Apple Park, noul simbol Apple si locatia unde va fi prezentat noul iPhone X

iPhone X Apple ParkMarti, 12 septembrie este o zi speciala pentru fanii Apple. In mai putin de 24 de ore, gigantul tehnologic din Cupertino va prezenta noul iPhone X , dar in acealsi timp va deschide pentru prima data portile Apple Park. Noul sediu al companiei este unul dintre ultimele proiecte la care a participat legendarul Steve Jobs, fondatorul companiei. Cu siguranta Apple nu s-ar fi putut gandi la un loc mai potrivit pentru lansarea acestui iPhone 8 aniversar.

Cum arata noul Apple Park, locul unde va fi lansat iPhone X

Apple Park este “opera” reputatului arhitect Norman Foster. Operatiunea de construire a acestui impresionant sediu a intarziat insa cu 6 ani, pentru ca proiectul ar fi trebuit incheiat in 2011. Locatia se intinde de-alungul a 71 de hectare si poate gazdui pana la 12 mii de angajati in cei aproximativ 260 de mii de metri patrati. Jobs nu si-a dorit ca Apple Park sa arate precum o locatie de tip business ci mai degraba ca un refugiu in mijlocul naturii. Astfel, 80% din constructie inseamna spatiu verde, iar noul sediu al Apple arata cu adevarat impresionant. Apple Park va inlocui practic Infinite Loop din Cupertino, locatia unde Apple isi avea sediul central.

Apple Park lansare iPhone X

Interesant este ca Apple Park primise denumirea de Apple Campus 2 (Infinite Loop din Cupertino este denumit Apple Campus) la initiativa lui Steve Jobs, dar in cele din urma va purta acest nume menit sa te duca spre ideea de natura. Tim Cook, actualul CEO al Apple a anuntat deja ca cel mai important amfiteatru al locatiei va purta numele lui Steve Jobs, si, din cate se pare, in acest amfiteatru va avea loc si lansarea oficiala a iPhone X si iPhone 8/iPhone 8 Plus.

“Apple Park-ul lui Norman Foster este pe care sa devina noul simbol al companiei” scrie Reuters astazi: “Cei de la Apple nu au cautat prin acest Parc sa maximizeze productivitatea sau sa creasca spatiul pentru angajatii lor. Pur si simplu vor sa creeze un nou simbol. Prin magnitudinea constructiei si forma sa, printr-un PR destept, cu siguranta acest parc poate deveni un simbol”.

Cand Jobs l-a intalnit prima data pe Foster, fondatorul Apple i-a transmis: “Nu te gandi la mine ca la un client. Considera-ma parte din echipa ta, voi face totul pentru ca toate ideile tale sa fie puse in practica”. Iar Foster s-a pus pe treaba: “Inspiratia vine de la Universitatea din Stanford extrem de populara si bine construita la nivel inalt” anunta Expansion.

Apple Park

Amfiteatrul unde Apple va prezenta noul iPhone X (10) are suficiente locuri pentru a gazdui mii de participanti. El va purta numele fondatorului companiei si va fi folosit in exclusivitate pentru astfel de evenimente speciale, dar si pentru cursurile de pregatire sau concertele exclusivisite cu care Apple isi rasfata angajatii.

Cand devine disponibil noul iPhone?

Dupa ce va fi prezentat pe 12 septembrie, noul iPhone X (10) va fi disponibil la precomanda incepand cu 15 septembrie, iar livrarile catre clienti ar urma sa aiba loc incepand cu data de 22 septembrie, confirma The Verge.

In cadrul aceluiasi eveniment din Apple Park, compania Apple va lansa totodata noul Apple Watch 3 smartwatch si foarte probabil un televizor de tip Apple TV care ar urma sa “vada” pana la rezolutia Ultra HD (4K). De asemenea, producatorul nord-american va lansa si telefoanele iPhone 8 si iPhone 8 Plus.

iPhone 8 va fi primul telefon al companiei cu ecran OLED, cel mai probabil un panel de 5.8 inch, un full screen desgin cu margini foarte subtiri. Handset-ul va fi propulsat de cel mai nou chipset al gigantului din Cupertino (Apple A11) si de cel mai nou sistem de operare al Apple, iOS 11.

Summary
Apple Park, noul simbol Apple si locatia unde va fi prezentat noul iPhone X
Article Name
Apple Park, noul simbol Apple si locatia unde va fi prezentat noul iPhone X
Description
Noul sediu al companiei fondate de Steve Jobs este denumit Apple Park si va gazdui evenimentul de lansare al iPhone X (iPhone 8)

Lasă un răspuns