat in segmentul de buget. Taiwanezii de la Asus anuntau lansarea acestui dispozitiv inca de la finalul anului trecut, dar iata ca el „prinde viata” abia in a cincea luna a anului curent.

Asus Zenfone Go ZB552KL

Phabletul dual sim masoara 10,9 milimetri grosime, dar in mod paradoxal, are o greutate destul de mica: doar 167 de grame. Beneficiaza de aportul unui ecran de tip IPS LCD capacitiv in 16 milioane de culori, cu diagonala de 5.5 inch. Acest ecran asigura un raport de 71.2% intre el si corpul telefonului, in timp ce rezolutia sa este una HD, in speta 1280×720 pixeli. Densitatea pixelilor de pe ecranul noului Asus Zenfone Go ZB552KL este una decenta: 267 pixeli per inch. Pentru o protectie eficienta a ecranului puteti consulta oferta noastra de huse Asus, unde veti gasi in curand si oferte tentante pentru acest model de phablet. Mentionam ca luminozitatea ecranului de pe Asus Zenfone Go ZB552KL atinge 500 niti si ca device-ul beneficiaza de filtru Bluelight.

Compatibil cu formatul 4G LTE, Asus Zenfone Go ZB552KL ruleaza din pacate doar Android 6.0 Marshmallow alaturi de interfata grafica Asus ZenUI 3.0. Desigur, era preferabil un phablet cu Android 7.0 Nougat preinstalat, insa Asus n-a facut acest pas in cazul modelului ZB552KL.

Motorul phablet-ului este un procesor de la Qualcomm, model Snapdragon 410 tactat la frecventa de 1.2 Ghz. Acest chip se bazeaza pe 4 nuclee Cortex A-53 si este ajutat de procesorul grafic, Adreno 306. O configuratie de buget daca-i putem spune asa, care nu impresioneaza, dar care nu cred ca va dezamagi utilizatorul care stie la ce sa se astepte cand cumpara acest phablet.

Asus Zenfone Go ZB552KL

Memoria RAM a device-ului atinge 2GB RAM LPDDR3, in timp ce capacitatea de stocare este de 16 GB in versiunea standard. Va exista se pare si o versiune cu 32 GB spatiu nativ de stocare. Indiferent de optiune, Asus Zenfone Go ZB552KL are slot pentru carduri microSD, astfel ca prototipul din gama Zenfone isi poate extinde capacitatea de stocare pana la 128 GB.

Dotarile sale foto sunt destul de decente, pentru ca Asus Zenfone Go ZB552KL vine cu o camera principala PixelMaster de 13 megapixlei, plus o alta camera secundara (frontala) pentru selfie-uri, cu rezolutie de 5 megapixeli. Camera principala are o diafragma F/2.0 si poate captura video in rezolutie Full HD cu 30 de cadre pe secunda. Avem autofocus pe camera secundara precum si functia HDR (prezenta si pe prima camera a terminalului). In ceea ce priveste bateria telefonului, phabletul se prezinta cu un acumulator interesant cu capacitatea generoasa de 3000 mAh.

Pret Asus Zenfone Go ZB552KL

Smartphone-ul de tip phablet, Asus Zenfone Go ZB552KL poate fi achizitionat intr-o varietate de culori. El este disponibil in culori ca negru, alb, rosu, albastru, gri si maro. Nu-i lipsesc accelerometrul, senzorul de proximitate sau senzorul de lumina si costa 132 de dolari in India. Un pret accesibil, pentru un phablet de buget destul de interesant.

Asus Zenfone Go ZB552KL (2)

Summary
product image
Author Rating
1star1stargraygraygray
Aggregate Rating
2 based on 1 votes
Brand Name
Asus
Product Name
Asus Zenfone Go ZB552KL
Price
$ 132